Ieremia 10:10 - Biblia în versuri 2014

¹⁰ Dar Domnul este Dumnezeu, Căci El este Cel viu, mereu. El este Cel adevărat Și este veșnic Împărat. Dacă Se mânie Preasfântul, Va tremura întreg pământul Și neamurile au să fie Lovite de a Lui urgie, Iar pe pământ nici un om nu-i, Să sufere urgia Lui.”

Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

¹⁰ Domnul însă este adevăratul Dumnezeu. El este Dumnezeul cel Viu și Împăratul cel Veșnic. Când El Se mânie, pământul se cutremură și națiunile nu pot suporta indignarea Lui.

Biblia în Versiune Actualizată 2018

¹⁰ Dar (numai) Iahve este adevăratul Dumnezeu! El este Dumnezeul Viu și Regele Etern. Când Se mânie El, pământul se cutremură și popoarele nu pot suporta indignarea Lui!

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

¹⁰ Domnul este Dumnezeul adevărat; el este Dumnezeul vieții și rege veșnic. De mânia lui se cutremură pământul și neamurile nu pot [suporta] indignarea sa.

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

¹⁰ Dar Domnul este Dumnezeu cu adevărat, este un Dumnezeu viu și un Împărat veșnic. Pământul tremură de mânia Lui și neamurile nu pot să sufere urgia lui.

Traducere Literală Cornilescu 1931

¹⁰ Dar Domnul este Dumnezeu în adevăr, el este Dumnezeul cel viu și Împăratul veșniciei. De mânia lui se cutremură pământul și neamurile nu pot să poarte urgia lui.

Ieremia 10:10 Mawu Ofanana

Geneza 21:33

Un tamarsic a semănat Avram, acolo, și-a chemat Apoi, Numele Domnului.

1 Regi 18:39

Poporul s-a înspăimântat – Când aste lucruri le-a văzut – Și la pământ, toți au căzut, Zicând: „Domnul este, mereu, Adevăratul Dumnezeu!”

1 Regi 8:60

Ca toate neamurile-astfel – Cari răspândite, astăzi, sânt, Pe fața-ntregului pământ – Să afle că El e, mereu, Singurul Domn și Dumnezeu!

1 Cronici 29:11

Doamne, a Ta e măreția, Slava, puterea, veșnicia Și cu mărirea. Câte sânt În ceruri, sus, sau pe pământ, Doar ale Tale se vădesc. Pe Tine, Doamne, Te găsesc Drept un stăpân ce S-a-nălțat. O, Doamne, Tu Te-ai arătat Mai mare, decât orișicine. Domnia e, mereu, cu Tine!

2 Cronici 15:3

Mai multă vreme, Israel Fusese fără Domnul; el, Nici măcar preoți, n-a avut, Preoți care să fi putut Pe oameni ca să îi învețe Și-n lege să le dea povețe. Israeliții, la-nceput, Nici măcar lege n-au avut.

Iov 9:6

Pământu-n temelia lui E, de furia Domnului.

Psalmi 10:16

Domnul este înscăunat În veci de veci ca Împărat. Popoarele pământului – Care se află-n țara Lui – De către El, sunt nimicite.

Psalmi 100:3

Să știți că Domnul e, mereu, Adevăratul Dumnezeu. El ne-a făcut. Suntem ai Lui: Turma pășunii Domnului.

Psalmi 100:5

Căci bunătatea Domnului Ține în veacul veacului Și-apoi a Lui credincioșie, Din neam în neam, are să ție.

Psalmi 104:32

Către pământ, El S-a uitat Și-acesta s-a cutremurat. Munții, să fumege, au prins, Atunci când Domnul i-a atins.

Psalmi 114:7

Cutremură-te ne-ncetat Pământule, înspăimântat În fața Domnului pe care Drept Dumnezeu, Iacov Îl are,

Psalmi 145:13

Iată, a Ta împărăție Are să țină pe vecie, Iar stăpânirea Ta, cea mare, Veșnic rămâne în picioare.

