6 Măgarii cei sălbatici care Își cată loc de așezare Pe înălțimi ce-s pleșuvite, Își au privirile topite, Pentru că, iarbă, nu găsesc. Trag aer și-apoi sforăiesc Furioși, asemeni șerpilor, Căci nu-și mai află hrana lor.”
Casa care a fost zidită Pentru-mpărat, e părăsită. Cetatea cea de altădată – Gălăgioasă – e lăsată. Dealul și turnul au să fie Drept peșteri doar, pentru vecie. Măgari sălbatici, strânși în ceată, Au să se-adune, de îndată. Vor merge-n locurile-acele, Căci ei au să se joace-n ele. Turmele-apoi au să se-adune Și-acolo-și vor găsi pășune,
Pe măgărița din pustie, Prinsă de-a ei patimă vie, Cine are să o oprească Și pofta să nu-și împlinească? Cei care vor, o și găsesc, Chiar dacă nu se ostenesc, Pentru că, iată, toți acei O vor găsi în luna ei.
Privirile ni se sfârșeau, Iar ochii noștri se roteau Zadarnic după ajutor! Cătam cu toții, rugător, Către un neam și-am tot sperat, Dar izbăvire nu ne-a dat.
Îndată, Ioanatan îi zise Omului care îi vorbise: „Iată ce cred, acuma, eu: Gândesc precum că, tatăl meu – Prin jurământul așezat – Poporul doar l-a tulburat. Când am simțit gustul pe care Mierea aceasta bună-l are, Privirea mi s-a luminat!