Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Ieremia 18:8 - Biblia în versuri 2014

8 Dar neamul despre cari vorbesc Poate să capete cruțare, Dacă din răutatea-i mare Se va întoarce înapoi. Atunci, Eu am să-l iert și-apoi, Îmi va părea rău că am vrut, Răul acel, să-l fi făcut.

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

8 însă națiunea aceea, despre care am vorbit, se întoarce de la răutatea ei, atunci și Mie Îmi va părea rău de răul pe care plănuisem să i-l fac.

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

8 Dar dacă acel popor, despre care am vorbit, se întoarce de la răutatea lui, Eu voi regreta răul pe care intenționam să i-l fac.

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

8 dacă neamul acesta se întoarce de la răutatea sa împotriva căreia am vorbit, atunci eu voi regreta răul pe care mă gândisem să i-l fac.

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

8 dar, dacă neamul acesta despre care am vorbit astfel se întoarce de la răutatea lui, atunci și Mie Îmi pare rău de răul pe care Îmi pusesem în gând să i-l fac.

Onani mutuwo Koperani

Traducere Literală Cornilescu 1931

8 dacă acel neam de care am vorbit se va întoarce de la răutatea lui, mă voi căi de răul pe care m‐am gândit să‐i fac.

Onani mutuwo Koperani




Ieremia 18:8
32 Mawu Ofanana  

Când aste vorbe-au auzit, Cu toți, îndată, s-au smerit Și-n acest fel, au cuvântat: „Domnul e drept, cu-adevărat!”


Pentru că El Și-a amintit De legământ și a vădit Că este plin de îndurare.


Pentru al Său popor, odată, Domnul va face judecată. ‘Nainte-I, ai Săi robi vor sta Și milă le va arăta.


Întoarce-Te Doamne, la noi! Cât vei mai zăbovi apoi? Milă s-areți celor ce sânt Drept robi ai Tăi, pe-acest pământ!


De ce, Egiptul să gândească: „Ia scos ca să îi nimicească. Vrea ca, prin munți, să îi omoare. Aceasta nu înseamnă oare, Că vor fi șterși de pe pământ?” Întoarce-Te, o Doamne sfânt, Din furia mâniei Tale Și răul care ești pe cale Să-l faci poporului apoi, Îndepărtează-l de la noi.


Domnul, atuncea, S-a oprit Și pe popor nu l-a lovit Cu rău, așa precum a vrut – Pentru-a lui faptă – la-nceput.


Dar dacă ei vor căuta Ca să învețe de a sta Pe căile pe cari, mereu, Mi-am îndemnat poporul Meu, Dacă va ști această lume Să jure doar pe al Meu Nume, Zicând: „Viu este Dumnezeu!” – Așa precum poporul Meu, De ei fusese învățat Pe Bali să jure ne-ncetat – Atuncea fericiți fi-vor, Trăind lângă al Meu popor.


„M-ai părăsit și M-ai uitat” – Domnul a zis. „‘Napoi ai dat. De-aceea, mâna Îmi va sta, Întinsă, împotriva ta, Căci vreau ca să te nimicesc! Sătul de milă, Mă vădesc.


Acuma dar, seama luați Și faptele vă îndreptați! Păziți porunca Domnului, Căci El, în bunătatea Lui, Se va căi de gândul Său Și n-o să vă mai facă rău!


Oare atuncea, Ezechia – Care avea-n Iuda domnia – Cu tot poporul la un loc, L-au omorât pe-acel proroc? Nu vă e, oare, cunoscut Că Ezechia s-a temut De Domnul? Nu a-ngenunchiat În fața Lui și s-a rugat? Domnul, atunci, nu S-a căit De răul pe cari l-a rostit În contra lor? La fel și noi Să ne împovărăm apoi, Sufletul nost’, cu bună știre, Făcând astă nelegiuire?”


Poate că dacă le vorbesc, Se vor întoarce înapoi, Din căile lor rele-apoi. Dacă ascultă glasul tău, Atuncea o să-Mi pară rău De tot ceea ce aș fi vrut, În contra lor, să fi făcut, Din pricină că fiecare, Spre rău avut-a aplecare.”


