3 „Cine mai este la voi, oare, Să fi văzut slava cu care, Întâia Casă înălțată Fusese-atunci încununată? Acuma, cum este ea, oare? În ochii voștri, cum apare? Nu cumva, aș putea să zic Că-n ochii voștri-i un nimic?
3 ‘Cine a mai rămas între voi din cei ce au văzut Casa aceasta în slava ei dintâi? Și cum o vedeți acum? Așa cum este, nu pare ea ca o nimica în ochii voștri?
David, de Solomon, mereu, Spunea: „E tânăr fiul meu Și e plăpând. De-aceea vreau Să pregătesc și-apoi să-i dau, Tot ceea ce se dovedește Că pentru casă trebuiește. Voiesc a fi deosebită Casa ce Îi va fi zidită Lui Dumnezeu. Va fi știută Și-n toată lumea, cunoscută. Slava va fi, mereu, cu ea Și faima, de asemenea.” ‘Nainte de a fi murit, Mari pregătiri a săvârșit David, pentru ca fiul lui Să-nalțe Casa Domnului.
Cântau și-L preamăreau mereu, Pe-al lui Israel Dumnezeu, Zicând astfel: „Domnul e mare, E bun și plin de îndurare, Iar îndurarea Domnului Ține în veacul veacului!” Întreg poporul adunat, Pe Dumnezeu, L-a lăudat Și era plin de bucurie, Că se pusese temelie, Din nou, la Casa cea pe care, Domnu-n Ierusalim o are.
Dar mulți din preoți, iar cu ei Și mulți dintre Leviți cei Mai vârstnici, cu mulți din cei cari, Peste familii sunt mai mari – Cari sunt din cei ce au știut Casa ce-a fost la început – Când au văzut că se puneau Iar temeliile, plângeau. Alții, în schimb, de bucurie, Chiote-au scos, de veselie,
Doamne, te rog, să iei aminte, Căci ale Tale cetăți sfinte Ajuns-au de a fi pustii. Sionul e pustiu, să știi. Ierusalimul e la fel, Căci pustiit este și el!
Se tot făleau, în a lor viață, Doar cu podoaba lor măreață, Cu care-n urmă au făcut Icoanele ce le-au avut – Icoana urâciunilor, Precum și-a idolilor lor. De-aceea, iată ce voi face: În scârbă doar, le-o voi preface.
„Decât e slava adunată De Casa cea de prima dată, Mai mare o să se vădească Slava ce o s-o dobândească Casa la care voi lucrați, Pe care-acum o înălțați! Aici, dau pace tuturor” – A zis Domnul oștirilor.