Iacov 3:5 - Biblia în versuri 2014

⁵ La fel, și limba omului: Un mădular mic se vădește, Dar cu mari lucruri se fălește. Căci, un foc mic, iute se-ntinde Și o pădure mare-aprinde.

Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

⁵ Tot astfel și limba: ea este o parte mică din trup, dar se laudă cu lucruri mari. Iată, un foc mic ce pădure mare aprinde!

Biblia în Versiune Actualizată 2018

⁵ În mod asemănător, limba este un organ mic al corpului nostru, dar se poate lăuda că determină apariția multor lucruri. Vă puteți gândi și la o mică flacără care poate aprinde o mare pădure.

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

⁵ Tot așa și limba: este un organ mic, dar se poate făli cu lucruri mari. Iată că un foc mic poate să aprindă o pădure mare!

Română Noul Testament Interconfesional 2009

⁵ La fel şi limba: cât de mică este şi cu ce lucruri mari se făleşte! Iată un foc mic ce pădure mare aprinde!

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

⁵ Tot așa și limba este un mic mădular și se fălește cu lucruri mari. Iată un foc mic ce pădure mare aprinde!

Iacov 3:5 Mawu Ofanana

Iov 22:17

Cei răi, Domnului, I-au vorbit: „Pleacă de pe a noastră cale, Căci nu voim, pe ale Tale Cărări, să mergem! Dă-ne pace! El, Domnul, ce ne poate face?”

Psalmi 10:3

Cel rău, cu pofta lui cea mare, Se va făli fără-ncetare. Cel răpitor batjocorește Pe Domnul și-L nesocotește.

Psalmi 17:10

Inima lor – o Doamne – iată, Mereu le este încuiată; În gura lor, neîncetat, Vorbe semețe s-au aflat.

Psalmi 39:1

Cu mine însumi am vorbit Și-n felu-acesta am grăit: „Necontenit – în toate cele – Am să-mi veghez căile mele, Ca nu cumva, dacă vorbesc, Cu limba să păcătuiesc. Un frâu am să-mi așez la gură, Ca să vorbească cu măsură, Atâta timp cât o să stea Omul cel rău, în fața mea.”

Exodul 15:9

Vrăjmașu-a zis: „Îi urmăresc! Am să-i ajung și-am să-i lovesc Și mă voi răzbuna. Apoi, Împart și prada de război. Cu sabia am să-i lovesc, Cu mâna mea îi nimicesc!”

Exodul 5:2

Dar Faraon răspunse: „Cine Este Acest Domn, Dumnezeu, Ca de-al Său glas să ascult eu, Și să îl las pe Israel, Să plece, căci așa vrea El? Nu Îl cunosc pe Dumnezeu, Iar pe Israel nu-l las eu, Să plece, cum ați fi voit.”

Proverbe 12:18

Când ușuratic vă vorbește Un om, acela vă rănește Ca sabia cea ascuțită; Dar vorba, de-nțelept rostită, O să aducă vindecare.

Proverbe 15:2

Limba-nțeleptului știință Împarte, cu bunăvoință; Dar cei nesocotiți – se știe – Împroașcă-n jur doar nebunie.

Proverbe 18:21

Limba, putere, dovedește: Moarte și viață stăpânește; Acel care i-a arătat Iubire, fi-va săturat Din roada ei. Cine găsește

Proverbe 26:20

Când lemne nu mai sunt defel, Focul se stinge-atunci și el; Când nimeni nu mai clevetește, Cearta, pe loc, se potolește.

Ieremia 18:18

„Atuncea, ei s-au adunat Și-n acest fel s-au îndemnat: „Haideți dar toți, să ne unim Și rele lucruri să urzim, Contra lui Ieremia, care Ne-amenință fără-ncetare! Căci legea nu o să ne piară Din lipsă de preoți în țară, Și nici sfatul bătrânilor, Din lipsa înțelepților. Nu va pieri cuvântu-apoi, Din lipsă de proroci, la noi. Cu vorba să-l ucidem dar, Când va-nțelege că-n zadar E toată vorbăria lui Și că nu-i pasă nimănui De tot ce-a spus. Să n-avem teamă Și-astfel să nu-l luăm în seamă!”

Езекиел 28:2

Îmi zise: „Fiu al omului, Spune aceluia pe care, Tirul, drept voievod, îl are: „Așa a zis Cel cari, mereu, E Domn, precum și Dumnezeu: „Iată că tu te-ai îngâmfat În inimă și-ai cuvântat Plin de mândrie, zicând: „Eu, Pe scaunul lui Dumnezeu, Ajuns-am să fiu așezat, Căci Dumnezeu – cu-adevărat – Sunt eu și sunt stăpânitor, Aici, în sânul mărilor”, Măcar că Dumnezeu nu ești, Ci doar un om tu te vădești Care doar ifose-ți dădeai De parcă Dumnezeu erai.

Езекиел 29:3

Să spui: „Acela cari, mereu, E Domn, precum și Dumnezeu, În acest fel a glăsuit: „Mare necaz am, negreșit, Pe tine, cel care – pe tron – Ești în Egipt drept Faraon, Pe tine, mare crocodil Al apelor, cari despre Nil, Ai zis așa: „E râul meu, Căci făcător al său sunt eu!”

Daniel 3:15

Acum fiți gata, pregătiți, Și-n clipa-n care auziți Al instrumentelor semnal, Glasul de trâmbiți, de caval Sau de cimpoi ori de ghitare, Ori cel ce alăuta-l are Și sunetul ce va avea Psaltirea-n urmă să îl dea, Jos, la pământ, să v-aruncați Și-ndată să vă închinați Chipului care l-ați văzut, Că eu din aur l-am făcut. Dacă n-o să vă închinați, În flăcări fi-veți aruncați, În mijlocul cuptorului!”

Daniel 4:30

Pe-acoperiș el s-a suit Și-n acest fel a glăsuit: „Dar Babilonu-acesta, oare, Nu e cetatea cea mai mare? Nu-i locul ce mi l-am dorit, Pe care mi l-a construit Puterea mea și bogăția, Ca să-mi slăvească măreția?”

Iacov 3:4

Corăbiile-apoi sunt mari Și-mpinse sunt, de vânturi tari; Totuși, o cârmă mică poate A le struni, precum socoate Cârmaciul, după gustul lui.

2 Petru 2:18

Ei, cu trufie, glăsuiesc, Lucruri deșarte, și momesc – Cu ajutorul poftelor Cărnii și-a desfrânărilor – Pe-acei care s-au ridicat, Care de-abia, doar, au scăpat De cei cari, după glasul firii, Trăiesc pe calea rătăcirii.

Iuda 1:16

Oameni-aceștia-s cârtitori – Mereu sunt nemulțumitori De soarta lor. Ei dovedesc, Doar după pofte, că trăiesc. Vorbe trufașe au în gură Și-i laudă, peste măsură, Neîncetat – și îi slăvesc – Pe toți cei, de la cari, simțesc Că un câștig primesc apoi.