Poate că drumul rău și-l lasă – Atuncea – a lui Iuda casă, Știind pedeapsa pregătită, Cu care ea va fi lovită. Dacă aude, poate-apoi Se va întoarce înapoi Și-atunci păcatul săvârșit Am să i-l iert Eu, negreșit.”


„În țară, de veți rămânea, Vă fac să propășiți în ea, Pentru că nu vă nimicesc, Ci dimpotrivă, vă sădesc. Nu am să vă mai smulg apoi, Căci rău îmi pare, pentru voi Și pentru tot răul făcut, De care parte ați avut!


Dar dacă cel rău, înapoi, Are să se întoarcă-apoi, De la păcatele pe care Le-a săvârșit fără-ncetare – Păzind legea ce-am rânduit Și ceea ce am poruncit, Fiind acum drept și plăcut – Chiar dacă rele a făcut În a lui viață, prima oară, Omul acela n-o să moară.


Tu spune: „Cel care, mereu, E Domn, precum și Dumnezeu, A zis: „Pe viața Mea! Nu vreau, Pe păcătos, morții, să-l dau, Ci să se-ntoarcă înapoi, Din calea lui, trăind apoi! Întoarceți-vă și cătați, Pe calea rea, să nu călcați! De ce vrei ca să mori, astfel, Tu, casă a lui Israel?”


De-aceea, fiu al omului, Spune așa poporului: „Neprihănirea cea pe care Omul neprihănit o are, Nu poate să îl mântuiască, De are să păcătuiască. De-asemenea, nici omul rău Nu cade sub păcatul său, În ziua-n care, înapoi, Din calea rea, se-ntoarce-apoi. Nici omul cel neprihănit Nu va putea fi mântuit, Căci nu-i lăsat ca să trăiască, Dacă o să păcătuiască, În ziua-n care, se-nțelege, Făcut-a o fărădelege.


Când zic celui neprihănit, Cum că trăiește, negreșit – Dar el se-ncrede-mpins de fire Doar în a lui neprihănire Și astfel nu se mai sfiește, Nelegiuiri, când săvârșește – Neprihănirea arătată, La început, va fi uitată, Iar din nelegiuirea lui, Vine pieirea omului.


Dar dacă-i zic omului rău: „Pieri-vei!”, iar din drumul său, Se-ntoarce și va fi făcut Doar ce e bine și plăcut,


Cum, Efraim, să te predau? Israele, cum să te dau? Cum să îți fac ce e știut Precum că Admei i-am făcut? Cum aș putea să fac cu voi, Ca și cu Țeboimu-apoi? Inima, tare, Mi se zbate, Iar în lăuntru-Mi sunt mișcate Toate, de mila ce-o simțesc Când către tine Eu privesc.


Răul, urâți-l și fugiți! Doar binele, să îl iubiți, Căci poate-atunci, Cel cari, mereu, E al oștirii Dumnezeu Va avea milă de-a cea viță Ce-i a lui Iosif rămășiță.


Și-apoi, pe Domnul L-a rugat: „Ah, Doamne Dumnezeul meu! Nu e așa cum am spus eu Pe când în țara mea eram? Tocmai acest lucru-ncercam Să-l ocolesc, când am fugit La Tars. Află că m-am gândit La toate, căci Te-am cunoscut: Că ești milos, eu am știut, Și că ești plin de îndurare; Că îndelunga Ta răbdare Durează până peste poate, Că ești bogat în bunătate Și Te căiești de rău, mereu.


Domnul va face judecată, Cu-al Său popor, curând; dar iată Că, milă, Domnul va avea, De robii Săi, când va vedea Cum că puterea le-a sleit, Când nici rob nu va fi găsit, Dar nici slobod, al Său popor.


Domnul îl însoțea, mereu, Pe cel pe cari, peste popor, Îl ridica judecător Și izbăvire îi dădea, Atâta timp cât el trăia, Pentru că-n mila Sa cea mare Văzuse bine cât de tare Erau ai Săi de chinuiți Și cât de greu erau loviți.


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa