Iacov 3:6 - Biblia în versuri 2014

⁶ Limba-i un foc, s-aveți dar știre, E-o lume de nelegiuire. Ea este mădularul care, Mereu, aduce întinare, Trupului nostru. Când o prinde Focul gheenei, ea cuprinde, Pe negândite-a vieții roată.

Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

⁶ Și limba este un foc. Limba, o lume a nedreptății, este așezată printre părțile trupului nostru, fiind cea care pângărește tot trupul, aprinde roata vieții și este aprinsă de focul gheenei.

Biblia în Versiune Actualizată 2018

⁶ Limba este tot ca un foc. Ea poate determina o lume de nedreptăți. Este unul dintre organele noastre care ne afectează toată personalitatea. Prin ce face, (poate) „aprinde” tot cursul vieții noastre; și (în final) ea însăși va ajunge în focul iadului.

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

⁶ Și limba este foc, o lume a nelegiuirii. Limba este printre membrele noastre aceea care pângărește tot trupul și aprinde cursul existenței după ce a fost aprinsă de Gheénă.

Română Noul Testament Interconfesional 2009

⁶ Şi limba este un foc, lume a nelegiuirii. Ea stă între mădularele noastre, întinează tot trupul şi aprinde viaţa în tot cursul ei, fiind aprinsă de focul gheenei.

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

⁶ Limba este și ea un foc, este o lume de nelegiuiri. Ea este acela dintre mădularele noastre care întinează tot trupul și aprinde roata vieții, când este aprinsă de focul gheenei.

Iacov 3:6 Mawu Ofanana

2 Samuel 16:20

În urmă, Absalom, la el, Ceru să vină-Ahitofel, Iar când acesta a venit, În felu-acesta i-a vorbit: „Să mergeți dar, ca să vorbiți, Căci vreau ca să mă sfătuiți Ce trebuie să fac apoi.”

2 Samuel 19:43

Îndată, cei din Israel Răspunseră, în acest fel: „De zece ori mai mult, să știți Că suntem noi, îndreptățiți Să îl avem pe împărat, Căci înapoi, noi l-am chemat! De ce, acuma, voi veniți Și vreți să ne nesocotiți?” Când cei din Iuda-au auzit Aste cuvinte, au vorbit Cu-asprime multă-apoi, celor Din al lui Israel popor.

2 Cronici 13:17

Dintre ai lui Israel fii, Pierit-au cinci sute de mii, În luptele care s-au dat.

Psalmi 140:3

E ascuțită limba lor, Precum e cea a șerpilor. Otravă de năpârcă, iată, Au ei pe buze, adunată.

Psalmi 64:3

Limba le e asemuită Cu sabia cea ascuțită, Iar ale lor cuvinte sânt Precum săgețile în vânt,

Proverbe 15:1

Răspunsul blând stinge furia; Cel aspru ațâță mânia.

Proverbe 16:27

Omul care-i stricat din fire, Va pregăti nenorocire, Iar gura-i e cuptor încins, În care arde foc nestins.

Proverbe 6:19

Omul care-n mărturisire Martor nedrept s-a dovedit, Și pe acel care-a stârnit, Cu voie – spre-ai vedea certați – Sfadă și ură, între frați.

Proverbe 7:5

Să-ți fie. De străina rea, Cu vorbe ademenitoare, Te va feri și tot ea are Să te păzească de acea Care-i e soață altuia.

Isaia 30:27

„Iată, vine din depărtare Numele Domnului Cel Mare! Aprinsă e mânia Lui, În timp ce limba Domnului E ca un foc mistuitor;

Isaia 50:11

Voi – care faceți foc și știți, Mereu, ca să îl întețiți, Punând tăciuni – să căutați, Doar în lumină să umblați – Doar în lumina cea pe care, Focul, făcut de voi, o are. Din a Mea mână, vor veni Toate și se vor împlini, Pentru ca să ajungeți voi, Să zaceți în dureri apoi.”

Ieremia 20:10

În jur, aud doar vorbe rele Și mă încearcă spaime grele. „Învinuiți-l!” – aud eu, Strigându-mi-se, tot mereu. „Haideți dar toți, să ne unim Și astfel să-l învinuim!” Toți oamenii care erau În jurul meu și cari trăiau Cu mine-n pace, mă pândesc, Să vadă când mă poticnesc Și zic: „Poate se lasă prins! De noi, va trebui învins! Să punem dar, mâna pe el Și să ne răzbunăm, astfel!”

Ieremia 28:16

De-aceea, Domnul a vorbit Și iată ce mi-a poruncit Ca să îți spun: „Te izgonesc De pe pământ și te vestesc Că ai să mori, chiar în ăst an, Căci doar o răzvrătire-n van, În contra Domnului Cel Sfânt, Toate cuvintele îți sânt.”

Levitic 24:11

Când se certau, omu-a hulit Și-apoi, de furie orbit, Frâu liber, gurii, el și-a dat Și-ajuns-a de a blestemat Numele Sfânt al Domnului. Cei ce-auziră vorba lui, Mâna, pe el, îndată-au pus Și-apoi, la Moise, l-au adus. Femeia cari l-a zămislit Pe-acel om, fost-a Șelomit – Fata lui Dibri era ea, Iar după neam, din Dan, venea.

Numeri 25:2

Rău au făcut, poporului, Femeile, căci l-au poftit La jertfele ce le-au gătit, Spre a-l cinsti pe zeul lor.

Numeri 31:16

Dar ele sunt acelea care – Așa precum Balaam a spus – Pe-ai lui Israel fii i-au dus În rătăcire și-au sfârșit Apoi, de au păcătuit Față de Dumnezeul lor. Ele – în fapta lui Peor – Târâtu-l-au pe Israel, De-a izbucnit, în acest fel, Urgia Domnului, cea mare, Peste întreaga adunare!

Matei 12:24

Mulți Farisei, la rândul lor, Au spus: „Omul Acesta poate, Cu Belzebul, dracii, a-i scoate – Desigur, doar cu domnul lor!” Atuncea, Fariseilor,

Matei 5:22

Dar Eu vă spun: când cineva, Pe frate mâniase-va, Pedeapsa judecății are Să îl ajungă. Omul care Îi spune „prost”, fratelui lui, Pedepsele Soborului Le va-ndura. Dacă-l numește „Nebun”, atunci îl înghițește Focul gheenei. Așadar,

Marcu 7:15

Aflați că omul nu-i spurcat De ceea ce el a băgat, În gură, ci, de ce-a ieșit, Din ea, atunci când a vorbit.

Luca 16:24

Atuncea, cel bogat strigă, Către Avram, și îl rugă: „Părinte-Avrame, te îndură – Că mi-e uscată limba-n gură, De când mă chinui, în văpaie – Pune-l pe Lazăr, să-și înmoaie, Degetu-n apă – să grăbească – Să vină să mă răcorească!”

Fapte 20:30

Cu turma. Se vor ridica Mulți, după ce eu voi pleca, Cu-nvățături ce-s mincinoase, Despre lucrări ce-s stricăcioase, Ca să atragă – fraților – Pe ucenici, de partea lor.

Fapte 5:3

Apostolilor, la picioare. Petru i-a zis, plin de-ntristare: „O, Anania, ce-ai făcut? De ce, Satana ți-a umplut, Inima, ca să minți, acum, Pe Duhul Sfânt? Să spui dar, cum, Prețul acelei moșioare, Tu l-ai ascuns? Nu era, oare,

Fapte 6:13

Pe dată, martori mincinoși Au fost găsiți, și-n față scoși, Ca să depună mărturie: „Iată, așa precum se știe, Oricând și-oriunde se găsește, Doar hule, acest om rostește, În contra locului cel sfânt,

Deuteronom 13:6

„Dacă – mânat de un gând rău – Are să vină frate’ tău – Cari fiu îi este mamei tale – Sau dacă va găsi cu cale, Copila ce la tine crește Sau soața cari se odihnește La sânul tău, ori de-a venit Prietenul cel mai iubit, Și toți acești au să voiască, În taină, să te-ademenească, Spunându-ți: „Haidem să găsim Alți dumnezei și să-i slujim” – Pe care nu i-ai cunoscut Și-ai tăi părinți nu i-au știut –

Titus 1:11

Cărora trebuie, îndată, A le fi gura astupată. Oameni-aceștia buimăcesc Multe familii, și sădesc Învățături ce-s necurate, Cari nu trebuie învățate. Ei, un câștig urât, își iau, Din sfaturile ce le dau.

Iacov 2:7

Nu ei batjocoresc, în lume, Acum, frumosul vostru nume?

Iacov 3:7

Omul ajuns-a ca să poată Să îmblânzească păsări, fiare, Viețuitoarele din mare,

2 Petru 3:3

Voiesc să vă-nștiințez apoi, Că-n zilele cele din urmă, Când timpu-aproape că se curmă, Veni-vor mulți rătăcitori. Ei fi-vor batjocoritori Și după pofte-au să trăiască.

3 Ioan 1:10

Acolo, am să-i amintesc De faptele ce-a săvârșit, Căci clevetește-am auzit, Cu vorbe rele, despre noi. Și tot nu e destul. Apoi, Nu numai că nu îi primește, Pe frați, dar se împotrivește, Când alții vor să îi primească, Și-ajunge să îi izgonească Și din Biserică. Nu-i bine!

Revelația 12:9

Astfel, balaurul cel mare – Șarpele din vechime, care, Satan și Diavol e chemat, Acela care a-nșelat Întreaga lume – s-a trezit, Că, pe pământ, e azvârlit. Zvârliți au fost, de-asemenea, Și îngerii ce îi avea.

Revelația 13:14

Oamenii, semnele-i, vedeau Și astfel, amăgiți erau De toate câte le-au văzut, Că-n a lor față, le-a făcut. Ea, oamenilor, le-a vorbit Și le-a cerut ca, negreșit, Fiarei aceea ce avea O rană mare, ce părea Că moartea-i va aduce-ndată – Rană ce fost-a vindecată – Să-i facă o icoană mare,

Revelația 18:23

De-a lămpii rază, niciodată, N-o să mai fie luminată. Glasuri de miri nu sunt în ea – Nici de mirese-asemenea. Toate, le va fi suferit, Pentru tot ce a făptuit: Pentru că negustorii cari Erau ai ei, au fost mai mari Decât toți ceilalți care sânt Pe fața-ntregului pământ; Pentru că fost-au amăgite Popoarele, fiind uimite De-a ei vrăjitorie mare;

Revelația 19:20

Fiara, după ce-a fost învinsă, Ajunsa-n urmă a fi prinsă; Cu ea, prorocul mincinos A fost și el prins, ne-ndoios. El este cel care făcea Semne, cu care-i amăgea Pe toți cei cari au căpătat Semnul și-apoi, s-au închinat Icoanei fiarei. Amândoi, Prinși și-aruncați au fost apoi – De vii – într-un anume loc, Care e iazul cel de foc. Pucioasă, iazu-acela are Și arde fără încetare.