Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Ieremia 1:16 - Biblia în versuri 2014

16 Căci judecățile rostite, De Mine, fi-vor împlinite, Pentru că ei M-au părăsit Și răutăți au săvârșit: Tămâie dăruit-au ei, În fața altor dumnezei Și-n urmă toți s-au închinat La idolii ce i-au lucrat

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

16 Voi rosti asupra lor judecățile Mele pentru tot răul pe care l-au comis, căci M-au părăsit, au ars tămâie altor dumnezei și s-au închinat lucrărilor făcute de mâinile lor.

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

16 Voi pronunța împotriva lor deciziile Mele – pentru tot răul pe care l-au comis – pentru că M-au abandonat și au ars tămâie altor (dumne)zei închinându-se lucrărilor făcute de mâinile lor.

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

16 Voi pronunța judecata mea asupra lor din cauza întregii lor răutăți prin care m-au abandonat; au ars tămâie altor zei și s-au prosternat înaintea lucrărilor mâinilor lor.

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

16 Îmi voi rosti judecățile împotriva lor din pricina întregii lor răutăți, pentru că M-au părăsit și au adus tămâie altor dumnezei și s-au închinat înaintea lucrării mâinilor lor.

Onani mutuwo Koperani

Traducere Literală Cornilescu 1931

16 Și voi vesti judecățile mele împotriva lor pentru toată răutatea lor. Fiindcă m‐au părăsit și au ars tămâie altor dumnezei și s‐au închinat înaintea lucrărilor mâinilor lor.

Onani mutuwo Koperani




Ieremia 1:16
44 Mawu Ofanana  

Oamenii care-au locuit, În acest loc, M-au părăsit. Astfel, tămâie-au adus ei, Spre cinstea altor dumnezei. Lucrările mâinilor lor, Nu mi-au plăcut. Acest popor, Prin tot ce-a făcut înadins, A Mea mânie a aprins, Iar focul ei îl va încinge, Pentru că ea nu se va stinge.”


Atunci, Azaria s-a dus La Asa și astfel i-a spus: „Ascultă Asa! Iar apoi, Iudei, să ascultați și voi! S-asculte și cei care vin Din ramura lui Beniamin! Dacă sunteți cu Dumnezeu, Și El va fi cu voi, mereu! Dacă aveți să-L căutați, Atuncea o să Îl aflați! Dar dacă o să-L părăsiți, Și El vă va lăsa, să știți!


Ci tot mereu el a călcat Calea pe care au umblat Cei care-au fost ‘naintea lui, În țara Israelului. El, pentru Bal, temple-a-nălțat Și chiar și chipuri i-a turnat.


Oamenii care-au locuit În acest loc, M-au părăsit. Astfel, tămâie-au adus ei, Spre cinstea altor dumnezei. Lucrările mâinilor lor, Nu mi-au plăcut. Acest popor, Prin tot ce-a făcut înadins, A Mea mânie a aprins, Iar focul ei îl va încinge, Pentru că ea nu se va stinge.”


Dar dacă voi veți face-altfel Decât precum v-am poruncit Și dacă nu veți fi păzit Poruncile ce vi le-am dat, Cu legile ce le-am lăsat, Sau dacă o să căutați Alți dumnezei, să vă-nchinați, Voind ca lor să le slujiți,


De idoli, țara lor e plină, Pentru că oamenii se-nchină La lucruri care sunt știute Precum că sunt de mâini făcute.


Pradă au dat, flăcărilor, Zeii de pe cuprinsul lor. Aceia n-au fost dumnezei: Din lemn și piatră fiind ei, Erau lucrări – cum s-a văzut – Pe care omul le-a făcut.


Omul are să folosească Acești copaci, să se-ncălzească. Îi taie de pe al lor loc Și îi va folosi la foc. Pâine-și va coace-apoi cu ei, Și își va face dumnezei, Să se închine-n fața lor. Din lemn, dă chip idolilor, La loc de cinste îi așează Și-n față-le, îngenunchează!


Spre un popor care-Mi stârnește Mânie, căci el dăruiește Jertfe-n grădini și-apoi se duce, Tămâie, pentru a aduce, Ca să o ardă ăst popor, Pe-acoperișul caselor.


Un dumnezeu, mare sau mic, Este un lucru de nimic. El este numai o lucrare Ce se vădește-nșelătoare Și are să se prăpădească, Pedeapsa când o să lovească.


Deșert e obiceiul lor – Al tuturor popoarelor. Taie un lemn, dintr-o pădure, Iar meșterul, cu o secure, Îndată are să-l cioplească


Cetățile cele pe care Țara lui Iuda-n ea le are Și oamenii pe care-i știm Că azi sunt în Ierusalim Au să se ducă la acei Pe care îi cred dumnezei – La cei pe care îi cinsteau Și pentru cari tămâie-ardeau – Însă aceia n-au să poată, Din strâmtorare să îi scoată.


Căci Domnul oștii te-a sădit Și tot El cheamă, negreșit, Nenorocirea care vine Și se abate peste tine, Din pricina răului cel Din Iuda și din Israel. Căci Baalilor le-ai dat tămâie Și ai stârnit a Mea mânie.”


„M-ai părăsit și M-ai uitat” – Domnul a zis. „‘Napoi ai dat. De-aceea, mâna Îmi va sta, Întinsă, împotriva ta, Căci vreau ca să te nimicesc! Sătul de milă, Mă vădesc.


„Atuncea, tu – poporului – În felu-acesta să îi spui: „Domnul a zis, când mi-a vorbit: „Părinții voști’ M-au părăsit. Au căutat alți dumnezei Care străini erau de ei. În fața lor s-au închinat Și le-au slujit neîncetat. M-au părăsit și n-au ținut Legea, așa cum le-am cerut!


Doamne, nădejdea cea pe care Neamul lui Israel o are! Cei ce Te părăsesc pe Tine Acoperiți sunt, de rușine.” „Cei care, de la Mine, cată – Necontenit – să se abată, Scriși au să fie, pe pământ, Că-L părăsesc pe Domnul Sfânt, Pe Cel care – din veșnicie – Este izvor de apă vie.”


Totuși, Eu n-am fost ascultat De-al Meu popor, căci M-a uitat, Spre-a se-nchina idolilor, Arzând tămâie-n cinstea lor. Căile vechi, le-a părăsit Și pe-alte drumuri a pornit. A apucat căi nebătute Ce îi erau necunoscute,


Necazul îi va fi lovit, Pentru că ei M-au părăsit Și pentru că ei au spurcat Ținutul care le-a fost dat. Astfel, tămâie au ars ei, În cinstea altor dumnezei, Pe care nu îi cunoșteau Și-ai lor părinți nu îi știau. Prin tot ceea ce au făcut, Locul acesta l-au umplut Cu sângele nevinovat Care a fost de ei vărsat.


„Iată că-ntreg poporul Meu Mare păcat a săvârșit Și-al său păcat e îndoit. L-au părăsit pe Domnul lor – Pe al apelor vii izvor – Și-n urmă puțuri și-au săpat, În care apa nu a stat.”


Nu ești tu singurul cel care Aceste lucruri ți-ai făcut, Atuncea când tu nu ai vrut Să Îl urmezi pe Domnul tău, Cel care te-a ferit de rău Și care vrut-a să te pună, Mereu, doar pe o cale bună?


Tu însuți doar, te pedepsești Și iată, singur te lovești Cu răutatea ta cea mare Și necredincioșia-ți tare. Vei ști, astfel, cât e de rău, Să-L părăsești pe Domnul tău. Vedea-vei dar, că nu e bine Că n-ai avut teamă de Mine. Așa a spus cel cari, mereu, E al oștirii Dumnezeu.”


Dar unde-s ai tăi dumnezei? Să vină, să te scape ei! Câte cetăți în Iuda-aveai, Atâția dumnezei, tu ai.”


E vânt năpraznic, vânt ce vine, Din acel loc, până la Mine! Am să rostesc acum, de-ndată, Ce hotărâre-a fost luată!”


Din astă pricină se-ntinde Jalea și țara o cuprinde, Iar cerul este-ntunecat Și fața și-a înnegurat. Căci Eu am zis și negreșit, Lucrul acest l-am stabilit. De el, nu-Mi pare rău și-apoi, Nu-l voi întoarce înapoi.”


Doar ce am spus, să împlinim! De-aceea o să-i dăruim Tămâie și o s-o cinstim Pe-mpărăteasa cea pe care Înaltul cerului o are. Jertfe de băutură, noi O să-i aducem mai apoi, Așa precum i-au dăruit Ai noști’ părinți, când au trăit, Cu cei ce fost-au așezați Peste popor ca împărați, Precum și cu aceia cari În Iuda s-au vădit mai mari. Vom face precum e știut Că peste tot s-a mai făcut, În Iuda și-n Ierusalim. Vom face așa precum știm, Pentru că astfel când făceam, Parte de pâine noi aveam. Eram cu toții fericiți, Căci de necaz n-am fost loviți!


„Și-atunci, să nu îi pedepsesc, Când aste rele făptuiesc?” – A-ntrebat Domnul. „Pot să spun Că n-am, pe ei, să Mă răzbun?


„Atunci, să nu îi pedepsesc, Când astfel ei păcătuiesc? Sau oare, să nu Mă răzbun Pe-acest popor ce nu e bun?”


Atuncea, orice om se vede Cât e de prost și poate crede Precum că și știința lui Este asemeni omului. Cel ce e argintar, la fel, Rămâne rușinat și el, De chipurile lui cioplite Cari de suflere sunt lipsite. Căci idolii lor nu sunt buni, Ci se vădesc numai minciuni!


Dar în Ierusalim, știi oare, Ce săvârșesc, fără-ncetare? Nu ai văzut ce fac în el? Nu ai văzut că fac la fel, Și în cetățile pe care Țara lui Iuda-n ea le are?


Copiii strâng lemne, de zor, Și-apoi le duc părinților, Care fac focul, de îndat’. Femeile au frământat, Grabnic apoi, o plămădeală Și turte fac, fără-ndoială, Împărătesei cerului Și-asemenea oștilor lui, Iar din a jertfelor măsură, Dau jertfe pentru băutură În cinstea altor dumnezei. Prin toate câte le fac ei Au reușit să Mă mânie Și au stârnit a Mea urgie.”


Ce faceți voi? Curviți, furați, Știți să ucideți, strâmb jurați, Tămâie-aduceți Baalilor, Vă-nchinați dumnezeilor Pe care nu i-ați cunoscut!


Din hainele cele plăcute Cari la gherghef au fost cusute Straie-ai făcut, să-mbraci cu ele, În urmă, chipurile-acele. În fața lor, tămâia Mea Și untdelemnu-asemenea, Le-ai dus și-n dar le-ai așezat.


Iată, Eu – Domnul – am vorbit! Lucrul acest va fi-mplinit, Căci Eu sunt Cel ce-l împlinesc! N-am milă, nu Mă potolesc Și nu Mă voi căi vreodată. Iată că fi-vei judecată După purtările avute Și după faptele făcute. Va fi după cuvântul Meu, Căci Eu sunt Domnul Dumnezeu!”


Cu cât prorocii îi chemau, Cu-atât mai mult se depărtau. Tămâie-au dus idolilor Și au dat jertfe Baalilor.


Iată că idolul acel Venit-a chiar din Israel Și de un meșter e lucrat. Nu-i Dumnezeu adevărat. Astfel, vițelul cel pe care Țara Samariei îl are, Bucăți are a fi făcut!


Tunet, e glasul Domnului, Mergând în fața oștii Lui. Tabăra Lui e foarte mare. De-asemenea e foarte tare Acela care se vădește, Cuvântul, că îl împlinește. A Domnului zi se arată Mare a fi și-nfricoșată. Dar cine poate fi în stare Să suferă acea zi, oare?


Astfel, făcură un vițel Și, pentru idolul acel, Au adus jertfe, au jucat, Și foarte mult s-au bucurat, De lucrul lor. Când a văzut


Atuncea, de la Domnul vine Numai blestemul, peste tine: Asupră-ți, va veni turbarea, Veni-va și amenințarea Lovind în lucrul tău de care Ai să te-apuci, până când are Să fie totul nimicit; Apoi și tu vei fi pierit, De răutatea faptei tale Care, de-adevărata cale – De al tău Domn și Dumnezeu – Doar te-a îndepărtat, mereu, Încât ajuns-ai, la sfârșit, Că pe-al tău Domn, L-ai părăsit.


Domnul, lui Moise, i-a vorbit: „Iată că vremea a sosit, Iar viața ta o să apună. Ai să adormi și împreună Cu-ai tăi părinți te vei afla. Oameni-acești se vor scula Și vor curvi cu dumnezei Necunoscuți, străini de ei, Pe care-n țară-au să-i găsească. Pe Mine-au să Mă părăsească, Iar legământul încheiat, Cu Mine, fi-va încălcat.


Atunci când o să-L părăsiți – Pe-alți dumnezei să îi slujiți – El se va-ntoarce către voi Și vă va face rău apoi. Dacă, de El, nu vă veți ține – Chiar dacă-ntâi va făcut bine – Puteți încredințați să fiți, Că veți ajunge nimiciți.”


Toți cei pe care i-au lovit Urgiile – și n-au pierit – N-au vrut ca să se pocăiască, Dorind – mai bine – să trăiască, În faptele mâniei lor, Dând închinare dracilor Și idolilor lor, lucrați În aur, în argint turnați, Făcuți din piatră ori aramă, Sau lemn și cari – de bună seamă – Nu văd, nici nu aud nimic Și nu se mișcă, nici un pic.


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa