Oare atuncea, Ezechia – Care avea-n Iuda domnia – Cu tot poporul la un loc, L-au omorât pe-acel proroc? Nu vă e, oare, cunoscut Că Ezechia s-a temut De Domnul? Nu a-ngenunchiat În fața Lui și s-a rugat? Domnul, atunci, nu S-a căit De răul pe cari l-a rostit În contra lor? La fel și noi Să ne împovărăm apoi, Sufletul nost’, cu bună știre, Făcând astă nelegiuire?”
Pe scaunul de judecată, Ședea Pilat, iar sala toată, De-acuzatorii lui Iisus, Era ticsită. Un rob, pus De soața lui Pilat, grăbit, Intră în sală și șoptit – După ce la Pilat s-a dus – Aste cuvinte i le-a spus: „Soția ta așa a zis: „Iată că am avut un vis Și foarte mult m-am frământat! Să n-ai, cu-Acel nevinovat, Nimic de-a face, căci mi-e teamă!”
Atunci, un Fariseu numit Gamaliel, om prețuit De preoți dar și de popor – Care era și-nvățător În ale Legii – s-a sculat, În plin Sobor, și-a cuvântat – Dar nu-nainte ca să ceară, Pe-apostoli, să îi scoată-afară:
Mai știți că, nu de mult, la noi, Se ridicase cineva Spunând că el este ceva. Teuda, omul s-a numit, Iar lui, i s-au mai alipit, Cam patru sute de bărbați; Dar toți au fost împrăștiați, După ce-a fost ucis Teuda.