Psalmi 146:6

La început, Dumnezeu Sfântul A făcut cerul și pământul. A mai făcut – de-asemenea – Marea cu tot ce este-n ea. A Domnului credincioșie Are să țină pe vecie.

Psalmi 18:7

Și-n urmă, El a zguduit Pământul și a clătinat Munții în temelii, de-ndat’, Căci El a vrut ca să se știe Că s-a stârnit a Lui mânie.

Psalmi 29:10

Pe al Său scaun de domnie, Domnul ședea – din veșnicie – În vremea care s-a pornit Potopul ce a înghițit Întreg pământul. Dumnezeu Are a-mpărăți mereu, Pe al Său scaun de domnie.

Psalmi 31:5

Iată că am găsit cu cale Să-ncredințez mâinilor Tale Al meu duh, căci mă izbăvești Pentru că doar Tu singur ești Un Dumnezeu adevărat.

Psalmi 42:2

Căci după Tine însetează Sufletul meu, vrând să Te vază, Că Tu ești Dumnezeu Cel viu, Așa după cum bine știu. Când oare, mă voi arăta – O, Doamne – înaintea Ta?

Psalmi 68:11

Femeile, de peste fire, Se-adună în mare oștire Și vor aduce daruri bune, Când Domnul un cuvânt va spune.

Psalmi 68:8

Pământul s-a cutremurat; S-a topit ceru-nspăimântat, Sinaiu-ntreg s-a zguduit Atunci când Domnul S-a ivit Și L-au văzut pe Cel pe care, Israel, Dumnezeu, Îl are.

Psalmi 74:12

Domnul e Împăratul meu Care, din vremuri vechi, mereu, Dă izbăviri în astă țară.

Psalmi 76:7

Au adormit. Ce-nfricoșat Ești Doamne, în mânia Ta! Cine-mpotrivă, Îți va sta?

Psalmi 76:8

Din înălțimi, Tu ai rostit Ce-ai hotărât. S-a îngrozit Pământu-ntreg și a tăcut,

Psalmi 77:18

Tunetul Tău a izbucnit Și-apoi, într-un vârtej de vânt, S-a îndreptat către pământ. Când fulgerul a luminat, Pământul s-a cutremurat.

Psalmi 84:2

Sufletul meu e plin de dor, Tânjind în adâncimea lui, După curțile Domnului. Carnea și inima, mereu, Strigă la viul Dumnezeu!

Psalmi 9:8

Dreptate-mparte Dumnezeu, Și judecă lumea, mereu. Nu face vreo deosebire Și astfel – fără părtinire – Popoarele pământului, Le judecă din jilțul Lui.

Psalmi 90:11

Dar cine oare, seamă ține – Așa după cum se cuvine – Vreodată, de a Ta mânie Și de nespusa ei tărie? Sau cine ia în seamă, oare, A Ta urgie arzătoare – Așa după cum se cuvine – Ca să se teamă-apoi, de Tine?

Psalmi 90:2

‘Nainte de-a se fi născut Munții – până nu s-au făcut Lumea și tot acest pământ, Cu toate ce în ele sânt – Din veșnicii ai fost, mereu, Și-n veci vei fi Tu, Dumnezeu!

Psalmi 93:2

Doamne, Tu ești, din veșnicie! Scaunul Tău, cel de domnie, Din vremi străvechi e așezat.

Psalmi 97:4

De fulgerele sale – iată – Întreaga lume-i luminată. Pământu-L vede și, speriat, Este cuprins de tremurat.

Isaia 37:17

Doamne, în îndurarea-Ți multă, Pleacă-Ți urechea și ascultă! Deschide-Ți ochii și privește! Ascultă ce vorbe rostește – Acuma – Sanherib cel care Peste Asiria-i mai mare. Căci vorbele care le-a zis, Prin solii pe cari i-a trimis, Batjocoresc pe Dumnezeu, Pe Cel care e viu, mereu!

Isaia 37:4

Poate că Domnu-a auzit, Tot ce Rabșache a rostit. De-Asirieni a fost trimis, Iar vorbele pe cari le-a zis, Pe Domnul Îl batjocoresc. De-aceea, eu acum gândesc Precum că Domnul Dumnezeu – Cel care este viu, mereu – Nu va lăsa nepedepsite Vorbele care-au fost rostite. O rugăciune-n acest ceas, Pentru cei care-au mai rămas, Vreau să îți fac, acuma, eu, Să-i înalți tu, lui Dumnezeu.”

Isaia 40:15

Popoarele de pe pământ, Precum o picătură, sânt, De apă, dintr-o vadră. Iată, Ca praful cumpenei se-arată. Ostroavele, le saltă El, La fel ca bobul mititel, Ce este al nisipului.

Isaia 40:28

Nu știi? Sau nu ai auzit Că Dumnezeu a întocmit Pământul? El nu ostenește Și-apoi, nicicând, nu obosește. Puterea Lui este ascunsă, Nemărginită, nepătrunsă.

Isaia 57:15

Căci Cel Prea-Nalt – cari locuiește În veșnicii și se vădește Că al Său Nume este sfânt, Mereu – a spus acest cuvânt: „În locuri ‘nalte, Mă găsesc Și în sfințenie locuiesc. Dar sunt cu cel ce e zdrobit, Cu omul care e smerit, Căci cercetez inimi zdrobite Și-nviorez duhuri smerite.

Isaia 65:16

Acela care va căta Și se va binecuvânta În țară, trebuie să știe Precum că el are să fie, În Domnul, binecuvântat; Iar cel ce se va fi jurat În țară, trebuie să știe Cum că jurat are să fie Pe Domnul adevărului; Toate ale poporului Vechi suferințe îndurate, În acel timp, vor fi uitate Și nu am să le mai privesc.”

Ieremia 23:36

Să nu mai spună altceva! Să nu mai spună-apoi, cumva, „Iată, e o amenințare A Domnului!” Acela care O să vorbească-n acest fel Să știe dar că pentru el, Cuvântul spus de Domnul are Să fie o amenințare, Pentru că a răstălmăcit Cuvintele ce le-a rostit Cel care-i Domn al oștilor, Cel viu în vecii vecilor, Acela care e mereu, Al nostru Domn și Dumnezeu!

Ieremia 4:2

De vei jura și-ai să rostești „Viu este Domnul, ne-ncetat!” Și drept te vei fi arătat, Cu adevăru-mpodobit – Precum e cel neprihănit – Atuncea, neamurile toate, În El, sunt binecuvântate Și vor ajunge-n acest fel De-a se făli, apoi, cu El.

Ieremia 4:24

Privesc la munți-ndepărtați Și văd că sunt cutremurați! Nici dealurile nu-s cruțate, Căci sunt și ele clătinate!

Ieremia 50:46

De strigătul luării lui – Luării Babilonului – Pământul e cutremurat. Un țipăt mare s-a iscat, Plin de durerea tuturor, În țările neamurilor.”

Ieremia 51:29

Întreg pământu-nspăimântat Se clatină, neîncetat, Pentru că planul Domnului – În contra Babilonului – Se împlinește, negreșit, Iar Babilonul, pustiit Va fi de Domnul. În ăst fel, Nimeni nu va scăpa din el.

Daniel 4:3

Mari sunt minunile văzute Și semnele de El făcute! Apoi, a Lui împărăție Are să țină pe vecie, Iar stăpânirea-I se vădește, Din neam în neam, că dăinuiește!

Daniel 4:34

După ce vremea sorocită Ajunse de a fi-mplinită, Eu – Nebucadențar – de-ndat’, Ochii spre cer mi-am ridicat Și-n clipa ‘ceea am simțit Că mințile mi-au revenit. Pe Cel Prea-Nalt L-am lăudat Și-apoi L-am binecuvântat Pe-Acela care Se vădește Că-n vecii vecilor trăiește. El este cel cari peste fire Are întreaga stăpânire, Căci doar a lui împărăție, Din neam în neam, are să ție.

Daniel 6:26

Voiesc ca pe întinderea Ce-o are-mpărăția mea, Voi să vă temeți, tot mereu, De Cel ce-i este Dumnezeu Lui Daniel, căci bine știu Că El e Dumnezeul viu, Cari dăinuiește pe vecie. Nicicând, a Lui Împărăție, Nu are să se nimicească, Pentru că n-o să se sfârșească În veac mărita-I stăpânire Întinsă peste-ntreaga fire.

Daniel 6:27

El este Cel cari izbăvește! El este Cel cari mântuiește! Minuni și semne – cum Îi place – În cer și pe pământ, El face! Prin brațul Său, l-a izbăvit Pe Daniel, când s-a găsit Închis în groapa leilor. El l-a scăpat din gheara lor!”

Daniel 7:14

Slavă – atuncea – I s-a dat Și o putere-mpărătească, Pentru ca Lui să Îi slujească Popoarele neamurilor, Indiferent de limba lor. Astfel, peste întreaga fire, El a primit o stăpânire Care, veșnică, se arată, Căci nu va pieri, niciodată.

Ioel 2:11

Tunet, e glasul Domnului, Mergând în fața oștii Lui. Tabăra Lui e foarte mare. De-asemenea e foarte tare Acela care se vădește, Cuvântul, că îl împlinește. A Domnului zi se arată Mare a fi și-nfricoșată. Dar cine poate fi în stare Să suferă acea zi, oare?

Miheia 1:4

Sub El, muntele se topește, În timp ce văile se crapă Și curg la fel ca și o apă, Fiind precum ceara topită Care de foc e încălzită.

Nahum 1:5

Se clatină în fața Lui Piscul semeț al muntelui. Topite, dealurile sânt ‘Nainte-I, iar acest pământ – Cu lumea și cu toți acei Cari sunt locuitori ai ei – În față-I stau înspăimântați, De un cutremur secerați.

Nahum 1:6

Cine va sta, în fața Lui, Răbdând urgia Domnului? Dar cine poate, piept să ție, Când vine-aprinsa Lui mânie? Urgia Lui foc se vădește Și stâncile le prăbușește.

Habacuc 3:10

Tremură munții cu putere Și saltă la a Ta vedere, Iar râurile năvălesc. Valuri se iscă și țâșnesc Din mijlocul adâncului Care-și ridică glasul lui.

Habacuc 3:6

Peste pământ, privirea-I zboară Și doar din ochi El îl măsoară. Popoarele pământului Tremură înaintea Lui. Sunt sfărâmați veșnicii munți, Iar ale dealurilor frunți Se pleacă-n fața Domnului. Cărările pașilor Lui, Veșnice-a fi se dovedesc.

Maleahi 3:2

Dar cine, însă, va putea Ca în picioare să mai stea, La arătarea Domnului, Când o să vină ziua Lui? Ca și leșia cea pe care Cel ce e-nălbitor o are Și precum focul de cuptor Ce îl aprinde-un topitor, Domnul – atunci – are să fie, Când a Lui zi are să vie.

Matei 16:16

Petru a zis: „Așa cred eu: Tu ești Fiul lui Dumnezeu! Tu ești Hristosul, eu gândesc!”

Matei 26:63

Iisus tăcea, privind în jur. Preotu-a zis atunci: „Te jur Pe Dumnezeu cel viu, că-I ești Fiu și Hristos, cum ne vorbești!”

Ioan 17:3

Și ce-i veșnica viață? Iată: Este-a Te ști pe Tine, Tată, Precum și pe Hristos Iisus, Cari, la porunca Ta, S-a dus,

Fapte 14:15

„Ce faceți?! Ce va apucat?! Stați și uitați-vă, la noi, Căci suntem oameni, ca și voi! Acuma dar – cum v-am mai spus – O veste bună, v-am adus, Ca să lăsați voi, la o parte, Aceste lucruri, ce-s deșarte, Și să vă-ntoarceți, negreșit, La Dumnezeu, cari a zidit Pământ și mare, cer și stele, Precum și tot ce este-n ele.

Deuteronom 32:4

El este Stânca întărită. Lucrarea Sa-i desăvârșită. Drepte sunt căile pe care Al nostru Dumnezeu le are. Întotdeauna – ne-ndoios – Domnul se-arată credincios, Iar nedreptatea nu trăiește În Dumnezeu. El se vădește A fi, mereu, drept și curat.

Deuteronom 5:26

Într-adevăr, e cineva, Care a auzit, cândva, Al Domnului Cel Viu cuvânt, Și să nu intre în mormânt? A auzit oare-al Său glas Și totuși, viu, să fi rămas, Privind la para focului Și ascultând vorbirea Lui?

1 Tesaloniceni 1:9

Căci însuși ei mărturisesc, Atuncea când istorisesc, De ce primire, ne-ați făcut, De felu-n care ați știut Ca, de la idoli, înapoi, Să vă întoarceți, iar apoi, Să Îl slujiți, neîncetat, Pe Cel ce-i viu și-adevărat – Care e singur Dumnezeu –

1 Timotei 1:17

A Celui care, Împărat, E, peste veșnicii, aflat, A Celui, de la început, Nemuritor și nevăzut, A Celui care e, mereu, Singurul nostru Dumnezeu, Să fie salva și, din plin, Cinste să aibă El! Amin.

1 Timotei 6:17

Îndeamnă-i pe bogații care, Al nostru veac, acum, îi are, Să nu se umfle de trufie Și să nu-și pună-n bogăție, A lor nădejde viitoare, Căci se vădește trecătoare; Ci să și-o pună-n Dumnezeu, Cel ce ne dă totul, mereu, Pentru a noastră bucurie.

Evrei 10:31

Grozav lucru-i să cazi, zic eu, În mâinile lui Dumnezeu!

Iosua 3:10

O să cunoașteți că, mereu, Domnul Cel Viu este cu noi Și că va izgoni apoi, Din fața voastră, pe Hetiți, Pe Canaaniți și pe Heviți, Tot neamul Fereziților, Precum și-al Ghirgasiților, Întreg poporul Amorit Și întreg neamul Iebusit.

1 Ioan 5:20

Noi știm că Fiul Domnului S-a pogorât din cerul Lui, Iar când, la noi, El a venit, Pricepere ne-a dăruit Și, să-L cunoaștem, ne-a-nvățat, Pe Cel cari e adevărat. Acum, noi ne aflăm în El: Suntem cu toții, în Acel Care-i adevărat, de sus, Adică, în Hristos Iisus – În Fiul care-i Dumnezeu Și-i viață veșnică, mereu.

Revelația 20:11

Apoi, un scaun de domnie, Mi-a apărut, în față, mie, Și Cel care ședea pe el; Fusese alb jilțul acel. Pământ și ceruri, am văzut, Că loc, atunci, n-au mai avut, În fața Lui, și au fugit.

Judecători 5:4

Doamne, atunci când am plecat Din muntele Seirului, Din țarina Edomului, Pământul s-a cutremurat, Iar cerurile-au picurat Ploaie, de vânt învolburată.

1 Samuel 17:26

David, pe cei ce s-au aflat În jurul lui, i-a întrebat: „Ce are să se facă, oare, Celui care o să-l omoare Pe Filistean și-n acest fel, Ridică, de pe Israel, Ocara ce s-a aruncat? Cum de, ăst om a cutezat – Cari netăiat e împrejur – S-arunce cu ocară-n jur, Pe oștile lui Dumnezeu, Acela care-I viu, mereu?”

1 Samuel 17:36

În ăst fel, doborât-am eu, Leul, sau ursul, tot mereu. Iată, cu Filisteanu-acel, Se va-ntâmpla-n același fel, Căci netăiatul împrejur A cutezat s-arunce-n jur, Ocări, care, pe Israel, Căzut-au. Dar nu știe el Că o să fie pedepsit, Căci cu ocări a azvârlit În oștile lui Dumnezeu, Acel care e viu, mereu!”