Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Filipeni 2:16 - Biblia în versuri 2014

16 Ținând Cuvântul vieții, sus, În ziua lui Hristos Iisus, Ca să mă laud, așadar, Că nu mi-a fost truda-n zadar.

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

16 ținând sus Cuvântul vieții, ca să mă pot lăuda în ziua lui Cristos că n-am alergat în zadar, nici n-am lucrat degeaba.

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

16 Veți face acest lucru unindu-vă eforturile pentru a păstra (curat) Cuvântul vieții – astfel încât în ziua (revenirii) lui Cristos să mă pot lăuda că nu am alergat și că nu am muncit degeaba.

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

16 Țineți cu tărie cuvântul vieții spre mândria mea în ziua lui Cristos, pentru că nu am alergat în zadar și nici nu m-am trudit degeaba!

Onani mutuwo Koperani

Română Noul Testament Interconfesional 2009

16 păzind cuvântul vieţii, spre lauda mea în ziua lui Hristos, fiindcă nu am alergat şi nici nu m-am trudit în zadar.

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

16 ținând sus Cuvântul vieții; așa ca, în ziua lui Hristos, să mă pot lăuda că n-am alergat, nici nu m-am ostenit în zadar.

Onani mutuwo Koperani




Filipeni 2:16
24 Mawu Ofanana  

În adunarea Ta cea mare, Vestesc mereu a Ta-ndurare. Nu-mi închid buzele, nu tac. Iar Tu știi Doamne, tot ce fac!


Din tinerețe Te-am urmat, Căci numai Tu m-ai învățat, Iar eu vestesc – pe a mea cale – Minunile puterii Tale.


Eu Mă gândeam, necontenit: „Iată, degeaba am muncit. E în zadar. Neîndoios, M-am istovit fără folos.” La Domnul este dreptul Meu. Răsplata Mi-e la Dumnezeu.


Ceea ce-n beznă vă spun Eu, Să spuneți, la lumină, vreau. Ceea ce-n șoaptă s-a vorbit, Trebuie propovăduit De la-nălțimea caselor.


La îngerii lui Dumnezeu, Mărturisi-voi, despre cel Care, la rândul său, și el Mărturisește despre Mine, În fața lumii. Însă, cine


Vă spun dar, să luați aminte, Că duhul, viață, dăruiește, Iar carnea nu vă folosește Chiar la nimic; Cuvântul Meu E duh și viață, tot mereu.


Când vorbele i-a auzit, Petru, mirat, a glăsuit: „Doamne, pe nimeni n-avem noi. La cine-am merge, înapoi? Numai La Tine, noi găsim Veșnica viață. Bine știm Că numai Tu poți să ne-o dai. Cuvintele ei, Tu le ai!


Deci, fraților – care, de neam, Sunteți din fiii lui Avram – Precum și voi care, mereu, Teamă aveți, de Dumnezeu, Am să vă dau, acum, o veste: Cuvântul mântuiri-aceste, Vouă v-a fost trimis! Noi știm


Să știți că El, pân’ la sfârșit, Vă întărește, negreșit, Ca fără vină să fiți voi, Când se va-ntoarce înapoi, Din slăvile cerești – de sus – Al nostru Domn, Hristos Iisus.


Eu fug, dar nu ca și cel care Aleargă numai la-ntâmplare, Căci eu, atuncea când alerg, Cunosc, prea bine, unde merg. Mă lupt cu pumnul, dar nu sânt Ca și cel cari lovește-n vânt.


Și-n parte, chiar ați cunoscut – Căci laudă, vă suntem noi, Precum o să ne fiți și voi Motiv de laudă, nespus, În ziua Domnului Iisus.


Când am plecat – țin minte bine – Avut-am o descoperire. M-am dus deci, să le dau de știre Și despre Evanghelia dată, Mie, pentru a fi purtată, La Neamurile care sânt, Pe fața-ntregului pământ. Îndeosebi, eu am vorbit, Cu cei care s-au dovedit A fi de vază, căci n-am vrut, Zadarnic, să mă fi zbătut.


Mă tem să nu mă fi trezit Că, pentru voi, m-am ostenit Zadarnic, fără vreun folos.


Spre a putea, apoi, să știți, Mereu, ca să deosebiți Care sunt lucrurile-alese Și cum trebuiesc înțelese, Ca să puteți să fiți curați Și ca să nu vă-mpiedicați, Până în acea zi, în care, Domnul Iisus Hristos apare;


Încredințat sunt eu apoi, Căci Cel care-a-nceput, în voi, Să desfășoare-astă lucrare, Acela și putere are, Să o-mplinească, ne-ndoios, Până în ziua lui Hristos.


Cine-i nădejdea ce-o simțim, Ori bucuria ce-o primim, Sau cine e cununa care, A noastră slavă, doar o are? În fața lui Iisus, apoi, Nu sunteți, toate-acestea, voi? Nu ne sunteți, mândrie, oare, Atunci când Domnul va apare?


Astfel, în nerăbdarea mea, Cerut-am știri, să mi se dea, Despre credința ce-o aveți, Temându-mă să nu cădeți, Să nu ajungă cineva, Ca, de Ispititor, cumva, Să fie-n urmă, ispitit, Și astfel, să fi ostenit Degeaba numai, dragii mei.


Căci al lui Dumnezeu Cuvânt, Venit din ceruri, pe pământ, E viu mereu și lucrător Și este mult mai tăietor Decât acea sabie care, Pe două părți, tăișuri, are: Suflet de duh, desparte El, Și-ncheieturile – la fel – De măduvă, și-n urmă, poate, La judecată, de a scoate Simțirile-n inimi ascunse Și gândurile nepătrunse.


Căci voi, din nou, ați fost născuți, Și nu mai sunteți dar, crescuți, Dintr-o sămânță muritoare, Ci din una nepieritoare Și nesupusă putrezirii – Așa cum, după legea firii, Sunt toate, pe acest pământ – Prin al lui Dumnezeu Cuvânt, Care e viu, neîncetat, Și-n veac rămâne neschimbat.


„Ceea ce-a fost de la-nceput, Ce-am auzit, ce am văzut Cu ochii noștri, ce-am privit, Ceea ce noi am pipăit Cu mâinile și avem știre De lucrurile cu privire La viață – la al ei Cuvânt; –


Și Duhul și Mireasa-apoi, Îmi spun: „Doamne, vino la noi!” Cei ce aud, apoi și ei Să spună „Vino!”. Toți acei Care, pe drum, au însetat, La Mine pot să vină-ndat’. Cel care, apa vieți-o vrea, Să vină-acuma, ca să bea, Pentru că are a-i fi dată, Fără să i se ceară plată!


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa