Atunci, fiul lui Iehiel – Cari se numea Șecania Și dintre-ai lui Elam venea – În felu-acesta i-a vorbit Lui Ezra: „Am păcătuit Față de Domnul Cel pe care, Neamul lui Israel Îl are, Pentru că ne-am amestecat, Cu cei ce-n țară s-au aflat. Ne-am dus după femei străine, Iar ce-am făcut, nu este bine. Dar Israel nu a rămas, Fără nădejde-n acest ceas.
În noaptea care a urmat, Domnul, din cer, S-a arătat Lui Pavel și i-a spus: „Vorbește, Necontenit, și îndrăznește! Căci precum ai mărturisit, Atuncea, când tu ai vorbit, Chiar la Ierusalim, de Mine, La fel aștept Eu, de la tine, Să faci, la Roma, când sosești. Cu îndrăzneală, să vorbești!”
Care, de fapt, e planul lor. Astfel, a zis ostașilor, Și-asemenea, sutașului: „Pentru voi toți, scăpare nu-i, De-aceștia au să reușească, Corabia, s-o părăsească.”
Vă rog, acuma, să luați Cu toți, ceva, și să mâncați, Căci vreau să știe fiecare, Că asta-i spre a sa scăpare. Nu vă veți pierde, așadar, Un fir de păr, din cap, măcar.”
Ceilalți, pe scânduri, să se pună, Pe resturi care se adună De pe corabia sfărmată. Ei au făcut așa, de-ndată Și s-au trezit, împinși de val, Că au ajuns, cu toți, la mal.
David era-n mare strâmtoare, Căci toți voiau să îl omoare Cu pietre, căci erau mâhniți, Furioși și-n contra lui porniți, Pentru tot ce s-a întâmplat. Dar David s-a îmbărbătat Și s-a-ncrezut în Dumnezeu, Care l-a sprijinit, mereu.