Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Iacov 2:1 - Biblia în versuri 2014

1 „Vă rog, acum, dragii mei frați, Atenți, ca să mă ascultați, Căci eu mai am, ceva, de spus: Credința Domnului Iisus – Credința-n Domnul slavei – voi Să n-o țineți, cătând apoi, Numai la fața omului Și la îmbrăcămintea lui.

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

1 Frații mei, să nu vă trăiți viața de credință în Domnul nostru Isus Cristos, Domnul gloriei, favorizând pe cineva.

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

1 Frații mei, voi aveți credință în Stăpânul nostru glorios Isus Cristos. Dar în timp ce o practicați, nu trebuie ca ea să fie asociată cu favoritismul.

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

1 Frații mei, credința în Domnul nostru Isus Cristos, Domnul gloriei, nu admite părtinirile.

Onani mutuwo Koperani

Română Noul Testament Interconfesional 2009

1 Fraţii mei, credinţa în Domnul nostru Iisus Hristos, Domnul slavei, nu se potriveşte cu părtinirea.

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

1 Frații mei, să nu țineți credința Domnului nostru Isus Hristos, Domnul slavei, căutând la fața omului.

Onani mutuwo Koperani




Iacov 2:1
29 Mawu Ofanana  

Frica de Dumnezeu să fie Cu voi și-n frâu ea să vă ție. Vegheați, de-acuma, fiecare, Asupra faptelor pe care Aveți ca să le săvârșiți, Pentru că-n Dumnezeu, să știți, Nelegiuiri nu sunt aflate Și nici, în seamă, nu-s luate Fețele oamenilor. El, Daruri, nu ia, de nici un fel.”


Ascultă ce au mai gândit Cei înțelepți: „Nu este bine, La judecată, a se ține Seamă, de fața omului.”


Nu este bine să privești Fața cuiva, să nu greșești; Căci pentr-o pâine, în păcat, Cădea-va cel înfometat.


Să nu faceți, la judecată, Vreo nedreptate, niciodată: Pe cel sărac, să nu-l priviți La față, ca să-i părtiniți, În schimb, pe toți aceia cari Sunt dintre oamenii cei mari; După dreptate, căutați, Pe toți ca să îi judecați.


Irodiani, ei au trimis – Cu ucenicii lor – și-au zis: „Învățătorule, venim La Tine, pentru că noi știm Că tot ce spui, e-adevărat. Norodului, i-ai arătat, Prin adevăr, a Domnului Cale; la fața omului, Tu, niciodat’, nu Te-ai uitat – De nimenea nu ți-a păsat.


Petru, privirea, și-a rotit Peste cei care s-au aflat, Acolo strânși, și-a cuvântat: „Într-adevăr, văd bine eu, Acuma dar, că Dumnezeu Nu e, nicicând, părtinitor.


Cât și în case. Grecilor, Iudeilor, cu stăruință, Vorbitu-le-am, de pocăință În Dumnezeu și le-am mai spus Să creadă în Hristos Iisus, Care-I al nostru Domn. Acum,


Câteva zile au trecut, Când Felix chiar, a apărut De-a sa nevastă, însoțit. Drusila, soața-i s-a numit, Fiind Iudeică. L-au chemat Pe Pavel și l-au ascultat Vorbind despre Hristos Iisus.


Ștefan răspunse: „Fraților – Precum și voi, părinților – Vă rog ca să mă ascultați! Al Slavei Domn, cum știți, dragi frați, Lui Avraam S-a arătat – Mai înainte de-a fi stat El, în Haran – când locuia Încă-n Mesopotamia.


Pentru că iată, eu doresc, Necontenit, să vă-ntâlnesc, Să pot ca să vă dau apoi – Atunci când voi veni la voi, Cândva – un dar duhovnicesc, Prin care să vă întăresc,


Nimeni, dintre fruntașii care Veacul acesta-n frunte-i are, Iată, nicicând, nu au știut-o; Căci dacă ar fi cunoscut-o, Pe Domnul slavei, negreșit, Atunci nu L-ar fi răstignit.


Să nu priviți, la cei ce vin, În fața voastră: nu cătați, La cei pe care-i judecați. Să-i ascultați pe fiecare – Și pe cel mic și pe cel mare. Atunci când judecați – vă zic – Să nu vă temeți de nimic, Pentru că numai Dumnezeu E Cel ce judecă, mereu, Făcând dreptate. Când aveți, Vreo pricină ce n-o puteți S-o dovediți cum se cuvine, Veniți și-aduceți-o la mine.”


Să nu atingi vreun drept, cumva, Și să nu cate cineva, La fețele oamenilor. Să nu iei darurile lor, Căci darurile îi orbesc Pe înțelepți și răsucesc Apoi, cuvântul drepților.


Despre credința voastră mare Și despre dragostea cu care, Pe sfinți, știți să-i înconjurați,


Să-ți ții credința, ne-ncetat, Precum și cugetul, curat, Pentru că unii l-au pierdut Și, din credință, au căzut.


De-asemenea, te rog fierbinte, În fața Tatălui de Sus, A Domnului Hristos Iisus Și-a îngerilor, să păzești Poruncile ce le primești, Făcând ce trebuie făcut, Fără vreun gând de la-nceput, Și fără nici o părtinire.


„Pavel, rob al lui Dumnezeu Și-apostol, în Hristos, mereu, Așa cum este potrivit Cu cei care s-au dovedit Că au credința arătată De Dumnezeu – credință dată Celor ce sunt aleși ai Lui Și au, a adevărului Știință, ce se potrivește Evlaviei, ce se dorește –


În așteptarea împlinirii Nădejdii noastre, a ivirii Slavei, pe care, tot mereu, O are-al nostru Dumnezeu Mântuitor – Hristos Iisus – Care se află-n ceruri, sus.


El – care este oglindirea Slavei, precum și-ntipărirea Ființei Lui, Cel care poate A ține lucrurile toate, Aflate-n cer și pe pământ, Cu-a Lui putere, din Cuvânt – O curăție a făcut, Pentru păcate, și-a șezut În locurile prea înalte, Unde urma ca să se salte, La a Măririi dreaptă stând,


Mereu, cu ochii ațintiți, Spre Căpetenie, să fiți, Către Desăvârșirea care Credința tuturor o are, Adică la Hristos Iisus, Cari pentru ce-I fusese pus În față – pentru bucurie – A fost în stare ca să vie Aici, și cruce-a suferit, Rușinea a disprețuit Și-acuma, șade, tot mereu, La dreapta, lângă Dumnezeu, Unde chemat a fost să vie, Lângă-al Său scaun de domnie.


De-aceea, zic, dragii mei frați: Singuri, să nu vă înșelați.


Lucrul acesta îl știți bine, Dragii mei frați, dar, vreau a ține Minte, un lucru: fiecare Să fie iute-n ascultare; Încet în vorbe să mai fie, Și-apoi, zăbavnic la mânie;


Voi veți privi, cu bunătate, Spre cel cu hainele bogate; Apoi, o să îi spuneți: „Hai, În locu-acesta, ca să stai!”; Îi veți da cinste și onoare, În timp ce, „Tu stai în picioare”, Sau „La picioare să îmi stai, Căci ăsta-i locul ce îl ai”, Veți spune omului sărac, Înfășurat doar într-un sac.


Dar dacă voi aveți a ține Seama, de fața omului, Când judecați păcatul lui, Voi o-ncălcați – se înțelege – Și osândiți sunteți, de Lege.


Iată, să știe-acum, oricine: Înțelepciunea care vine De sus – de la al nostru Tată – Este, întâi și-ntâi, curată. Ea, pașnică, s-a arătat, Blândă, ușor de-nduplecat, Plină – mereu – de îndurare. Ea, numai roade bune, are, Căci este fără părtinire Și nefățarnică, din fire.


„Simon, zis Petru, rob supus Și-apostol, în Hristos Iisus, Către cei care-au dobândit Credința ce s-a dovedit De-același preț cu cea pe care, Noi am primit-o, fiecare, Prin voia Dumnezeului Și a Mântuitorului Nostru, aflat în ceruri, sus – Adică prin Hristos Iisus.


Oameni-aceștia-s cârtitori – Mereu sunt nemulțumitori De soarta lor. Ei dovedesc, Doar după pofte, că trăiesc. Vorbe trufașe au în gură Și-i laudă, peste măsură, Neîncetat – și îi slăvesc – Pe toți cei, de la cari, simțesc Că un câștig primesc apoi.


Aici este răbdarea lor, Adică cea a sfinților Aceia cari păzesc, mereu, Poruncile lui Dumnezeu Și-apoi, credința, lui Iisus.”


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa