Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Ieremia 12:10 - Biblia în versuri 2014

10 Păstorii vin, în număr mare, Și-Mi pustiesc via pe care Eu am sădit-o. Au călcat Ogorul Meu cel minunat – Cel care Îmi era plăcut – Și-ntr-un pustiu l-au prefăcut.

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

10 Mulți păstori Mi-au distrus via și Mi-au călcat în picioare terenul. Mi-au transformat terenul Meu cel plăcut într-un deșert pustiit.

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

10 Mulți păstori Mi-au distrus via și Mi-au călcat terenul agricol cu picioarele lor. Mi-au transformat acel teren plăcut într-un deșert lipsit de viață.

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

10 Mulți păstori mi-au devastat via, au călcat în picioare partea mea; au prefăcut partea mea cea plăcută într-un pustiu dezolant.

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

10 Un mare număr de păstori îmi pustiesc via, îmi calcă ogorul în picioare; ogorul meu cel plăcut îl prefac într-un pustiu părăsit.

Onani mutuwo Koperani

Traducere Literală Cornilescu 1931

10 Mulți păstori au stricat via mea, au călcat în picioare partea mea, au prefăcut partea mea plăcută într‐o pustie goală.

Onani mutuwo Koperani




Ieremia 12:10
21 Mawu Ofanana  

Atunci când Domnul Se arată, El va intra la judecată Cu cei mari ai poporului, Precum și cu bătrânii lui: „Voi ați mâncat via și – iată – Prada de la sărac luată În casa voastră se găsește!


De-aceea, toți aceia cari S-au dovedit a fi mai mari Peste locașul Meu cel sfânt, Drept pângăriți socot că sânt. Pe Iacov, Eu M-am mâniat Și-apoi pierzării l-am lăsat. Pradă batjocurii, la fel, Eu l-am lăsat pe Israel.”


Iată, poporul Tău cel sfânt, În țară, pe al lui pământ, Puțină vreme-a stăpânit. Vrăjmașii, însă, au venit Și în picioare au călcat Locașul Tău cel sfânt, ‘nălțat De către-al Tău popor, în țară.


„Vai de păstorii cei pe care Sărmana Mea turmă îi are, Pentru că ei Îmi risipesc Turma și-apoi o nimicesc!”


Coliba lor cea liniștită Unde-și duceau viața tihnită. Toate cad pradă focului Mâniei mari, a Domnului.


Locașul, El Și-a părăsit – Precum un pui de leu, ieșit Din vizuină – și-a plecat Să bată țara-n lung și-n lat. Nimicitorul o să vie, Iar sub aprins lui urgie, Va spulbera vremea de pace Și un pustiu, din țară, face.”


Asupră-vă le-aduc pe toate Popoarele ce sunt aflate În miazănoapte. Așadar, Trimit la Nebucadențar, La robul Meu care, pe tron, E așezat în Babilon Și-i spun, încoace, să pornească Și astfel să vă nimicească. Vreau, prefăcută ca să fie Cetatea voastră, în pustie. Ruină fi-va, negreșit, Bună doar de batjocorit.


În gânduri adâncit eram Și în a Mea sine ziceam: „Cum să te pun printre acei Cari se vădesc aleși ai Mei Și să te trec la moștenire, Ca să poți pune stăpânire Pe țara ‘ceea minunată Care-i podoabă nestemată – Podoabă a podoabelor – A tuturor neamurilor? Credeam că Îmi vei spune „Tată!” Și n-ai să te abați, vreodată, Din calea Mea și-al Meu cuvânt.


La porțile cele aflate În mijloc, au venit cei cari Erau peste Haldei mai mari Și grabnic le-au înconjurat. Prezenți acolo, s-au aflat Nergal-Șarețer, însoțit De Samgar-Nebu. A venit Și Sarsechim, acela care Se dovedea a fi mai mare În oastea cea de slujitori A famenilor dregători. Nergal-Șarețer mai venise, Acela cari se dovedise Drept căpitan al magilor. Li se alăturară lor, În urmă, toți aceia cari În Babilon erau mai mari.


Ceata păstorilor se-adună În juru-i, iar ei au să-și pună, Îndată, corturile lor, Veghind asupra turmelor.”


„Munții, acum, să-i plâng aș vrea; Câmpiile de-asemenea Vreau să le plâng, să le jelesc, Căci arse sunt și se topesc. Nimeni nu va mai îndrăzni, Pe-al lor cuprins de-a mai veni. N-o să se-audă-n largul lor Nici behăitul turmelor, Iar păsările cerului Și fiarele pământului – O parte – vor fugi din țară, Iar altă parte au să piară.


Îmi zise: „Fiu al omului, Întoarce-te să prorocești Pentru păstorii sufletești Ai neamului lui Israel. În contra lor, spune astfel: „Așa a zis Cel cari, mereu, E Domn, precum și Dumnezeu: „Vai de păstorii cei pe care Neamul lui Israel îi are! Vai fi-va, de păstori-acei Care se păstoresc pe ei! Păstorii nu trebuie-n urmă, Ca să își pască a lor turmă?


Ele, atunci, s-au risipit, Căci nimeni nu le-a păstorit. Ajuns-au pradă fiarelor – Pradă sălbăticiunilor Cari de pe câmpuri au venit – Și-n acest fel, s-au risipit.


Un sfânt, apoi, a început A glăsui și, de îndat’, Alt sfânt apoi l-a întrebat: „Spune-mi, în câtă vreme, oare, Se va-mplini vedenia care Privește jertfa necurmată? Deci, când va fi ea desființată? Apoi, în câtă vreme, oare, Se va-mplini vedenia care Arată cu deosebire Spre-a urâciunii pustiire? Și până când, călcate sânt Oștirea și Locașul sfânt?”


Ci pentru că M-au mâniat, În lume, i-am împrăștiat Și-astfel, la neamuri, au șezut, Pe care nu le-au cunoscut. În urma lor, am pustiit Țara, încât n-a mai voit – După aceea – nimenea Să vină ca să șeadă-n ea, Pentru că țara cea plăcută Fost-a-n pustie prefăcută!”


Un lucru, țineți bine minte: Nu vă gândiți, mai dinainte, La ce răspunsuri o să dați,


Dar curtea din afara lui – Adică cea a Templului – Să n-o măsori, pentru că, iată, Aceasta e, la Neamuri, dată, Și-apoi, trei ani și jumătate, Rămâne-va sfânta cetate, Pe mâna Neamurilor care Au să o calce, în picioare.


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa