Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Iacov 1:26 - Biblia în versuri 2014

26 Dacă se crede cineva, Că e religios, cumva, Dar limba nu și-o stăpânește, Prin faptu-acela, dovedește Că el, în inimă, se-nșală, Pentru că, fără îndoială, Zadarnică-i – vă pot a spune – Întreaga lui religiune.

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

26 Dacă cineva crede că este religios, dar nu-și ține în frâu limba, înșelându-și astfel inima, religia lui este inutilă.

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

26 Cine se consideră religios dar nu își poate controla limba, se înșală. El este un om care are o religie inutilă.

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

26 Dacă cineva crede că este religios, dar nu-și stăpânește limba, din contra își înșală inima, religiozitatea lui este zadarnică.

Onani mutuwo Koperani

Română Noul Testament Interconfesional 2009

26 Dacă i se pare cuiva că este evlavios, dar nu-şi înfrânează limba, îşi înşeală inima, evlavia lui este zadarnică.

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

26 Dacă crede cineva că este religios și nu-și înfrânează limba, ci își înșală inima, religia unui astfel de om este zadarnică.

Onani mutuwo Koperani




Iacov 1:26
37 Mawu Ofanana  

Oare-mpotriva Domnului, Mânia-ți este? Contra Lui Sunt vorbele necugetate, Potop, de gura-ți revărsate?


Aceștia toți nu se sfiesc Să mă apese; mă-njosesc, Pentru că frâul și-au pierdut.


Doamne, o strajă îmi așează În fața gurii, să-mi păzească Buzele când au să vorbească!


Nu v-arătați nepricepuți Precum catârii sunt făcuți, Sau cum sunt caii cei struniți Cu frâul ori sunt stăpâniți Cu o zăbală care-i ține Legați, departe stând, de tine.


Limba, de rău, să ți-o ferești Și caută să nu rostești – Atât cât vei trăi sub soare – Cuvintele înșelătoare!


Cel care mult o să vorbească, Mult are să păcătuiască; Însă cel care a vorbit Puțin doar, este chibzuit.


Neprihănitul când vorbește, Înțelepciunea-i izvorăște Din gură; dar limba smintită Are să fie nimicită.


Multe sunt drumurile care Par bune, dar înșelătoare – Către sfârșit – se dovedesc, Căci la pieire însoțesc.


Limba-nțeleptului știință Împarte, cu bunăvoință; Dar cei nesocotiți – se știe – Împroașcă-n jur doar nebunie.


Doar hotărâri dumnezeiești, La împărat, o să găsești; Când judecăți o să rostească, El n-are voie să greșească.


Sunt multe căi care par bune, Dar la sfârșit, se poate spune Dacă la moarte au condus, Sau dacă înspre viață-au dus.


Mai mult, săracul prețuiește, Neprihănit când se vădește, Decât bogatul cel stricat Care nebun s-a arătat.


În timp ce el mereu poftește, Neprihănitul dăruiește, Cu dragoste, ceea ce are.


Nu-Mi mai dați daruri de mâncare, Care nu sunt folositoare, Căci scârbă Mi se face Mie, Când voi Îmi dăruiți tămâie! Iată, nu mai vreau nici luni noi! Nu vreau Sabate, de la voi! Nu vreau nici sărbători în care, Vă strângeți toți, în adunare, Căci nu mai pot privi, cum știți Nelegiuirea s-o uniți Cu sărbătoarea, ne-ncetat!


El, cu cenușă, se hrănește; Inima lui se amăgește Și-apoi, mânată de-a lui fire, Are să-l ducă-n rătăcire, Ca să nu își mai mântuiască Sufletu-apoi, să nu gândească Și o-ntrebare să își pună: „Nu am, în mână, o minciună?”


Iată dar, ceea ce-ați zis voi: „Degeaba L-am slujit, mereu – Și Îl slujim – pe Dumnezeu, Căci dacă noi am împlinit Tot ceea ce ne-a poruncit Și triști în față-I am umblat, Ce am avut de câștigat?


Geaba, să Mă cinstească vor, Înlocuind ce le-am dat lor – Învățătura Mea, de-atunci – Cu alte omenești porunci”.”


Cu inima; iar ei voiesc, S-arate ce mult Mă cinstesc Și-și dau învățături atunci, Deși-s doar omenești porunci.”


Luați seama, cum ascultați, Căci nu trebuie să uitați Că se va da celui ce are, Iar de la cel care nu are, Se ia și ce i se părea – În al său crez – că ar avea.”


Ba încă, fraților, să știți, Că noi suntem descoperiți Ca martori ai lui Dumnezeu, Cari, mincinoși, suntem, mereu; Fiindcă noi, cu toți, am spus, Precum că pe Hristos Iisus, El, dintre morți, L-a înviat, Fără a fi adevărat, Pentru că toată lumea știe, Că morții n-au să mai învie.


O să v-aducă mântuire, Doar dacă, fără vreo știrbire, O veți păzi, cum ați primit-o Când eu v-am propovăduit-o. Altfel, degeaba ați crezut, Căci totu-i, în zadar, făcut.


Să nu se-nșele nimenea: Acela care va avea, Părere bună, despre el, Crezându-se-nțelept astfel, Nebun, întâi, să fie, dacă Vrea, înțelept, ca să se facă.


Aceia care sunt, cumva, Socotiți drept a fi ceva – Oricine-ar fi, vreau ca să știe, Precum că nu îmi pasă mie, De nimenea, pentru că eu Știu că nu cată Dumnezeu, La fețele oamenilor, Ci doar la inimile lor – Că sunt de vază, pot să zic, Cum că nu mi-au adus nimic.


Atuncea când au cunoscut Harul pe care l-am avut După al Domnului meu plan, Iacov și Chifa și Ioan – Aceia care, precum știți, Că sunt ca niște stâlpi priviți – Pe mine, m-au însărcinat – Și pe Barnaba, cari mi-e dat Drept, mână dreaptă, să îmi fie Cât suntem în călătorie – La Neamuri, ca să ne pornim Și Evanghelia s-o vestim, Urmând ca ei a fi plecați, La cei ce-s, împrejur, tăiați.


Oare-n zadar v-ați ostenit Și-atât de mult, ați suferit? Dacă cumva, e în zadar!


Dacă va crede cineva, Precum că el este ceva – Chiar dacă nu este nimic – Se-nșeală singur, pot să zic.


Nici un cuvânt, care-i stricat, Să nu mai iasă, niciodat’, Din gura voastră. Când vorbiți, Doar lucruri bune să rostiți, Spre a-i zidi pe-aceia care Vor asculta – din întâmplare – Cuvântul vostru; astfel dar, Au să primească și ei, har.


Să nu se-audă, între voi, Nici un cuvânt porcos apoi, Nici vorbele nechibzuite, Nici glume proaste, dovedite Necuviincioase; folosiți, Cuvinte, ca să mulțumiți Lui Dumnezeu, în toate dar.


Când toate o să le primiți, Vegheați să nu fiți amăgiți! Să nu cumva, voi să uitați De Dumnezeu și să urmați Alți dumnezeii, ca să-i slujiți Și lor să vă-nchinați! Să știți


Vorbirea voastră, așadar, Să aibă, totdeauna, har; Cu sare, ea să fie dreasă, Să fie o vorbire-aleasă Și-astfel, prin ea, să fiți în stare, Răspuns să dați, la fiecare.


Lucrul acesta îl știți bine, Dragii mei frați, dar, vreau a ține Minte, un lucru: fiecare Să fie iute-n ascultare; Încet în vorbe să mai fie, Și-apoi, zăbavnic la mânie;


Aveți Cuvântul Domnului: Fiți deci, împlinitorii Lui, Căci dacă doar Îl ascultați, Să știți, că singuri, vă-nșelați; De-aceea, fiți împlinitori Și nu numai ascultători.


Din tot ceea ce am vorbit, Pricepi dar, om nesocotit, Că dacă fapte n-ai făcut, Doar în zadar, tu ai crezut? Zadarnică îți e credința, Căci nu-ți aduce biruința.


„Căci cel ce viața o iubește Și zile bune își dorește, Să știe, limba, să-și strunească Și, de la rău, să și-o oprească. Apoi, ferească-și fiecare, De vorbele înșelătoare, Buzele lui. În drumul său,


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa