Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Fapte 9:35 - Biblia în versuri 2014

35 Locuitorii Lidiei, Precum și cei ai Saronei, Când au văzut ce s-a-ntâmplat – Cum omul fost-a vindecat, După ce, ani, bolise greu – Se-ntoarseră, la Dumnezeu.

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

35 Toți locuitorii din Lida și din Șaron l-au văzut și s-au întors la Domnul.

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

35 Văzându-l (vindecat), toți locuitorii din Lida și din Sarona s-au întors la Dumnezeu.

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

35 Și toți cei care locuiau în Lída și Saron l-au văzut și s-au întors la Domnul.

Onani mutuwo Koperani

Română Noul Testament Interconfesional 2009

35 Toţi cei din Lida şi din Saron l-au văzut şi s-au întors la Domnul.

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

35 Toți locuitorii din Lida și din Sarona l-au văzut și s-au întors la Domnul.

Onani mutuwo Koperani




Fapte 9:35
32 Mawu Ofanana  

Apoi, Șitrai a fost adus Și pus drept supraveghetor Peste cireada boilor Care-n Șaron hălăduia, Căci din Șaron el se trăgea. Feciorul lui Adlai – Șafat – Mai mare fost-a așezat Peste cirezile de boi Ce se aflau în văi. Apoi,


La Galaad, el a șezut, În al Basanului ținut Și în cetățile pe care Acesta-n jurul lui le are. Chiar și-n jurul Saronului, Erau ținuturile lui.


Fiii lui Elpaal: Eber, Apoi Mișeam și cu Șemer, Acela care a zidit Ono și Lodul și-a-ntocmit Și satele cetăților Ce se aflau în jurul lor.


Fiii lui Lod au mai plecat, Ai lui Hadid i-au mai urmat Și ai lui Ono, la sfârșit. De toți, în număr, s-au vădit Că-s șapte sute două’șicinci,


Unii la Lod s-au stabilit; Alții la Ono au venit. Ono se cheamă, în popor, Drept „valea lucrătorilor”.


Fiii lui Lod au mai plecat, Ai lui Hadid i-au mai urmat Și ai lui Ono, la sfârșit. Ei, șapte sute, s-au vădit La care s-au adăugat Alți douăzeci și unu-ndat’.


Poporu-i plin de-nflăcărare, Când Îți aduni oastea cea mere. Tinerii Tăi, în haine sfinte, Ca roua vin să-Ți stea-nainte.


Pământu-ntreg va ști de El Și toți se vor întoarce-astfel, La Dumnezeul nostru tare. Toate familiile care Se află pe acest pământ, În fața Domnului Cel Sfânt Veni-vor ca să se închine În vremea care grabnic vine.


„Acum, fii ai lui Israel Întoarceți-vă la Acel Pe care voi L-ați părăsit.”


Țara jelește, întristată. Plin de rușine se arată Libanul și adânc tânjește. Pustiu Saronul se vădește. Iată, frunza Basanului, Precum și a Carmelului, Se scutură și-ncet s-a dus.


Florile-o vor acoperi Și veselă ea va sări, Cântând toată a ei ființă Și chiuind de biruință, Pentru că are a-i fi dată Slava Libanului, urmată De strălucirea din Carmel Și din Saron, văzând astfel, Slava și măreția care Doar Domnul Dumnezeu o are.


Saronul o să fie dat, Loc pentru oi, de pășunat. Voi face ca valea Acor Culcuș să fie-al boilor. Le dau pentru poporul Meu Care Mă caută, mereu.


Cine a auzit, cumva, Vreodată, de așa ceva? Se poate, oare, să apară Doar într-o zi numai, o țară? Un neam se naște dintr-odată? Abia fusese apucată, De munci, fiica Sionului – De chinul zămislitului – Când iată că a și născut Și de fii, parte a avut!


La mersul nostru, să luăm Seama și să îl cercetăm, Ca să putem veni apoi, La Domnul nostru, înapoi.


La Dumnezeu, te-ntoarce iar. Păstrează bunătatea dar, Și cu iubirea, tot mereu, Nădăjduind în Dumnezeu.


S-aducă orișice ființă, Numai cuvinte de căință Și-n felu-acesta, înapoi, La Domnul să vă-ntoarceți voi. Spuneți-I plini de umilință: „Arată-ne bunăvoință! Iartă păcatele pe care Întregul nostru neam le are Și-n loc de tauri, mai apoi, Laude-Ți vom aduce noi.


Nu sfâșiați, straiele, voi, Ci inimile, și-napoi Veniți la Cel care, mereu, Vă este Domn și Dumnezeu, Căci El este îndurător Și îndelung e răbdător. De milă plin, S-a arătat Și-n bunătate e bogat. De relele ce le trimite – Asupră-vă îngrămădite – Și care-s gata ca să vie, Îi pare rău. Dar cine știe,


Prin multe locuri, au umblat Și, peste tot, neîncetat, Al Domnului braț i-a-nsoțit. În număr mare, au venit Oameni, care i-au ascultat. Încrezători, s-au arătat, În vorba lor, în ce-au văzut, Și-apoi, în Domnul, au crezut.


Eu zic: să nu mai punem iar, Pe Neamuri, cari se-ntorc ‘napoi – La Dumnezeu – greutăți noi.


Doi ani, iar cei ce locuiau În Asia și cari erau Iudei sau Greci, au auzit În ăst timp, propovăduit, Cuvântul Domnului, mereu.


Atunci, puternic întărit, A fost Cuvântul Domnului, Și mare, răspândirea Lui.


Oriunde se aflau, mereu, Îl lăudau pe Dumnezeu. Întreg norodul îi iubea, Iar Domnul, ne-ncetat, sporea Numărul lor, cu noi veniți, Cari și ei fost-au mântuiți.


Dar mulți din cei ce-au auzit Cuvântul care-a fost vestit, S-au încrezut în spusa lor. Astfel, al credincioșilor Rând a sporit și, numărați, Au fost cam cinci mii de bărbați.


Mereu, mai mult se răspândea Cuvântul Domnului. Sporea Și rândul ucenicilor. Intrară, în numărul lor, Mulți oameni, din Ierusalim. De asemeni, preoți mai găsim – În acea vreme – că veneau Și-astă credință-mpărtășeau.


Atuncea, când l-a întâlnit, Petru privindu-l țintă-a spus: „Enea, acum, Hristos Iisus Te vindecă, de a ta boală! Lasă-ți dar patul, și te scoală!” Enea, pe loc, s-a ridicat, Își strânse patul și-a umblat.


Minunea care-a fost făcută, Ajunse a fi cunoscută De cei ce-n Iope locuiau, Și mulți, la Domnul, se-ntorceau.


Dar, ori de câte ori, apoi, Unul se-ntoarce înapoi, La Domnul, ea e ridicată Atunci, de fiecare dată.


Când toate se vor fi-ntâmplat, Întreg poporul, strâmtorat – În zilele de la sfârșit – Se va întoarce, negreșit, La Domnul și smerit va sta Și de-al Său glas, va asculta.


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa