Ieremia 16:19 - Biblia în versuri 201419 „Doamne, cetatea mea cea tare, Tăria și a mea scăpare! Toate popoarele ce sânt La marginile de pământ, La Tine vor veni să spună: „Iată că numai o minciună, Părinții noștri-au moștenit! Idoli deșerți ei au slujit, Ce nu le-au fost de ajutor! Onani mutuwoMabaibulo enansoNoua Traducere Românească19 Doamne, Puterea mea, Cetățuia mea și Refugiul meu în ziua necazului! Națiunile vor veni la Tine de la marginile pământului și vor zice: „Părinții noștri n-au moștenit decât minciună, lucruri fără valoare, care nu le-au fost de niciun folos! Onani mutuwoBiblia în Versiune Actualizată 201819 „Doamne, Tu ești Forța mea, Fortăreața mea și Refugiul meu în ziua necazului! Popoarele vor veni la Tine de la marginile pământului și vor zice: «Strămoșii noștri nu au moștenit decât minciună și lucruri fără valoare care nu le-au fost utile!» Onani mutuwoVersiunea Biblia Romano-Catolică 202019 Doamne, tăria, fortăreața mea și refugiul meu în ziua strâmtorării! La tine vor veni neamurile de la marginile pământului și vor spune: „Cu adevărat, părinții noștri au moștenit minciună, deșertăciune și nu este în ele nimic folositor”. Onani mutuwoBiblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu19 Doamne, tăria, cetățuia și scăparea mea în ziua necazului! Neamurile vor veni la Tine de la marginile pământului și vor zice: „Părinții noștri n-au moștenit decât minciună, idoli deșerți, care nu sunt de niciun ajutor!” Onani mutuwoTraducere Literală Cornilescu 193119 Doamne, puterea mea și cetățuia mea și scăparea mea în zi de strâmtorare! La tine vor veni neamurile de la marginile pământului și vor zice: Cu adevărat, părinții noștri au moștenit minciuni, deșertăciune și lucruri fără folos. Onani mutuwo |
Ieremia 16:19
55 Mawu Ofanana
Căci Tu ai fost loc de scăpare, Pentru cel cari – putere – n-are Și pentru cel nenorocit. Un adăpost Te-ai dovedit, În care oamenii se-adună În vremurile de furtună. Ești un umbrar cari izbăvește De arșița ce dogorește. Iată, suflarea cea pe care Omul asupritor o are, Drept vijelie se vădește, Care în ziduri greu lovește.
Căci fiecare va putea Să fie-atunci asemenea Cu adăposturi care sânt Făcute-a apăra de vânt Sau ca un loc pentru scăpare Când vine o furtună mare, Ori cu un râu îmbelșugat Ce curge printr-un loc uscat Și precum umbra cea bogată Care de stâncă este dată, Pe un neprimitor pământ, Ce-i ars de sete și de vânt.
„Așa vorbește Domnul: „Toate Câștigurile ce le scoate Egiptul, tot ce va avea, Atuncea, Etiopia – Strâns din negoțul ei cel mare – Toată averea ‘ceea care E strânsă de acel popor Cari este-al Sabeenilor – Iar cei care-l alcătuiesc, Mari de statură, se vădesc – La tine-ajunge-a se socoate. Popoarele acestea, toate, Au să ajungă-nlănțuite, Mergând – în urma ta – smerite. La tine, ele vor striga Și ne-ncetat te vor ruga, Căci îți vor spune: „Dumnezeu, Numai la tine, e mereu.”
Domnul, astfel, a glăsuit: „E prea puțin să fii numit Drept Rob al Meu, ca să Te duci Și înapoi să Mi-i aduci Pe Iacov și pe cei pe care Israel rămășiță-i are. De-aceea-n vremea ce-o să vină, Am să Te pun să fii Lumină A neamurilor care sânt Pe fața-ntregului pământ, Pentru ca, astfel, mântuire S-aduci peste întreaga fire.”
De-aceea, acești dumnezei Sunt precum e o sperietoare De păsări, pusă pe ogoare, Unde sunt castraveți aflați. Ei nu vorbesc și-s așezați În câmp, de către oameni. Ei – Adică idolii acei – Sunt fără viață, nu aleargă, Căci n-au picioare ca să meargă. De-aceea, voi să n-aveți teamă, Pentru că ei – de bună seamă – Nu pot a face rău sau bine.”
Dar dacă ei vor căuta Ca să învețe de a sta Pe căile pe cari, mereu, Mi-am îndemnat poporul Meu, Dacă va ști această lume Să jure doar pe al Meu Nume, Zicând: „Viu este Dumnezeu!” – Așa precum poporul Meu, De ei fusese învățat Pe Bali să jure ne-ncetat – Atuncea fericiți fi-vor, Trăind lângă al Meu popor.
Când acea vreme o să vină, Astă cetate va fi plină De slavă și are să-Mi fie O pricină de bucurie, Printre popoarele ce sânt Pe fața-ntregului pământ. Ele afla-vor, cu mirare, Despre tot binele pe care Eu am să-l fac. Vor fi uimite Și-au să rămână-ncremenite, Când au să vadă fericirea Ce o voi da și propășirea.”
Domnul din ceruri a venit Și-n felu-acesta a vorbit: „Sunt trei nelegiuiri pe care Țara Iuda, azi, le are. Ba, patru sunt și pentru ele, Nu Îmi schimb planurile Mele, Căci Legea Mi-a nesocotit, Poruncile nu Mi-a păzit, Ci idoli a îmbrățișat – Așa după cum s-au purtat Ai lui părinți, când au trăit – Și-n acest fel s-a rătăcit, Căci idolii se dovedeau Precum că mincinoși erau.
Iată că Domnul Dumnezeu Este tăria mea, mereu. Putere-mi dă picioarelor, De-mi sunt ca ale cerbilor. Apoi, pe înălțimi, astfel, Mă face ca să umblu, El. Către mai marele pe care Ceata de cântăreți îl are. Cântul acesta-ai pregătit Spre-a fi cântat și-i potrivit Pe instrumentele știute, Care cu coarde sunt făcute.
Iată că de la răsărit Și-apoi până la asfințit, Mare Se-arată al Meu Nume Și, pretutindenea în lume, Tămâie, oamenii jertfesc Și al Meu Nume Îl cinstesc Cu daruri de mâncare date Ce se vădesc a fi curate, Căci mare e Numele Meu, Între popoare, tot mereu” – A cuvântat Acel pe care, Drept Domn al ei, oștirea-L are.
Căci au schimbat, necontenit, Tot adevărul Domnului, Doar în minciuni, și-n locul lui, Oameni-aceștia au sfârșit Că au ajuns de au slujit – Și-n urmă-apoi s-au închinat – Făpturii care a luat, Atuncea, locul Domnului, Adică-al Făcătorului Care pe toate le-a creat Și care-i binecuvântat Acum, în anii care vin Și-n vecii vecilor! Amin.
Zotsatsa