Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Ieremia 14:8 - Biblia în versuri 2014

8 Tu ești nădejdea cea pe care Neamul lui Israel o are. Tu ești Mântuitorul lui, În vremile necazului. De ce să fii străin în țară, Ca și străinul de afară Ce-i călător și-n țară-a stat Numai atât cât a-nnoptat?

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

8 O, Speranță a lui Israel, Salvatorul lui în vreme de necaz, de ce ești ca un străin în țară și ca un trecător care se oprește să înnopteze?

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

8 O, Tu (Doamne) ești Speranța lui Israel, Salvatorul lui în timpul necazului! De ce ești acum ca un străin în țară și ca un pelerin care se oprește pentru o noapte?

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

8 Tu, speranța lui Israél, mântuitorul lui în timp de strâmtorare, de ce să fii ca un străin în țară, ca un călător care se întinde să popOsèască?

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

8 Tu, care ești nădejdea lui Israel, Mântuitorul lui la vreme de nevoie, pentru ce să fii ca un străin în țară, ca un călător care intră doar să petreacă noaptea în ea?

Onani mutuwo Koperani

Traducere Literală Cornilescu 1931

8 Tu, nădejdea lui Israel, Mântuitorul său la vreme de strâmtorare, de ce să fii tu ca un străin de loc în țară și ca un călător care se abate să mâie noaptea?

Onani mutuwo Koperani




Ieremia 14:8
25 Mawu Ofanana  

Doamne, de ce Te-ai depărtat? De ce Te-ascunzi neîncetat, Atunci când valuri de necaz Întunecă al meu obraz?


În strâmtorare când sunt eu, Mă-nviorează Dumnezeu. Tu Îți întinzi mâna spre cei Cari se vădesc dușmani ai mei, Iar dreapta Ta mă întărește Și mântuire-mi dăruiește.


Sprijin și adăpost, mereu, Ne este-al nostru Dumnezeu, Căci ajutor e pentru noi, Ce nu lipsește în nevoi.


De-aceea, noi – în orice vreme – N-avem nimic de a ne teme, Chiar dacă tot acest pământ Se zguduie, sau dacă sânt Clătinați munți-aceia care Se află-n inimă de mare,


Mă cheamă dar, când te găsești În strâmtorare. Atunci Eu Te izbăvesc, iar tu, mereu, Ai să Mă proslăvești pe Mine, Căci iarăși îți va merge bine!


Tu Doamne ești nădejdea mea. În Tine-mi pun încrederea, Încă din anii tinereții Și până la sfârșitul vieții.


Doar Domnul este, negreșit, Scăparea celui asuprit – Celui ce este în necaz – Înseninând al lui obraz.


Mă va striga, și-am să-i răspund! Voi fi cu el în strâmtorare! La al său glas, n-am să M-ascund, Ci îi voi da ajutorare. Din toate am să-l izbăvesc, Iar mila Mea o să-l ajungă! În veci, am să îl proslăvesc


„Doamne îndură-Te apoi, Și milă ai, față de noi, Căci Doamne, Tu ne știi prea bine! Nădejdea noastră e în Tine! Sprijină dar, a noastră viață În fiecare dimineață Și izbăvește-ne apoi, În vremurile de nevoi!


Doar Eu sunt Domnul, tot mereu! Mântuitor, sunt numai Eu!


Căci îți sunt Domn și Dumnezeu! Mântuitor, îți sunt tot Eu, Pentru că doar Eu sunt Acel Cari îi e Sfânt lui Israel! Egiptul, cât este de mare, Îl dau preț de răscumpărare În schimbul tău. De-asemenea, Saba și Etiopia Preț de răscumpărare sânt În locul tău, pe-acest pământ.


Dar Tu ești un Dumnezeu care Te tot ascunzi, fără-ncetare. Te-ascunzi, deși Tu ești, mereu, Al lui Israel Dumnezeu. Te-ascunzi Mântuitorule! Te-ascunzi Tu, Dumnezeule!


Vorbiți cu oamenii acei. Aduceți-i dar, și pe ei Încoace, să se sfătuiască, Unii cu alții să vorbească. Cine e Cel ce-a prorocit Și aste lucruri le-a vestit De la-nceput, mai dinainte, Ca voi – toți – să luați aminte? Dar oare nu vi le-am spus Eu, Care sunt Domnul? Dumnezeu, Un altul, în afara Mea, Nu se mai află nimenea! Drept și mântuitor, sunt Eu, Căci nu mai e alt Dumnezeu.


Domnul a zis: „Tot neamul lor Alcătuiește-al Meu popor. Necredincioși, față de Mine, Acești copii nu se vor ține!” Și astfel, El – pentru popor – A devenit Mântuitor.


„Doamne, cetatea mea cea tare, Tăria și a mea scăpare! Toate popoarele ce sânt La marginile de pământ, La Tine vor veni să spună: „Iată că numai o minciună, Părinții noștri-au moștenit! Idoli deșerți ei au slujit, Ce nu le-au fost de ajutor!


Doamne, nădejdea cea pe care Neamul lui Israel o are! Cei ce Te părăsesc pe Tine Acoperiți sunt, de rușine.” „Cei care, de la Mine, cată – Necontenit – să se abată, Scriși au să fie, pe pământ, Că-L părăsesc pe Domnul Sfânt, Pe Cel care – din veșnicie – Este izvor de apă vie.”


Vai! Ziua ‘ceea este mare. Cu altă zi, seamăn, mai are? Lovit e Iacov, în obraz, De vremea ‘ceea de necaz. Dar Iacov fi-va izbăvit, Din vremea ‘ceea, negreșit.


Mâncat a fost poporul Meu, De cei ce-l întâlneau, mereu. Dușmanii lui au zis apoi: „Nevinovați, ne aflăm noi, Ci vinovați sunt – negreșit – Doar ei, căci au păcătuit Mereu, în contra Domnului Și-a sfântului Locaș al Lui, Acela cari, pe-ntinsul firii, Lăcaș e al neprihănirii. Păcatele poporului Sunt împotriva Domnului Care-i Nădejdea ce-o aveau Părinții lui, pe când trăiau.”


Iată că Domnul Se găsește Chiar în Sion și El răcnește Din locu-n care-i așezat Și e-n Ierusalim aflat. La tunetul glasului Lui, Înalturile cerului, Precum și-acest întreg pământ, De un cutremur prinse sânt.


La cetățuie, înapoi, Să vină prinșii de război, Plini de nădejde! Negreșit, Îți voi întoarce, îndoit!


De-aceea v-am chemat, căci vreau Ca să vă văd și ca să stau Cu voi, puțin, de vorbă. Iată, Pentru nădejdea arătată, Lui Israel, acest lanț greu, Silit sunt ca să îl port eu.”


„Pavel, chemat să fie pus, Apostol, în Hristos Iisus – Precum voit-a Dumnezeu, Mântuitorul nost’, mereu, Și Domnul nost’, Hristos Iisus, Nădejdea noastră, cea de sus –


Pe călător, el l-a văzut Că în piață a șezut Și-atuncea s-a apropiat De el, sfios, și l-a-ntrebat: „Spune-mi, te rog, de unde vii Și unde mergi?” „De vrei să știi,


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa