Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Ieremia 14:7 - Biblia în versuri 2014

7 „Dacă păcatele pe care Le-am săvârșit, fără-ncetare, În contra noastră se vădesc Acuma că mărturisesc, Atuncea pentru al Tău Nume, Lucrează Tu Doamne, pe lume! Abateri multe-am săvârșit Și împotrivă-Ți am greșit.

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

7 Chiar dacă nelegiuirile noastre mărturisesc împotriva noastră, lucrează, Doamne, pentru Numele Tău! Căci necredincioșiile noastre sunt multe; am păcătuit împotriva Ta.

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

7 Doamne, chiar dacă păcatele noastre vorbesc împotriva noastră, lucrează pentru numele Tău! Da, (recunoaștem că) ocaziile în care am fost neascultători de Tine sunt multe. Am păcătuit împotriva Ta.

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

7 Deși păcatele noastre dau mărturie împotriva noastră, Doamne, fă, de dragul numelui tău, pentru că sunt multe rătăcirile noastre: am păcătuit împotriva ta!

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

7 Dacă nelegiuirile noastre mărturisesc împotriva noastră, lucrează pentru Numele Tău, Doamne! Căci abaterile noastre sunt multe, am păcătuit împotriva Ta.

Onani mutuwo Koperani

Traducere Literală Cornilescu 1931

7 Doamne, deși nelegiuirile noastre mărturisesc împotriva noastră, lucrează pentru numele tău; căci multe sunt abaterile noastre. Am păcătuit împotriva ta.

Onani mutuwo Koperani




Ieremia 14:7
30 Mawu Ofanana  

O Doamne, Tu ești drept, mereu. Tu ești al nostru Dumnezeu. O rămășiță, suntem noi, Venită-n țară, înapoi. Noi, cei care am fost robiți, Suntem – prin Tine – izbăviți. ‘Naintea Ta suntem aflați Asemeni unor vinovați. De-aceea, nici nu putem sta Acuma, înaintea Ta.”


Doamne, nu nouă să ne dai Slavă, ci Numelui ce-L ai, Pentru credincioșia-Ți mare Și nesfârșita-Ți îndurare!


Pentru-al Tău Nume, eu aș vrea Să ierți fărădelegea mea – Ce se arată-atât de mare – În nesfârșita-Ți îndurare!


Ajută-ne ca izbăviți Să fim, iar multele păcate, Fă Doamne, de a fi iertate, Pentru neprețuitu-Ți nume, Căci ne ești mântuire-n lume!


Din dragoste, față de Mine, Vreau să lucrez Eu, pentru tine! Cum s-ar putea ca al Meu Nume, Hulit a fi de către lume? Nu am să las ca slava Mea Să fie dată altuia.


Fărădelegile, pe care Le-am făptuit fără-ncetare, În a Ta față se găsesc. Păcatele mărturisesc Despre călcările de lege. La fel, a noastră făr’delege Este cu noi, necontenit, Și știm ce rele-am făptuit.


Atuncea o să se vorbească: „O, vai de mine! Sunt zdrobită Și am dureri, căci sunt rănită!” „Dar eu voi zice: „Negreșit, Nenorocirea m-a lovit, Însă am să o sufăr eu!


Tu însuți doar, te pedepsești Și iată, singur te lovești Cu răutatea ta cea mare Și necredincioșia-ți tare. Vei ști, astfel, cât e de rău, Să-L părăsești pe Domnul tău. Vedea-vei dar, că nu e bine Că n-ai avut teamă de Mine. Așa a spus cel cari, mereu, E al oștirii Dumnezeu.”


Acum, nouă ni se cuvine Să ne culcăm doar în rușine, Să ne-nvelim doar cu ocară, Căci am păcătuit, în țară, Față de Cel care, mereu, Ne este Domn și Dumnezeu. Părinții au păcătuit Și-n urma lor, noi – negreșit – Din anii cei de tinerețe Și până azi, la bătrânețe, Pentru că nu am căutat, Al Său glas, să-l fi ascultat.”


„Domnul la mine a venit Și-n felu-acesta mi-a vorbit, Pe vremea-n care împărat Iosia fost-a-nscăunat: „Spune-Mi, văzut-ai în ce fel, Necredincioasa Israel Știut-a să se poarte, oare? S-a dus pe orice munte mare, Sub orice pom ce-a înverzit Și-apoi acolo, a curvit.


„Din pricina nelegiuirii, Nu vin, peste cuprinsul firii, Orânduielile lăsate, Iar ale voastre mari păcate, Neîncetat vă fac să fiți, De aste bunătăți, lipsiți;


De-aceea, leul îi omoară Sau din pustie, bunăoară, Asupră-le se repezește Lupul furios și-i nimicește. Lângă cetăți șade – la pândă – Pardosul, gata să îi prindă. Acei cari vor ieși afară Dintr-o cetate, au să piară, Căci vor fi sfâșiați, pe dată. Fărădelegile lor – iată – Sunt multe și s-au înmulțit Relele ce le-au făptuit!”


„De ce stăm jos? Hai să plecăm Și în cetăți să ne-așezăm. Acolo să ne-adăpostim Ca în ăst fel să nu murim, Căci Dumnezeu ne osândește Și-acum la moarte ne sortește. Iată că apa otrăvită Ne este nouă rânduită, Pentru că am păcătuit Față de Domnul, negreșit.


Cei ce-n Ierusalim au casă, Oare de ce, mereu, se lasă – Purtați numai de a lor fire – În necurmată rătăcire?” „De ce stăruie fiecare, În înșelătorie, oare?” „De ce nu vor ca înapoi, La Dumnezeu, să vină-apoi?”


Numai că, în vedere, Eu Avut-am doar Numele Meu Și de aceea M-am oprit, Ca să nu fie pângărit Numele Meu, în fața lor – Adică a neamurilor – Cari știu că, din Egipt, din țară, Poporul Mi l-am scos afară.


Însă, Eu M-am gândit apoi, Și Mi-am tras mâna înapoi, Pentru că, în vedere, Eu Avut-am doar Numele Meu Și de aceea M-am oprit, Ca să nu fie pângărit Numele Meu, în fața lor – Adică a neamurilor – Cari știu că din Egipt, din țară, Poporul Mi l-am scos afară.


Numai că, în vedere, Eu Avut-am doar Numele Meu Și de aceea M-am oprit, Ca să nu fie pângărit Numele Meu, în fața lor – Adică a neamurilor – Unde era poporul Meu, La cari Mă arătasem Eu.


Mândria Israelului, Martoră, împotriva lui, Are să fie. Israel, Precum și Efraim, la fel, Doar prin nelegiuirea lor, Nemărginită, cădea-vor. Și Iuda, de asemenea, Cu ei alături va cădea.


Mândria Israelului Mărturisește-n contra lui. Cu toate-acestea, se vădește Că el nici nu se sinchisește Și nu se-ntoarce înapoi, La Dumnezeul lui, apoi! Chiar dacă fost-a pedepsit, Să-L caute, nu a voit!


Lăcustele de cari vorbesc Distrus-au, cu desăvârșire, Iarba, de pe întreaga fire. Când am văzut aceasta, eu Am zis: „O, Dumnezeul meu, Îndură-Te și dă iertare! Cum să stea Iacov în picioare? Când el, așa de slab, se-arată!”


Voi suferi mânia Lui, Căci împotriva Domnului Iată că am păcătuit. De El, voi fi eu, sprijinit, Căci – după cum se va vedea – Va apăra pricina mea. El este Cel cari o să vină Și mă va scoate la lumină. Voi sta în fața Domnului Și voi privi dreptatea Lui.


Ca laudă, mereu, să-I fim Și slavei Sale, să-i slujim, Căci, în Hristos, am dovedit Precum că am nădăjduit, Cu multă vreme, înainte.


Spre laudă, neîncetat, A slavei și harului dat, Prin Prea Iubitul Său. Astfel,


Dar de vrăjmașii lor Mi-e teamă, Căci vor veni – de bună seamă – Numai ocări, ca să rostească; Apoi, au să se amăgească, Spunâdu-și: „Tot ce am văzut, Prin mâna noastră, s-a făcut. Nu Dumnezeu le-a săvârșit, Ci brațul nostru întărit!”


Atuncea când vor fi aflat Și Canaaniții și cei care Sunt în această țară mare, Ne vor înconjura și-apoi – De pe pământ – șterși vom fi noi. Dar Tu Doamne, ce-ai să-I faci oare Atunci, Numelui Tău cel mare?”


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa