Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Iacov 1:27 - Biblia în versuri 2014

27 Religiunea cea curată, Plăcută și neîntinată, În fața Domnului Cel care, Tată, ne e, la fiecare, Este ca noi să cercetăm Orfanii, să le ajutăm Pe văduve și-apoi să știm Ca, ne-ntinați, să ne păzim.”

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

27 Religia curată și neîntinată înaintea lui Dumnezeu Tatăl este aceasta: să-i vizitezi pe orfani și pe văduve în necazul lor și să te păstrezi pe tine însuți neîntinat de lume.

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

27 Religia considerată de Dumnezeu ca fiind curată și neafectată de ceva negativ, constă (în practică) în grija acordată orfanilor și văduvelor, în timp ce te ferești de influența rea a lumii.

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

27 Religiozitatea curată și fără pată înaintea lui Dumnezeu și a Tatălui este aceasta: a-i vizita pe orfani și pe văduve în necazurile lor și a se păstra nepătați de lume.

Onani mutuwo Koperani

Română Noul Testament Interconfesional 2009

27 Evlavia curată şi neîntinată înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, este aceasta: să ai grijă de orfani şi de văduve în necazul lor şi să te păzeşti nepătat de lume.

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

27 Religia curată și neîntinată înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, este să cercetăm pe orfani și pe văduve în necazurile lor și să ne păzim neîntinați de lume.

Onani mutuwo Koperani




Iacov 1:27
36 Mawu Ofanana  

Ferice dar, oamenilor Neprihăniți în calea lor, Oameni ce țin Legea pe care Al nostru Dumnezeu o are!


Pe cei străini îi ocrotește, Pe cei orfani îi sprijinește Și-asemenea, văduvelor Le dăruiește ajutor. Dar îi răstoarnă, ne-ncetat, Pe cei cari răi s-au arătat.


Tată le e orfanilor Și-Apărător văduvelor, El – Dumnezeu – cari Se vădește Că în locaș sfânt locuiește.


Mai marii tăi sunt răzvrătiți Și sunt cu hoții însoțiți. Doar mitei, ei îi sunt supuși Și doar de pofte sunt conduși. Orfanul n-are ce să cate La ei, căci nu îi fac dreptate. Nici pricinile văduvei Nu pot s-ajungă pân’ la ei.


Oricine spune-va, vreodată, Ceva-mpotriva Fiului, Iertat e de păcatul lui. Nicicând, însă, nu e iertat Cel ce-a vorbit necugetat – Potrivnic Duhului Cel Sfânt – De către Tatăl, pe pământ.


Ferice zic acuma, iată, Celor cu inima curată; Pentru că numai ei, mereu, Îl vor vedea pe Dumnezeu.


Cei doi, neprihăniți, erau Și, fără pată, împlineau Poruncile, rânduieli toate, Care, de Domnul, au fost date.


Să nu vă potriviți apoi, Chipului veacului, ci voi – Prin înnoirea minții – fiți În stare să deosebiți Voia pe care Dumnezeu Are s-o aibă, tot mereu. Aceea trebuie făcută, Pentru că ea Îi e plăcută, E bună și desăvârșită – De-aceea trebuie-mplinită.


Pentru că trebuie să știți Căci nu vor fi neprihăniți – Considerați – de Dumnezeu, Cei ce aud Legea mereu; Neprihăniți se dovedesc Cei care, Legea, o-mplinesc.


Pe Sine însuși, El S-a dat, Drept jertfă, pentru-al nost’ păcat, Ca, din acest veac rău – pe noi – El să ne poată smulge-apoi, Prin voia Celui care, iată, Ne este Dumnezeu și Tată.


De-asemeni, e adevărat – Iar în Scriptură-i arătat – Că nimeni nu e socotit, De Dumnezeu, neprihănit, Prin Lege, și s-au scris, apoi, Aceste rânduri, pentru noi: „Neprihănitul viețuiește, Doar prin credința ce-o vădește.”


Căci în Iisus Hristos, tăiere – Sau dimpotrivă, netăiere – Cari, împrejur, se săvârșește, Nimic, nimic, nu prețuiește. Numai credința dovedită, Prin dragoste, e prețuită.


Cât despre mine, nu doresc, Vreo laudă, ca să primesc, Din altceva, neîndoios, Decât din crucea lui Hristos, Prin care, lumea e găsită – Față de mine – răstignită, Iar eu apoi, de-asemenea, Sunt răstignit, față de ea!


În cari trăiați odinioară, Prin mersul lumii, bunăoară, După puterea domnului Cari este al văzduhului – A duhului care-a ieșit Lucrând, mereu, neobosit, În lungul și în latul zării, În toți fiii neascultării.


Atuncea, va veni, la tine, Levitul, de care ai știre, Că e lipsit de moștenire, Orfanul, văduva apoi – Care vor locui la voi – Și vor mânca pe săturate, Din zeciuiala din bucate, Căci astfel, fi-vei – ne-ncetat – De Domnul, binecuvântat, În osteneala mâinii tale, Și-asemenea, pe a ta cale.”


Ținta porunci-i dragostea, Căci e știut că numai ea Vine din inima curată, Dintr-o credință-adevărată, Neprefăcută – negreșit – Și dintr-un cuget, bun vădit.


Când văduva are copii – Sau nepoți are, de la fii – Aceștia trebuie să știe, Mereu, evlavioși să fie, Față de cei ce se găsesc, În casă, și îi sprijinesc, Spre-a răsplăti, în felul lor, Strădania părinților; Căci ăst fapt, bine e văzut De Dumnezeu, și-I e plăcut.


Harul acesta ne-a-nvățat, S-o rupem cu păgânătatea, Cu poftele, cu răutatea, Și-n veacul de acum, să știm, Plini de evlavie să fim, Trăind o viață cumpătată – Doar în dreptate – și curată,


Iată, să știe-acum, oricine: Înțelepciunea care vine De sus – de la al nostru Tată – Este, întâi și-ntâi, curată. Ea, pașnică, s-a arătat, Blândă, ușor de-nduplecat, Plină – mereu – de îndurare. Ea, numai roade bune, are, Căci este fără părtinire Și nefățarnică, din fire.


Cu limba-L binecuvântăm, Pe Domnul, și îi blestemăm, Pe ceilalți oameni, care, iată, Asemeni sunt, cu-al nostru Tată, Căci fiecare – e știut – E după chipul Său făcut.


Dar, spune suflet, preacurvare!: Încă nu ai aflat tu, oare, Cum că a lumii prietenie Este cu Domnu-n vrăjmășie? Așa că, oricine va vrea, Prieten, lumea a avea, Acela trebuie să știe, Că e cu Domnu-n vrăjmășie.


Și cari, făgăduieli, ne-a dat – Nespus de mari și scumpe – care, Părtași, ne fac, pe fiecare, La firea cea dumnezeiască, Dacă, de starea cea lumească – De stricăciuni ce s-au găsit În pofta lumii – am fugit.


Și este foarte-adevărat, Că toți cei care au scăpat De-ntinăciunea lumii lor, Atunci când, pe Mântuitor – Pe Domnul nost’, Hristos Iisus, L-au cunoscut – și-apoi s-au dus, Iarăși, de unde au venit – În lume – și s-au poticnit Iar, în întinăciunea ei, Fiind robiți oameni-acei, Acuma, vor avea o stare, Mai rea decât acea pe care, Ei au avut-o – țineți minte! – Fiind, în lume, mai ‘nainte.


De-aceea, prea iubiților, Fiindcă așteptați, cu dor, Aceste lucruri, vă siliți, Ca-n fața Lui, aflați să fiți, Fără prihană, fără vin, Și-n pace, când El va să vină.


Nouă ne este cunoscut, Cum că oricine e născut, Din Domnul, nu păcătuiește; Pe omu-acela îl păzește Cel cari, din Domnul, S-a-ntrupat. De-aceea, el e apărat Și-ntotdeauna, va învinge, Căci cel rău nu îl poate-atinge.


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa