Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Ieremia 15:15 - Biblia în versuri 2014

15 „Doamne, Tu știi tot, foarte bine! Aminte să-Ți aduci, de mine! Să mă răzbuni Doamne, voiesc, Pe cei care mă prigonesc! Nu mă lua, o Doamne mare, După-ndelunga Ta răbdare! Din a Ta pricină, acum, Sufăr ocara pe-al meu drum!

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

15 ‒ Tu știi totul, Doamne! Adu-Ți aminte de mine și ai grijă de mine! Răzbună-mă împotriva celor ce mă persecută! Tu ești îndelung răbdător – nu mă înlătura! Tu știi cât dispreț sufăr pentru Tine!

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

15 „Tu știi totul, Doamne! Amintește-Ți de mine; și ai grijă de mine! Răzbună-mă împotriva celor care mă persecută! Tu ești răbdător pentru foarte mult timp: nu mă alunga! Tu știi câtă desconsiderare sufăr pentru Tine!

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

15 Tu, Doamne, știi. Adu-ți aminte de mine, vizitează-mă și răzbună-mă pe cei care mă urmăresc! Pentru răbdarea ta, ia de la mine mânia ta: tu știi că eu suport ocară pentru tine.

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

15 Tu știi tot, Doamne! Adu-ți aminte de mine, nu mă uita, răzbună-mă pe prigonitorii mei! Nu mă lua, după îndelunga Ta răbdare! Gândește-Te că sufăr ocara din pricina Ta!

Onani mutuwo Koperani

Traducere Literală Cornilescu 1931

15 Tu, Doamne, știi! Adu‐ți aminte de mine și cercetează‐mă și răzbună‐mă de prigonitorii mei; în îndelunga ta răbdare nu mă lua; cunoaște că pentru tine sufăr ocară.

Onani mutuwo Koperani




Ieremia 15:15
42 Mawu Ofanana  

Leviților, le-am poruncit Să se sfințească, negreșit, Și-apoi să vină să păzească Poarta cetății, să sfințească – Astfel – ziua Sabatului, Cum cere Legea Domnului. Doamne, al nostru Dumnezeu, Adu-Ți aminte, tot mereu, De mine, să mă ocrotești, Căci plin de îndurare, ești!


În ce privește darul dat Din lemne, sau pe cel luat Din cele dintâi roade care Se adunau de pe ogoare. Doamne, să-Ți amintești de mine Și pomenește-mă, spre bine!


Doamne, să-Ți amintești de mine Și pomenește-mă, spre bine, Pentru tot ceea ce-ai văzut, Pentru popor, că am făcut!”


De Tobia și Sambalat, Adu-Ți aminte, ne-ncetat, O Doamne, Dumnezeul meu! Adu-Ți aminte, tot mereu, De prorocița ‘ceea care, Noadia, drept nume are Și de prorocii ce-au cătat Ca să mă sperie, ne-ncetat!


Și știi că sunt nevinovat Și că nu pot să fiu scăpat Din a Ta mână. Bine știu


Eu zic: „Doamne, milă aș vrea, Căci jumătate-i viața mea. Arată-mi îndurare mie, Căci anii Tăi țin pe vecie!”


Aminte să-Ți aduci, mereu, De mine și dă-mi ajutor, Căci Tu ești bun cu-al Tău popor. Doamne, arată-mi dar, și mie,


Cât am eu oare, de trăit? Când fi-vor pedepsiți cei care Mă prigonesc fără-ncetare?


Doamne, dacă vei căuta La mine și-mi vei cerceta Inima noaptea, vei vedea Că nu găsești nimic în ea. Încearcă-mi-o cu-a Ta măsură, Să vezi că tot ce am în gură – Adică ceea ce vorbesc – E numai ceea ce gândesc.


Mută-Ți a Ta privire dar, Să pot ca să răsuflu iar, Până nu plec, cât mai sunt viu, Căci încurând n-am să mai fiu!


Din a Ta pricină apoi, Înjunghiați ne aflăm noi, În fiecare zi. Vedem Că precum oile suntem, Ce-s duse la măcelărie Urmând tăiate ca să fie.


„Doamne, să-Ți amintești de mine, Căci eu am stat, mereu, cu Tine. Eu am pășit pe a Ta cale, Umblând ‘naintea feței Tale. Credincioșie-am arătat, Iar cugetul mi-a fost curat. Neîncetat – cum ai văzut – Doar lucruri bune am făcut!” Când rugăciunea și-a sfârșit, Să plângă-amarnic, s-a pornit.


Doamne, Tu mă cunoști, mă vezi Și, inima, mi-o cercetezi. Astfel Tu Doamne știi prea bine Că a mea inimă-i cu Tine. De-aceea, eu Te rog apoi, Să-i iei asemeni unor oi Ce trebuie-a fi adunate Spre a fi duse și tăiate. Vreau, pentru ziua de măcel, Să-i pregătești Doamne, astfel!


„Vai, mamă care m-ai născut, Căci tu, pe mine, m-ai făcut Un om de ceartă și ocară, De pricini rele pentru țară! Nimic, la nimeni, n-am cerut Și nici nu dau cu împrumut, Dar totuși, blestemat sunt eu, De către toți ai mei, mereu!”


Pentru popor, de bună seamă, Vei fi ca zidul de aramă. Cu tine-au să se războiască, Dar n-au cum să te biruiască, Pentru că Eu te însoțesc Mereu și-am să te izbăvesc. Așa va fi căci, negreșit, Domnul e cel care-a vorbit.”


Tu știi, prea bine, cât de mult Voit-am eu să Te ascult. M-am dovedit ascultător Și am primit să fiu păstor. N-am vrut să vină, peste fire, Zilele de nenorocire. Doamne, Tu știi că – negreșit – Lucrul acest nu l-am dorit. Cuvintele spuse de mine Știute sunt de către Tine.


Doamne, știi că au uneltit Și să mă prindă au voit. De-aceea, Doamne nu-i ierta! Nu șterge, dinaintea Ta, Al lor păcat! Fie loviți Și-n față-Ți, zacă prăbușiți! Lucrează împotriva lor Și-arată-Te necruțător, Atunci când vei găsi cu cale S-aduci vremea mâniei Tale!”


Însă cu mine, tot mereu, Se află Domnul Dumnezeu, Ca un viteaz puternic, mare, Care în ajutor îmi sare. De-aceea, nu mă biruiesc Dușmanii cari mă prigonesc. Toți vor fi plini de umilință, Căci n-au lucrat cu chibzuință. Rușinea, peste ei lăsată, Nicicând nu va mai fi uitată!


Doamne, Tu care, tot mereu, Ești al oștirii Dumnezeu Și-ncerci pe cel neprihănit, Tu cari în inimi ai privit Și-apoi rărunchi-ai încercat, Nu mă lăsa nemângâiat! Îngăduie-mi a mă uita Și eu, la răzbunarea Ta, Asupra lor! Necazul meu, În mâna Ta îl așez eu.


De câte ori vreau să vorbesc, Aceleași vorbe le rostesc. Și strig mereu, în gura mare, Doar „Silnicie și-apăsare!” Astfel, cuvântul Domnului Mi-abate-asupra capului Batjocură, dar și ocară, Din partea tuturor din țară.


Le răsplătește tuturor, Doamne, doar după fapta lor!


Să-i urmărească pe vecie Și de sub cerurile Tale, Șterge-i cu tot cu a lor cale!”


Pe voi, lumea vă va urî Din pricina Numelui Meu, Însă acela – vă spun Eu – Cari va răbda pân’ la sfârșit, Are să fie mântuit.


Acel om care va lăsa Pe tatăl sau pe mama sa, Sau frați, sau case, sau surori, Neveste, holde, sau feciori – Pentru-al Meu Nume – însutit Are să fie răsplătit, Iar viața lui vremelnică, Schimbată-n viață veșnică.


Doar din a Numelui Meu vină, Urâți veți fi, făr’ vreo pricină.


Deci, prea iubiților mei frați, Voi, singuri, nu vă răzbunați; Ci să-L lăsați pe Dumnezeu Să Se răzbune, căci, mereu, El va trimite-a Sa mânie, Exact așa după cum scrie: „Doar Eu am drept de răzbunare Și dăruiesc la fiecare, Câte-o răsplată, pe măsură” – Ne spune Domnul, prin Scriptură.


Și cine o să reușească – Pe noi – ca să ne despărțească De-a lui Hristos iubire, oare? Necazul, strâmtorarea mare, Sau poate că vreo prigonire, Ori foametea de peste fire, Sau lipsa straielor cumva, Primejdia, sau altceva, Ori sabia? Ce-aveți de zis?


„Ca unii care, bine știm Frica de Domnul, noi dorim, Pe oameni, ca să căutăm, Mereu, să îi încredințăm; Dar Dumnezeu este Cel care Ne-a cunoscut, pe fiecare, Și am nădejde că și voi – În cugete – ne știți, pe noi.


Află că Alexandru dar – Cel care este căldărar – Necontenit, mi-a făcut rău. Dar Domnul, după răul său, Încredințat sunt că, odată, Îi va da plata meritată.


„Te bucură cerule-acum, Și voi, apostolii, precum Și voi cei sfinți! Alături lor, Vă bucurați prorocilor! Căci Dumnezeu – cum ați văzut – Dreptate-acuma, v-a făcut Și a adus vremea lăsată, Pentru această judecată.”


Aceste suflete strigau, Cu un glas tare, și ziceau: „Stăpâne Doamne, până când, Să zăbovești, mai ai de gând? Tu, cari ești sfânt și-adevărat, Când ai să judeci, răzbunat Să fie sângele, din noi, Să faci să cadă el apoi, Pe fața-ntregului pământ Și peste cei cari, pe el, sânt?”


Samson, atuncea, a strigat La Domnul și-astfel s-a rugat: „O Doamne, Dumnezeul meu! Adu-Ți aminte – Te rog eu – De mine, și mă întărește! Putere, Doamne-mi dăruiește Acum, să pot fi în măsură Ca numai cu o lovitură, Să mă răzbun pe-acest popor, Pentru lumina ochilor Pe care mi-au răpit-o ei! Răzbună Doamne, ochii mei!


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa