Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Fapte 5:31 - Biblia în versuri 2014

31 Pe-acel Iisus – aflați dar, voi – Că Dumnezeu L-a ridicat Cu-a Sa putere. L-a-nălțat Și L-a făcut Mântuitor Precum și Domn al tuturor, Ca pocăință-n acest fel, Să-i poată da, lui Israel; Și, de asemenea, iertare Pentru păcat, la fiecare.

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

31 Pe El, Dumnezeu L-a înălțat la dreapta Sa, ca Prinț și Mântuitor, ca să dea lui Israel pocăință și iertare de păcate.

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

31 Dumnezeu L-a înălțat folosind forța Lui și L-a făcut Stăpân și Salvator pe acest Isus, ca să ofere Israelului pocăința și iertarea păcatelor.

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

31 Pe el Dumnezeu l-a înălțat la dreapta sa drept conducător și mântuitor ca să acorde Israélului convertirea și iertarea păcatelor.

Onani mutuwo Koperani

Română Noul Testament Interconfesional 2009

31 Pe El Dumnezeu l-a înălţat la dreapta sa, ca să fie Stăpânitor şi Mântuitor şi să-i dea lui Israel pocăinţa şi iertarea păcatelor.

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

31 Pe acest Isus, Dumnezeu L-a înălțat cu puterea Lui și L-a făcut Domn și Mântuitor, ca să dea lui Israel pocăința și iertarea păcatelor.

Onani mutuwo Koperani




Fapte 5:31
57 Mawu Ofanana  

Celui ce-Ți este preaiubit, Prin vis, în urmă, i-ai vorbit Zicându-i: „Ajutor am dat Și-un tânăr Eu am ridicat.


Astfel, a Mea credincioșie, Cu el – mereu – are să fie, Iar bunătatea Mea cea mare Va fi cu el, fără-ncetare. A lui tărie, tot mereu, Spori-va prin Numele Meu.


Doar Eu sunt Domnul, tot mereu! Mântuitor, sunt numai Eu!


Căci îți sunt Domn și Dumnezeu! Mântuitor, îți sunt tot Eu, Pentru că doar Eu sunt Acel Cari îi e Sfânt lui Israel! Egiptul, cât este de mare, Îl dau preț de răscumpărare În schimbul tău. De-asemenea, Saba și Etiopia Preț de răscumpărare sânt În locul tău, pe-acest pământ.


Vorbiți cu oamenii acei. Aduceți-i dar, și pe ei Încoace, să se sfătuiască, Unii cu alții să vorbească. Cine e Cel ce-a prorocit Și aste lucruri le-a vestit De la-nceput, mai dinainte, Ca voi – toți – să luați aminte? Dar oare nu vi le-am spus Eu, Care sunt Domnul? Dumnezeu, Un altul, în afara Mea, Nu se mai află nimenea! Drept și mântuitor, sunt Eu, Căci nu mai e alt Dumnezeu.


Voi da asupritorilor, Să își mănânce carnea lor, Iar mustul care, în beție, Are să-i poarte, o să fie Chiar al lor sânge. Că sunt Eu, Adevăratul Dumnezeu, Toți au să știe. Vor vedea, Cât e de mare slava Mea. Vor ști că-ți sunt Mântuitor, Precum și Răscumpărător, Că sunt Puternicul pe care, Neamul lui Iacov, doar, Îl are.”


Căci un Copil ni s-a născut, Un Fiu – acum – a apărut, Iar al Său umăr o să fie Sprijin – mereu – pentru domnie. Acest Copil va fi chemat „Sfetnic”, precum și „Minunat”. Îl vor numi „Dumnezeu tare” Sau „Domn al păcii”, după care Va fi chemat – luați aminte – „Al veșniciilor Părinte”.


Și toți copacii câmpului Vor ști că Eu sunt Domnul, care Am pogorât copacul mare Care fusese înălțat Și îl ridic pe cel uscat. Copacul verde, negreșit, De Mine fost-a ofilit. Pe cel uscat am să-l trezesc, Căci iarăși am să-l înverzesc, Pentru că Domnul a vorbit, Iar ce a spus va fi-mplinit.”


Drept voievod al oilor. El le va paște-atunci, iar Eu Le voi fi Domn și Dumnezeu. Așa va fi, căci – negreșit – Domnul e Cel care-a vorbit!


Vor sta în țara ce-a fost dată Lui Iacov, robul Meu, odată, În țara-n care-au locuit Părinții voști’, când au trăit. În ea, va sta al tău popor. Apoi vor sta copiii lor, Iar după ei, vor sta în ea Fiii pe cari îi vor avea, Pentru că țara o să fie Numai a lor, pentru vecie, Iar Robul Meu, David chemat, Drept voievod va fi-nălțat.


Am să îți fac de cunoscut Înscrisul care s-a trecut În cartea adevărului, Ca să cunoști cuprinsul lui. Nimeni nu-mi vine-n ajutor În contra domnitorilor, Doar voievodul vostru care, Drept Mihail, numele-și are.”


Să știi și să-nțelegi, căci iată, De când porunca este dată Pentru a fi iarăși zidit Ierusalimul, negreșit, Și pân’ la vremea cea în care, Unsul (Mesia) va apare – Deci până la Cârmuitor – În curgerea vremurilor Sunt șapte săptămâni aflate. Când ele fi-vor încheiate, Urmează altele, sortite Piețele a fi zidite Și gropile. E vremea care Se va vădi de strâmtorare, Iar săptămânile acele Sunt șasezeci și două ele.


Atunci, asupra casei care David în stăpânire-o are, Și peste cei ce se vădesc Că în Ierusalim trăiesc, Duh de-ndurare Eu voi pune, Precum și duh de rugăciune. Își vor întoarce înapoi Ochii și vor privi apoi, Spre Cel pe care L-au străpuns, Spre Mine, pe cari M-au împuns. În urmă, Îl vor plânge dar, Cum cineva-și plânge amar, Pe fiul care l-a avut, Care-i era întâi născut.


Un fiu, Maria o să nască – Iisus, are să Îl numească. El Își va mântui poporul, Căci El este Mântuitorul!”


Iisus, atuncea, le-a vorbit: „Puterea, de la Tatăl Sfânt, Mi-e dată-n cer și pe pământ!


Și umblă? Dar, pentru-a vedea Că Fiul omului e-n stare Să ierte totul – căci El are Puterea, pe acest pământ, Dată de Dumnezeu Cel Sfânt –


Eu, doar în pilde, le-am vorbit, Căci chiar de-aud, n-au auzit, Și chiar de văd, tot să nu vadă, Să nu-nțeleagă, să nu creadă; La Dumnezeu, să nu revină Ca să le ierte a lor vină.”


Astăzi, la David, în cetate, Un mare fapt s-a petrecut: Mântuitorul S-a născut! El este Domnul! E Hristos! A coborât – din ceruri – jos, Să se-ntrupeze pe pământ! Iată de ce, aici, eu sânt!


El va vesti, neamurilor, Iertare a păcatelor, În al Său Nume – prin credință – Dată în dar, prin pocăință, De la Ierusalim plecând Și-ntreaga lume cuprinzând.


Femeii, mulți, apoi, i-au spus: „Acum, noi credem, în Iisus, Nu din pricina spusei tale, Ci datorită vorbei Sale, Pentru că noi L-am auzit Și-astfel, cu toți, ne-am lămurit Că Acest om, Hristosul, este – Mântuitorul lumi-aceste.”


Când aste lucruri auziră, Încet, cu toți se potoliră, Iar, în final, ei L-au slăvit, Pe Domnul: „El a dăruit, Și Neamurilor, pocăință” – Au zis apoi. „Le dă putință, La toți dar, să se pocăiască Și astfel, viață, să primească.”


Din David, Domnul, mai târziu, Așa cum a făgăduit, Pentru popor, a dăruit Pe marele Mântuitor: Iisus e-Acela, fraților!


S-a înălțat, la locul Lui – În cer – la dreapta Domnului, Iar Duhul Sfânt, făgăduit De al Său Tată, L-a primit Și-apoi, din El, El a turnat, Tot ce-ați văzut și-ați ascultat.


Iată ce am a vă mai spune, Acuma, vouă, despre El: Tu, casă a lui Israel! Iisus, pe care L-ai văzut Aici, află c-a fost făcut, De Dumnezeu, Domn și Hristos. Din ceruri, El venit-a jos, La tine; însă, L-ai primit Cu ură, și L-ai răstignit!”


Petru răspunse, tuturor, De-ndată: „Ascultați! Să știți, Trebuie să vă pocăiți Și fiecare dintre voi Să fie botezat apoi, Spre ștergerea păcatelor, În Numele mântuitor, Al Domnului Hristos Iisus, Urmând ca să primiți, de sus – Din ceruri deci – Duhul Cel Sfânt, În dar, dat vouă, pe pământ.


Vă spun, acuma, ca să știți, Că L-ați ucis pe-al vieții Domn. Dar Domnul, din al morții somn, Degrabă, L-a-nviat apoi; Iar ai Lui martori, suntem noi.


Acum, vă pocăiți dar, voi! Veniți la Dumnezeu apoi, Ca să vă ierte-ntreaga vină Și-n seamă, să nu vă mai țină Păcatele, iar drept urmare, Vremuri să dea, de-nviorare.


Domnul, pe Robul Său, Iisus, Trimisu-L-a – precum a spus – Întâi la voi, ca să lucreze Și să vă binecuvinteze; Să vă întoarceți înapoi De la fărădelegi apoi.”


El este „piatra lepădată” De voi zidarii, și-acum iată „Că a ajuns a fi adusă Și-n capul unghiului e pusă.”


Pe cel pe care-l iertați voi, Am să îl iert și eu apoi. Într-adevăr, ce-am iertat eu, Iertat-am pentru voi, mereu, Spre-a fi iertate, ne-ndoios, În fața Domnului Hristos,


Răscumpărare-avem, în El, Prin al Său sânge, și iertate Sunt, ale noastre, mari păcate, Prin bogățiile pe care, Harul cel minunat le are,


Însă, cetățenia noastră – Și totodată și a voastră – Aflată e, în ceruri, sus, De unde, pe Hristos Iisus, Îl așteptăm noi, fraților, Ca Domn și ca Mântuitor.


Prin Fiul Său, primit-am noi, Răscumpărare, mai apoi, Căci El – prin sângele vărsat – Păcatele ni le-a iertat.


Spre cel care e Tit chemat, Copilul meu adevărat Întru credința ce-o păzim Și amândoi o-mpărtășim: Pace și har, să-ți dea, mereu, Al nostru Tată – Dumnezeu – Și-asemenea, Hristos Iisus, Mântuitorul Cel de Sus!


Să nu fure, ci ei să știe, Dovadă de credincioșie Desăvârșită, ca să dea, Pentru că astfel, vor putea, Cinste a-I da, lui Dumnezeu – Mântuitorul nost’, mereu – Precum și-nvățăturii Lui,


În așteptarea împlinirii Nădejdii noastre, a ivirii Slavei, pe care, tot mereu, O are-al nostru Dumnezeu Mântuitor – Hristos Iisus – Care se află-n ceruri, sus.


Mereu, cu ochii ațintiți, Spre Căpetenie, să fiți, Către Desăvârșirea care Credința tuturor o are, Adică la Hristos Iisus, Cari pentru ce-I fusese pus În față – pentru bucurie – A fost în stare ca să vie Aici, și cruce-a suferit, Rușinea a disprețuit Și-acuma, șade, tot mereu, La dreapta, lângă Dumnezeu, Unde chemat a fost să vie, Lângă-al Său scaun de domnie.


Într-adevăr, s-a cuvenit, Ca tocmai Cel ce a făcut, Prin voia Sa, la început, Totul – și ceruri și pământ – Și pentru care, toate sânt, Și cari, la slavă, Își dorea, Pe mulți din fii, ca să îi ia, Acuma, să Își împlinească Lucrul și să desăvârșească Pe Căpetenia tuturor – Pe Capul mântuirii lor.


Cari după ce S-a înălțat La ceruri, sus, S-a așezat, Apoi, la dreapta Domnului Și Și-a supus tăriei Lui, Puteri, și orice stăpânire, Pe îngeri și întreaga fire.”


„Simon, zis Petru, rob supus Și-apostol, în Hristos Iisus, Către cei care-au dobândit Credința ce s-a dovedit De-același preț cu cea pe care, Noi am primit-o, fiecare, Prin voia Dumnezeului Și a Mântuitorului Nostru, aflat în ceruri, sus – Adică prin Hristos Iisus.


În acest chip de vă purtați, În adevăr, o să primiți Intrare, din belșug – să știți – În veșnica Împărăție – Care e gata ca să vie – A Domnului Hristos Iisus, Mântuitorul nost’, de sus.


Și este foarte-adevărat, Că toți cei care au scăpat De-ntinăciunea lumii lor, Atunci când, pe Mântuitor – Pe Domnul nost’, Hristos Iisus, L-au cunoscut – și-apoi s-au dus, Iarăși, de unde au venit – În lume – și s-au poticnit Iar, în întinăciunea ei, Fiind robiți oameni-acei, Acuma, vor avea o stare, Mai rea decât acea pe care, Ei au avut-o – țineți minte! – Fiind, în lume, mai ‘nainte.


Ci vreau să creșteți, ne-ncetat, În harul care v-a fost dat, În cunoștința Domnului Și a Mântuitorului Pe cari L-avem, în ceruri, sus, Adică în Hristos Iisus. În încheiere, am dorit Ca Domnul să fie slăvit, Acum, în anii care vin, Și-n vecii vecilor. Amin.”


Noi am văzut și vă vestim – Căci tuturor mărturisim – Că Tatăl – Dumnezeu Cel viu – În lume, L-a trimis pe Fiu – Pe Fiul Său, precum se știe – Ca El, Mântuitor, să fie.


Cari singurul este, mereu, Mântuitor și Dumnezeu, Prin Domnul nost’, Hristos Iisus – Să-I fie slava-n ceruri, sus. Putere și cu măreție – De-asemeni – ale Lui să fie, Cu stăpânirea arătată, La început de vremi, odată. Pe toate, Lui I le închin, Acum și-n veci, de veci. Amin.”


Și-apoi de la Iisus Hristos – Cel care-i martor credincios, Cel care e întâi născut Din morți, Cel care e știut Că este Domnul tuturor, Adică a-mpăraților Care, în astă lume, sânt Și stăpânesc peste pământ! A Lui – Celui cari se vădește, Necontenit, că ne iubește, Celui cari, de al nost’ păcat, Cu al Său sânge, ne-a spălat,


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa