2 Cuvântul Domnului, venit La Ieremia, a vorbit Pe vremea-n care Iosia, Ani treisprezece împlinea, De când fusese așezat, În Iuda, ca și împărat– Iar după spița neamului, Amon fusese tatăl lui;
Omul lui Dumnezeu s-a dus Pân’ la altar și-astfel, a spus: „Altarule! Domnul, prin mine, Are-un cuvânt, azi, pentru tine: „Iată, din a lui David casă, Un fiu – curând – are să iasă. Numele lui e Iosia. Pe tine, el va junghia – În fața-ntregului popor – Pe preoți-nălțimilor, Care tămâie-aduc – drept dar – Ca să o ardă, pe altar! Astfel, tu ai să mistuieși Chiar oseminte omenești!”
Manase-apoi a adormit, Fiind și el adăugit Lângă ai săi părinți. Astfel, Chiar în grădina casei, el A fost atuncea, îngropat, Cari „a lui Uza” s-a chemat. Apoi, în locu-i, a venit Și peste Iuda a domnit Amon, care la tron urmase, Căci era fiul lui Manase.
El a fost, însă, răzbunat, Căci tot poporu-a tăbărât Pe cei care l-au omorât. Poporu-apoi l-a îngropat Pe-Amon, și l-a înscăunat Pe Iosia, pe-acela care, Părinte, pe Amon îl are.
Când împăratul Iosia, Ani optsprezece împlinea – De când ajunse la domnie – La sine l-a chemat să vie, Pe logofătul ce-l avea. Ștefan, acesta se numea: Fiu, al Ațaliei, e el Și al lui Meșulam, la fel. La Casa Domnului, de-ndat’, A fost trimis de împărat, Care, astfel, i-a poruncit:
Cuvântul Domnului, venit Din ceruri, astfel mi-a vorbit: „Hei, Ieremio! Spune-Mi oare, Ce vezi acum, în depărtare?” Străfulgerat de un fior, Am zis: „Eu văd un veghetor.”
„Din anu-al treisprezecelea, De când fusese Iosia – Al lui Amon fiu – împărat, Peste Iudei încoronat Și pân’ acuma, negreșit, Ani două’șitrei s-au împlinit, De când Cuvântul Domnului Mi-a tot vorbit, din partea Lui. De-atunci, vorbitu-v-am și eu, Dar n-ați ascultat glasul meu.
După această întâmplare – După ce jugul cel pe care Îl tot purtase Ieremia A fost zdrobit de Hanania – Cuvântul Domnului s-a dus, La Ieremia și i-a spus:
„Domnul la mine a venit Și-n felu-acesta mi-a vorbit, Pe vremea-n care împărat Iosia fost-a-nscăunat: „Spune-Mi, văzut-ai în ce fel, Necredincioasa Israel Știut-a să se poarte, oare? S-a dus pe orice munte mare, Sub orice pom ce-a înverzit Și-apoi acolo, a curvit.
„Un sul de carte ia și scrie Tot ceea ce ți-am spus Eu ție Și-i privitor la Israel, La Iuda, iar apoi – la fel – La neamurile despre care Eu ți-am vorbit fără-ncetare. Să scrii tot ce ai auzit, Din ziua-n care am ieșit De prima dată-n al tău drum Și ți-am vorbit până acum!
Cuvântul Domnului de Sus, Care lui Osea i-a fost spus, Osea fiind acela care, Pe Beri, drept părinte-l are. Acest cuvânt ce l-a primit Osea e un cuvânt rostit Pe vremea-n care împărat, În Iuda, Ozia a stat. Iotam luă, apoi, domnia, Urmat de-Ahaz și Ezechia. Cuvântul care-a fost rostit, Al lor timp l-a acoperit. Ieroboam, acela care, Părinte, pe Ioas, îl are A fost, în vremea ‘ceea, cel Care-a domnit în Israel.
Cuvântul cel venit de sus, Al Domnului, care-a fost spus Lui Mica – cel ce se vădea Că de la Moreșet venea – Pe vremea-n care, împărați, Iotam și-Ahaz fost-au aflați În Iuda, și-apoi Ezechia Luă – în urma lor – domnia, Iar prorocia se vădește Că spre Ierusalim țintește Și spre Samaria apoi.
Cuvântul cel venit de sus, Al Domnului, care-a fost spus Către Țefania cel care E al lui Cuși fiu, cari îl are – Drept tată – pe Ghedalia. El este de-asemenea Fecior și pentru Amaria, Precum și pentru Ezechia. În timpu-acela, la domnie, În a lui Iuda-mpărăție, Fusese cel cari se vădea Al lui Amon fiu, Iosia.