Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Hagai 2:7 - Biblia în versuri 2014

7 Voi clătina neamurile. Am să le iau comorile Care în urmă vor umplea, De slavă, toată Casa Mea” – A cuvântat Acel pe care, Drept Domn al ei oștirea-L are.

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

7 Voi clătina toate națiunile și ele vor veni la Cel Dorit de toate națiunile, iar Eu voi umple de glorie această Casă, zice Domnul Oștirilor.

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

7 Voi destabiliza toate națiunile; și comorile tuturor acestor națiuni vor veni și vor umple de glorie această Casă. Iahve, Cel (care este) Omnipotent, vă asigură că așa se va întâmpla!

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

7 Voi face să se cutremure toate neamurile; toate neamurile vor aduce [lucruri] de preț și eu voi umple de glorie casa aceasta”, spune Domnul Sabaót.

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

7 voi clătina toate neamurile; comorile tuturor neamurilor vor veni și voi umple de slavă Casa aceasta’, zice Domnul oștirilor.

Onani mutuwo Koperani

Traducere Literală Cornilescu 1931

7 Și voi clătina toate neamurile și dorința tuturor neamurilor va veni și voi umple casa aceasta cu slavă, zice Domnul oștirilor.

Onani mutuwo Koperani




Hagai 2:7
36 Mawu Ofanana  

Iar pe pământ, orice popor, În tine-i binecuvântat, Pentru că tu ai ascultat Porunca Mea” – îngerul spuse.


De-acum, voi pune vrăjmășie, Care de-a pururi va să fie, Între femeie și-ntre tine, Pedeapsă ce ți se cuvine! Sămânța ei îți va zdrobi Capul, și nu te va slăbi! Sămânța ta – când va-ncerca – Călcâiul doar i-l va mușca!”


În vremea care o să vie, Nicicând, toiagul de domnie, Nu se va-ndepărta de el. La fel va fi și cu acel Toiag de cârmuire, care, El îl va ține la picioare, Până când Șilo se ivește” – Numele Lui se tălmăcește „Mesia”. „De cuvântul Lui, Popoarele pământului – În vremile ce au să vie – Vor asculta, în veșnicie.


Când preoții s-au depărtat Din Locul sfânt, s-a arătat Norul cu slava Domnului, Umplând îndată, casa Lui.


Preoții care se aflau, Atunci, în casă, nu puteau Să facă slujba Domnului, Din pricină că slava Lui Venită-n nor, s-a răspândit Și totul fost-a-nvăluit – Tot ce în casă s-a aflat – În ceața norului lăsat.


Preoții care se aflau, Atunci, în Casă, nu puteau Să facă slujba Domnului, Din pricină că slava Lui Venită-n nor, s-a răspândit Și totul fost-a-nvăluit.


Doamne, mereu Tu ești Acel Ce-i e păstor, lui Israel. De-aceea, Te rugăm fierbinte, Necontenit să iei aminte, Pentru că Tu-l povățuiești Pe Iosif și îl cârmuiești Asemenea turmei de oi. Arată-Te Doamne, apoi, Plin de putere, strălucind, Pe heruvimi doar, călărind!


Da, mântuirea Domnului E-aproape de oamenii Lui Care vădesc în orice vreme, Cum că de El știu a se teme, Pentru ca în a noastră țară, Slava să locuiască, iară.


În peșterile cele-adânci, Care-s aflate printre stânci, Și-n crăpăturile pe care Fața pământului le are, Toți oameni au să voiască – Atunci – să se adăpostească, Mânați de frica Domnului Și slava măreției Lui, Căci Domnul are să pornească, Pământul, să îl îngrozească.


Ridică-ți ochii! Te rotește Și împrejurul tău privește! Toți se adună – cum vezi bine – Și-apoi se-ndreaptă către tine! Feciorii tăi, în graba mare, La tine vin, din depărtare. Fiicele tale-s ajutate Căci sunt, pe brațe-apoi, purtate.


Și turmele Chedarului, La tine, au să se adune. În a ta slujbă își vor pune Berbecii, cei din Nebaiot. Ei Îmi vor fi arderi de tot: Se vor sui pe-al Meu altar, Căci jertfe Îmi vor fi, în dar, Așa precum au fost cerute Spre a putea a-Mi fi plăcute, Făcând ca slava casei Mele Și mai slăvită-a fi, prin ele.


Dau jos cununa, ne-ndoios! O voi da jos! O voi da jos! Dar acest lucru o să fie Numai atunci când o să vie Cel care are drept la ea Și Îi voi spune să o ia.”


De vuietul ce s-a făcut Atuncea când el a căzut, Popoare s-au cutremurat, Pentru că Eu l-am aruncat În locuința morților, Fiind asemenea celor Care în groapă se pogoară. În felu-acesta, bunăoară – Chiar în adâncuri de pământ – Copacii cari în Eden sânt S-au mângâiat – cei mai frumoși, Mai buni și cei mai rămuroși Cari în Liban erau aflați Și cari de ape sunt udați.


„O spun, în a Mea gelozie Și-n focu-aprins de-a Mea mânie: În acea zi, în ceasu-acel, Are să fie-n Israel Mare cutremur. Dintr-odată, Țara va fi cutremurată.


M-a dus la poarta ce-i aflată În miazănoapte așezată, În fața casei Templului. Văzut-am slava Domnului Cum, a Lui Casă, a umplut. Jos, la pământ, eu am căzut


Pe munte-acum, să vă suiți! Aduceți lemne și zidiți Casa! Căci astfel o să-Mi fie Sufletul plin de bucurie! Și-n felu-acesta – negreșit – Atuncea fi-voi proslăvit!”


„Iată dar că trimite-voi Pe al Meu sol care, apoi, Calea are să-Mi pregătească. Deodată are să sosească Domnul, Cel așteptat de voi, Intrând în Templul Său apoi. El este Solul Meu Cel Sfânt, E Solul Cel de legământ, Pe care voi Îl căutați Și Îl doriți și-L așteptați. Iată-L, vine biruitor!” – Zice Domnul oștirilor.


În fiecare zi, mergea Iisus, la Templu. Mulți veneau Și-nvățătura-I ascultau, Uimiți. Doar preoții cei mari, Bătrânii și-ai lor cărturari, Se sfătuiau, fără-ncetare, Cătând vreun mijloc să-L omoare;


Mânat de Duh, porni pe jos – Încet – spre poarta Templului. Pătrunse în clădirea lui, Tocmai atunci când au sosit – Voind a fi îndeplinit Tot ce prin Lege li s-a spus – Iosif, Maria și Iisus. Când i-a zărit el, pe cei trei, În grabă, s-a-ndreptat spre ei


Din nou. Cetate-au scotocit, Trei zile-n șir. Când L-au zărit, Copilu-n Templu se găsea Și-n jur, învățători, avea. Atent, în mijlocul lor, sta Și vorba, El le-o asculta. Apoi, le-a pus la fiecare, Din cei prezenți, câte-o-ntrebare.


Odată, când Iisus vestea, În Templu, Evanghelia Și-mpărtășea, norodului, Cu drag, învățătura Lui, L-au căutat preoții mari, Bătrânii și-ai lor cărturari.


Din munte, se-ntorcea în zori, Când, foarte mulți ascultători Veneau, la ușa Templului, Ca să asculte, vorba Lui.


Acest Cuvânt S-a întrupat Și-n har și adevăr a stat, Aici – la noi – de-a locuit, Iar noi, cu toții, am privit Slava și măreția Lui – Slavă, asemeni Tatălui, Cari, doar pe El, L-a zămislit.


Scriptura, de asemenea, Mai dinainte ne spunea Că Dumnezeu are să poată, Pe Neamuri, ca să le socoată – Tot prin credința arătată – Neprihănite și-astfel, iată Că lui Avram, putea să-i spună, Atunci, această veste bună: „Să știi că neamurile-aflate În lume, binecuvântate Vor fi în tine, ne-ncetat, Căci tu credință-ai arătat.”


Pentru că doar în El – trupește – Dumnezeirea locuiește.


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa