10 Ei își bat joc de cei aflați Pe scaunele de-mpărați, Iar tagma voievozilor Nimica e, în fața lor. De-ntăriturile ce sânt ‘Nălțate, râd, căci pun pământ, Până pe ele izbutesc Să urce și le cuceresc.
10 Acești invadatori ridiculizează regii (oricărei națiuni); și niciun conducător nu este o dificultate pentru ei. Râd de toate fortificațiile națiunilor; pentru că pun pământ în jurul lor și le cuceresc astfel foarte ușor!
Aflând despre sosirea lui, În grabă, Ioiachin s-a dus Să îl întâmpine, supus. Pe împărat, l-a însoțit Chiar mama sa, și-au mai venit Și căpetenii, slujitori, Precum și marii dregători. Dar împăratul cel pe care, În frunte, Babilonu-l are, A poruncit a fi luat Prins, al lui Iuda împărat. Când Ioiachin prins ajungea, Opt ani, ca împărat, făcea.
Tot Nebucadențar ședea La Babilon și-mpărățea. În anul următor, apoi, S-a pregătit pentru război Și către Iuda a plecat. Pe Ioiachin, rob l-a luat Și-a strâns uneltele pe care Casa lui Dumnezeu le are. Pe toate-n care, el le-a pus Și-apoi la Babilon le-a dus, Iar peste Iuda l-a lăsat Pe Zedechia, împărat, Căci Zedechia e cel care, Pe Ioiachin, drept frate-l are.
Pe vremea lui, se potrivea Că Nebucadențar domnea, La Babilon, ca împărat. El, la război, s-a ridicat, Contra lui Ioiachim – cel care Era în Iuda cel mai mare – Și l-a învins pe împărat; Apoi, cu lanțuri, l-a legat Și rob la Babilon l-a dus. Lanțul în care a fost pus Se dovedea – de bună seamă – Că făcut este din aramă.
„La Calno, nu s-a întâmplat Ca și la Charchemiș, odat’?” „Apoi, soarta Hamatului, N-a fost ca și-a Arpadului?” „N-a-mpărtășit Samaria, Soarta Damascului, și ea?”
Știi ce-au pățit! Îmi spune dar: Unde e cel cari – în Hamat – Fusese pus ca împărat? Unde e cel care-a domnit În Hena? Spune-mi, ce-a pățit Cel care-n Iva stăpânea? Unde e cel ce-mpărățea În țările Arpadului Și-ale Sefarvaimului?”
Jur împrejur, lângă cetate, Șanțuri adânci au fost săpate Ce seamănă amenințare. Cădea-va-ntreaga ei suflare, În mâinile oștirilor Cari sunt ale Haldeilor. Cetatea fi-va doborâtă, Pentru că ea va fi lovită Cu sabia și-asemenea Cu ciuma și cu foametea. Tot ceea ce Tu ai rostit Are să fie împlinit!
Așa vorbește Domnul – Cel Ce-i Dumnezeu în Israel – De casele cele pe care Cetatea voastră-acum le are, De-mpărăteștile palate Care, curând, vor fi surpate Spre-a lăsa loc pentru oștire, Pentru un șanț de întărire Și pentru săbii, când va sta
În contra ta are să vie Focul, aprins de-a Mea urgie Și-a Mea mânie înfocată Asupra ta va fi vărsată. Pradă te dau, acelor care Doar sfâșie fără-ncetare Și cari, mânați de a lor fire, Lucrează numai nimicire.
Cetățile îi nimicește Cu sabia. Șanțuri apoi, Și-ntărituri pentru război, În contra Tirului va face Și-o să alunge a lui pace, Căci scutul împăratului Se va-nălța-mpotriva lui.