19 Tu crezi că există un singur Dumnezeu (adevărat). Corect! Dar și demonii cred (acest lucru) și au doar un sentiment de teamă care îi face să tremure.
Domnul a zis: „Eu v-am luat, Ca martori să Îmi fiți, mereu, La fel precum e Robul meu Care, ales a fost de Mine, Ca să cunoașteți totul bine, Să credeți ceea ce-am vorbit Și să-nțelegeți, negreșit, Că Eu sunt. Înaintea Mea, Făcut n-a mai fost nimenea Drept Dumnezeu, iar după Mine, Nici un alt Dumnezeu nu vine.
Așa a zis Domnul pe care Israel, Împărat, Îl are, Precum și Răscumpărător Și-apoi Domn al oștirilor: „Eu sunt Întâiul, tot mereu, Iar Cel din urmă sunt tot Eu. Singurul Dumnezeu, Eu sânt Nu mai sunt alții, pe pământ.
Voi, teamă, să nu arătați! De frică, să nu tremurați! Dar oare, Eu nu v-am făcut, Lucrul acest, de cunoscut, Cu multă vreme înainte, Ca să puteți lua aminte? Voi, martori, Îmi sunteți, mereu! Mai este un alt Dumnezeu? Mai este altcineva, încă? Nu! Nu cunosc, o altă Stâncă!”
Toate acestea le-am făcut Numai așa precum am vrut, Spre a se ști, din răsărit Și-apoi până la asfințit, Precum că în afara Mea Nu se mai află nimenea, Căci Eu sunt Domnul, tot mereu, Și nu este alt Dumnezeu.
„De lucrurile petrecute În vremile de mult trecute, Voi să vă amintiți, mereu. Eu singur, doar, sunt Dumnezeu. Un altul, în afara Mea, Nu se mai află nimenea.
Dar Dumnezeu l-a auzit Și cu blândețe i-a vorbit: „Faci bine că te-ai mâniat Pentru acest arbust uscat?” Iona a zis mânios foarte: „Fac bine! Da, până la moarte, Că mă înfurii! Așa-s eu!”
Ei au strigat: „Ce ți-am făcut? De ce vrei să ne chinuiești, ‘Naintea vremii? Știm că ești Iisus! Ești Fiul Domnului! Dar nici o legătură nu-i, Statornicită, între noi!” Iisus privea doar, la cei doi.
Iisus, ochii, Și-a pironit, Pe cărturar, căci a voit – Mai înainte să-i răspundă – Să poată, gândul, să-i pătrundă. Apoi, nu după vreme multă, A zis: „Israele, ascultă! Al nostru Domn și Dumnezeu, Singurul Domn va fi, mereu!”,
Țipând: „De ce-ai venit, la mine, Iisuse?! Ce am eu cu Tine?! Știu cine ești! Te cunosc eu! Tu ești Fiul lui Dumnezeu! Jură-mi, pe Domnul, că nu ești Aici, ca să mă chinuiești!”
Roaba aceea s-a luat Pe urma noastră și-a strigat: „Oameni-aceștia, vă spun eu, Că sunt robi ai lui Dumnezeu Cel Prea Înalt, și aduc știre, De calea către mântuire.”
Când de neprihănire-a spus Pavel, precum și de-nfrânare, De judecata viitoare, Felix îi zise îngrozit: „Azi e destul cât am vorbit. Du-te, căci o să mai vorbim, Când alt prilej o să găsim. Am să te chem și iar vom sta, Atenți, și te vom asculta.”
Deoarece, El e, mereu, Singurul Domn și Dumnezeu, Va socoti – după dorință – Neprihăniți, doar prin credință, Pe cei ce-s împrejur tăiați, Dar și pe cei ce-s netăiați. Deci astfel, orișice ființă, Neprihănită-i, prin credință.”
Acuma dar, despre mâncare, Din toate lucrurile care, La idoli, au ajuns jertfite, Vă voi da sfaturi, potrivite. Deci, fiți atenți, la ce vă zic: Un idol nu este nimic, Căci doar un singur Dumnezeu Există și va fi, mereu.
Totuși, există – pentru noi – Un singur Dumnezeu apoi, Adică Tatăl Cel Divin – De unde toate-acum ne vin, Și pentru care, noi trăim – Și-un singur Domn pe care-L știm: Iisus Hristos, prin care sânt Toate, de pe acest pământ, Și, de asemenea, apoi, Prin El, suntem, acum, și noi.
Acela care-o să-mplinească, Mereu, Legea împărătească – Așa precum a glăsuit Scriptura, când a poruncit „Aproapele să ți-l iubești, Precum pe tine te-ndrăgești” – Acela, doar, va face bine.
Căci printre voi, s-au strecurat Oameni care s-au arătat, Pentru osândă, pregătiți – Scriși pentru ea – și dovediți Drept niște oameni păcătoși. N-au fost, nicicând, evlavioși, Și-n desfrânare au schimbat, Harul pe care ni l-a dat Al nostru Domn și Dumnezeu. Ei au tăgăduit, mereu, Pe singurul Stăpân, de sus, Pe Domnul nost’, Hristos Iisus.
În lanțuri veșnice-a ținut, Pe îngerii ce s-au vădit Că locul și l-au părăsit Și-n stare, n-au putut să fie, Ca să se țină-n vrednicie. Acum, înlănțuiți sunt, iată, Și-așteaptă marea judecată.
Iar diavolul cari i-a-nșelat, A fost, pe dată, aruncat, În iazul cel de foc, în care, Pucioasă e, unde își are Fiara un loc – neîndoios – Și cu prorocul mincinos. Acolo, fi-vor chinuiți Și au să fie-n veci munciți.