Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Iacov 3:17 - Biblia în versuri 2014

17 Iată, să știe-acum, oricine: Înțelepciunea care vine De sus – de la al nostru Tată – Este, întâi și-ntâi, curată. Ea, pașnică, s-a arătat, Blândă, ușor de-nduplecat, Plină – mereu – de îndurare. Ea, numai roade bune, are, Căci este fără părtinire Și nefățarnică, din fire.

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

17 Însă înțelepciunea care vine de sus este, mai întâi, curată, apoi pașnică, blândă, ascultătoare, plină de milă și de roade bune, imparțială, fără ipocrizie.

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

17 Dar înțelepciunea care vine de sus este în primul rând curată; apoi ea mai este: orientată spre pace, blândă, fără prejudecăți, plină de compasiune – producând astfel (numai) fapte bune. Această înțelepciune nu decide părtinitor și este sinceră.

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

17 Dar înțelepciunea care vine de sus este, înainte de toate, curată, apoi pașnică, blândă, docilă, plină de milă și de roade bune, fără discriminare și fără ipocrizie.

Onani mutuwo Koperani

Română Noul Testament Interconfesional 2009

17 Iar înţelepciunea de sus este mai întâi de toate curată, apoi paşnică, îngăduitoare, ascultătoare, plină de milă şi de roade bune, nepărtinitoare, neprefăcută.

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

17 Înțelepciunea care vine de sus este întâi curată, apoi pașnică, blândă, ușor de înduplecat, plină de îndurare și de roade bune, fără părtinire, nefățarnică.

Onani mutuwo Koperani




Iacov 3:17
63 Mawu Ofanana  

Voi face după cum dorești: Pricepere ai să primești, Așa cum nimeni n-a avut ‘Nainte de-a te fi născut Și cum, asemeni, nimenea – Vreodată – nu va mai avea.


Israeliții au aflat, De felu-n care-a judecat, Atuncea, Solomon. Astfel, Cu toții s-au temut de el, Căci au văzut că Domnul pune În el, a Lui înțelepciune Care, mereu, îl însoțește Și-n judecăți îl sfătuiește.


Un lucru numai, îmi doresc: Ajută-mă să dobândesc O inimă mai pricepută, Prin care poate fi făcută O judecată, în popor, În pricinile tuturor. O inimă, vrea robul Tău, Ca astfel, binele, de rău, Să poată să-l deosebească Și-al Tău popor, să-l cârmuiască!”


Domnul să-ți dea înțelepciune, Ca să te facă să domnești În Israel și să-I păzești Legile care le-a lăsat.


Iată, un fiu vei căpăta Acesta se va arăta Om al odihnei. Voi veghea Și pace-n jur, el va avea, Căci „Solomon”, va fi numit („Pace” înseamnă tălmăcit). În vremea-n cari trăi-va el, Pace va fi, în Israel.


Dar unde este-nțelepciunea? Și unde, oare, locuiește


Drumul pe care hoinărește, Ținutu-n care locuiește Și unde este ea, mereu, Le știe numai Dumnezeu.


Sfârșind, omului, i-a vorbit: „Iată ce am descoperit În urma cercetării, Eu: Doar frica pentru Dumnezeu E-adevărata-nțelepciune. Să faci, mereu, doar lucruri bune, Și relele le-ndepărtează: Ăst fapt, pricepere-nsemnează.”


Moise-a chemat pe Bețalel Și pe Oholiab, la el. De-asemenea, au fost poftiți Și toți bărbații iscusiți, În care, Domnul – cum a spus – Duh de pricepere a pus. Aceștia, pe lângă știință, Aveau și multă sârguință, Pentru lucrarea Domnului.


Căci Domnul dă înțelepciune, Și-n al tău suflet o va pune. Din gura Lui iese știință, Pricepere și cunoștință.


El are-a fi Judecător Al tuturor neamurilor. Va hotărî sorții pe care Îi vor avea multe popoare, Și-n felu-acesta, va fi pace. Din săbii, pluguri, își vor face; Iar fierul sulițelor are Să se prefacă în cosoare. Nici un popor nu va avea De gând, să scoată sabia, În contra altuia apoi, Căci nimeni nu va vrea război.


Nebunul, nebunii doar, spune Și nu nutrește gânduri bune În inimă. Cugetul său E îndreptat doar către rău. Astfel, neadevărul lui E împotriva Domnului, Căci sufletul celui lihnit, Flămând să-l lese a voit Și-apoi să ia, a căutat, Apa celui ce-i însetat.


El Își va paște a Lui turmă, Ca un Păstor adevărat. În brațe, îi va fi luat, Pe miei; la sân, El îi așează, Iar oile ce alăptează Sunt, cu blândețe, ocrotite, De El fiind călăuzite.”


Prin îndurarea cari mereu Le-a arătat-o Dumnezeu, Cei patru tineri au primit Știință și au dobândit, Apoi, putința să adune O cât mai mare-nțelepciune Ce le-a adus pricepere La orice fel de scriere Deosebită. Astfel, El Făcutu-l-a pe Daniel – A cărui minte o deschise – Deștept în viziuni și vise.


„Am să vă fac disprețuiți Și o s-ajungeți înjosiți În fața-ntregului popor, Căci fețele oamenilor, Neîncetat, voi le priveați Atunci când Legea tălmăceați, Și pentru că nu ați păzit Căile ce le-am rânduit.”


Atuncea, El o să topească Argintul și-o să-l curățească. Fiii lui Levi curățiți Vor fi de El, și lămuriți Asemenea argintului Și-asemenea aurului. Apoi, daruri neprihănite Au să Îi fie dăruite Lui Dumnezeu, din partea lor.


La fel și voi: în exterior, Vă arătați, oamenilor, Cum că sunteți neprihăniți, Dar înlăuntru, năpădiți Ați fost, doar de fățărnicie


Ferice zic acuma, iată, Celor cu inima curată; Pentru că numai ei, mereu, Îl vor vedea pe Dumnezeu.


Ferice fi-va de acei, Ce-s împăciuitori, căci ei, Ai Domnului fii, sunt chemați.


Pentru că o să căpătați O gură și-o înțelepciune, În contra căror, a se pune, Dușmanii voști’ nu vor putea.


Fiți milostivi și iertători, Fiți buni și blânzi, vă sfătuiesc, Precum e Tatăl vost’, ceresc.”


Acest Cuvânt S-a întrupat Și-n har și adevăr a stat, Aici – la noi – de-a locuit, Iar noi, cu toții, am privit Slava și măreția Lui – Slavă, asemeni Tatălui, Cari, doar pe El, L-a zămislit.


Văzându-l, pe Natanael, Cu Filip, că vine la El, Iisus, în ăst fel, a vorbit: „Iată-l pe-acest Israelit! Aflați dar, că omul acel, N-ascunde vicleșug, în el!”


De către toți, bine văzut, Era Barnaba, și știut Ca om foarte evlavios, Plin de Duh Sfânt și credincios. Astfel, mulți oameni au venit Și, Domnului, s-au alipit.


La Iope-n acel timp ședea O uceniță. Se numea Tabita – Dorca i se spune, În tălmăcire. Fapte bune Și milostenii, a făcut.


Dacă e cu putință-apoi – În cât va atârna de voi – Mereu, cu oamenii, să știți, În pace, ca să viețuiți.


„Iată dar, dragostea, pe care, Vreau, să o aibă, fiecare: Curată, trebuie să fie, Și fără prefăcătorie. De rău – mereu – să vă-ngroziți; De bine, tare, stați lipiți.


„Acum – la voi, referitor – Încredințat sunt, fraților, Că sunteți plini de bunătate, De cunoștință și dreptate, Încât, în stare, o să fiți Ca-n toate să vă sfătuiți.


De pildă, despre-nțelepciune – Prin Duh – îi este dat a spune, Un anumit lucru, cuiva; Altul primește altceva: Va căpăta, poate, putință De a vorbi de cunoștință. Dar orice lucru, să știți bine, Că din același Duh, ne vine.


„Eu, Pavel dar, vă rog frumos, Prin bunătatea lui Hristos Și prin blândețea Lui, cea mare – Eu, „îndrăzneț, din depărtare În contra voastră, dar smerit, Atunci când sunt, la voi, sosit” –


Deci, vrednici, vrem ca să fim noi, Prin curăție, rugăciune, Răbdare și înțelepciune, Prin bunătatea arătată, Prin dragostea adevărată – Neprefăcută – prin Duh Sfânt;


Căci uite – după cum văd eu – Tristețea, de la Dumnezeu, A scuturat a voastră fire. Și ce mai dezvinovățire! Ce frământare a trezit! Ce frică mare v-a lovit! Și iată ce dorință-aprinsă, Precum și-o râvnă neînvinsă! Și ce pedeapsă, mai apoi! În toate, arătat-ați voi, Că, în astă privință, stați, În fața Domnului, curați.


Vreau ca să știți dar, fraților, „Căci Cel cari, la semănător, Sămânță-i dă și hrană-apoi,” Va înmulți, și pentru voi, Sămânța pentru semănat, Făcând să crească, ne-ncetat, Roadele voastre, peste fire, Născute din neprihănire.


Iată ce roade au fost date, De-astă lumină: bunătate, Neprihănire, după care, Doar adevărul, loc, își are.


Să fiți dar plini – deasupra firii – De roadele neprihănirii, Prin Domnul nost’, Hristos Iisus, Spre slava Tatălui de Sus.


Tot ceea ce-i adevărat, Tot ceea ce s-a arătat Vrednic, pentru a fi cinstit, Tot ceea ce s-a dovedit Că este drept și e curat, Tot ceea ce ați constatat Că este vrednic de iubit, Tot ce e demn de-a fi primit, Orișice faptă bună-apoi Și orice laudă – pe voi – Necontenit, să vă-nsoțească Și-acestea să vă-nsuflețească.


Ca astfel, să găsiți o cale, Prin care-n chip vrednic, dragi frați, De Domnul, voi să vă purtați Și-n orișice lucru, să știți, Mereu, plăcuți, ca să Îi fiți. Deci, fiecare să adune, Roade, numai în fapte bune, Și-apoi – în a lui Dumnezeu Cunoaștere, sporind mereu –


Dar n-am cerut, ci, ne-ncetat, Blânzi, între voi, ne-am arătat, Ca și o doică ce-ngrijește, Cu drag, de pruncii ce îi crește.


De-asemenea, te rog fierbinte, În fața Tatălui de Sus, A Domnului Hristos Iisus Și-a îngerilor, să păzești Poruncile ce le primești, Făcând ce trebuie făcut, Fără vreun gând de la-nceput, Și fără nici o părtinire.


Cel care-i rob al Domnului, Nu trebuie-n purtarea lui, Ca să se certe dar, nicicând. El trebuie să fie blând, Să fie-n stare să-i învețe, Pe toți, și să le dea povețe, Să fie îngăduitor, Mereu să fie răbdător,


Curat e totul – îți spun eu – Pentru cei ce-s curați mereu; Dar pentru cei cari necurați, Necontenit, vor fi aflați, Nimic nu poate fi curat, Căci ei au cugetul spurcat – Precum și mintea – negreșit.


Să nu vorbească-n veci de rău – Nimeni – pe un aproape-al său; Să nu se certe, ci să știe Ca, blânzi și cumpătați, să fie, Cu toată lumea, mai apoi.


E-adevărat că, deocamdată, Orice pedeapsă ce e dată, N-aduce bucurie mare, Ci va aduce întristare; Dar mai târziu, cei ce-au trecut Prin școala ei, vor fi văzut Că roada pe cari o va face, Este-a neprihănirii pace.


Pacea, mereu, s-o urmăriți – Și-apoi, sfințirea – căci, să știți, Că în alt fel, nu veți putea, Pe Domnul, de a Îl vedea.


Oricare lucru bun, primit, Oricare dar desăvârșit, Pe care noi l-am căpătat, Numai de sus, ne este dat. Toate acestea, fraților, Părintele luminilor Ni le-a trimis. Nici o schimbare Și nici o umbră de mutare – În El – nicicând, nu s-a văzut.


Dacă vreunuia-i lipsește Înțelepciunea, trebuiește S-o ceară de la Dumnezeu, Pentru că El o dă, mereu, Cu mână largă, tuturor Acelora care o vor. Au s-o primească fiecare, Căci El o dă fără mustrare.


Că judecata se arată, Fără de milă, cu cel care N-a avut milă și-ndurare. Însă, prin mila dovedită, E judecata, biruită.


Seamă luați, la pilda mea: Așa purtări, de veți avea, Nu arătați voi, părtinire? Nu faceți voi, deosebire, Între acești doi muritori? Nu v-ați făcut judecători, Peste ființele acele, Și n-ați vădit voi, gânduri rele?


Înțelepciunea asta nu-i De sus venită, ci-i firească; E pământeană și drăcească.


Apropiați-vă, mereu, Numai de Domnul Dumnezeu, Pentru ca și El, mai apoi, Să se apropie de voi. Hei, păcătoșilor, cătați Ca mâinile să vă spălați! Oameni cu inima-mpărțită, Cătați s-o țineți curățită!


Deci, voi – care v-ați curățat Sufletul, când, prin Duhul Sfânt, Al adevărului cuvânt, L-ați ascultat, ca să puteți O dragoste de frați s-aveți, Neprefăcută – vreau să știți, Din inimă, să vă iubiți, Unii pe alții, cu căldură. Să nu fie, între voi, ură,


„Acum, vă-ndemn să încercați, Ca orice rău să-l lepădați; Și orice prefăcătorie, Pizmă, sau vicleșug, să fie Înlăturate de la voi. Iar orice clevetire-apoi, S-o lepădați. Astfel, atunci,


Vă-ndemn pe voi dar, slugilor: Supuși să fiți, stăpânilor, Cu teamă, frică, ne-ncetat – Nu doar celor ce-au arătat Că-s buni și blânzi, necontenit, Ci și celor ce-au dovedit Că greu pot a fi mulțumiți.


De-aceea, copilașilor, Îndemnul meu, dat tuturor, Este ca voi să vă iubiți, În adevăr, cum bine știți, Cu fapta – precum se cuvine – Și nu prin vorbe doar, de bine.


Acel care-a nădăjduit Astfel în El, s-a curățit, Precum curat este și El.


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa