Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Fapte 24:14 - Biblia în versuri 2014

14 Iată, mărturisesc că eu Slujesc acelui Dumnezeu, Slujit și de părinții mei, După o Cale, pe cari ei, Acum, partidă o numesc; De-asemenea, mărturisesc Cum că, în Lege, cred mereu, Și în proroci. În Dumnezeu,

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

14 Îți mărturisesc însă că eu Îi slujesc Dumnezeului strămoșilor noștri, potrivit Căii despre care ei spun că este o „grupare“, și cred toate lucrurile care sunt potrivit cu Legea și sunt scrise în Profeți.

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

14 Recunosc totuși în fața ta că slujesc Dumnezeului strămoșilor noștri în acord cu acel «Drum» despre care ei spun că este promovat de o sectă care propagă idei greșite. Eu cred tot ce este scris în cărțile Legii (lui Moise) și în ale profeților.

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

14 Totuși îți mărturisesc că îl cinstesc pe Dumnezeul părinților după calea pe care ei o numesc „erezie”, crezând tot ceea ce este scris în Lege și în Profeți,

Onani mutuwo Koperani

Română Noul Testament Interconfesional 2009

14 Cât despre Calea pe care ei o numesc erezie, îţi mărturisesc că aşa mă închin eu Dumnezeului părinţilor mei, crezând toate cele scrise în Lege şi în profeţi

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

14 Îți mărturisesc că slujesc Dumnezeului părinților mei după Calea pe care ei o numesc partidă; eu cred tot ce este scris în Lege și în Proroci

Onani mutuwo Koperani




Fapte 24:14
44 Mawu Ofanana  

Iată ce rugăminte am Azi, Dumnezeu al lui Avram, Al lui Isac precum la fel Ești Domn și al lui Israel: Pornirile poporului Cari azi sunt în inima lui, Să le faci, Doamne, ca să ție De-acum și până-n veșnicie. Gândul cel bun să îl sporești Și inima să-i întărești Ăstui popor, mereu, în Tine, Și pe a Ta cale îl ține.


Despre învățătura Ta, Necontenit voi cuvânta, În fața celor așezați, Peste popoare, împărați. Iar când le voi vorbi de Tine, N-am să roșesc eu, de rușine.


Domnul i-a spus lui Moise-apoi: „În felu-acesta să vorbești, Când, în Israel, poposești: „Iată că Dumnezeul lor – Acela al părinților Din care a ieșit ăst neam – Deci Dumnezeul lui Avram, Isac și Iacov, m-a trimis La voi și astfel, El a zis: „Acesta e Numele Meu, Acesta Îmi va fi mereu – Din neam în neam, în veci de veci.


Ei sunt cei care – deseori – Pe al Samariei păcat, Cu jurăminte s-au legat, Zicând: „Pe al tău Dumnezeu, Dane, care e viu, mereu!”, Și-apoi, „Pe drumul Beer-Șebei!”, Obișnuiesc a zice ei. Curând, aceștia vor pica Și nu se vor mai ridica.”


Neamuri vor merge către el Și au să zică-n acest fel: „Veniți pe creasta muntelui Ce se vădește-al Domnului, La Casa Celui cari, mereu, E al lui Iacov Dumnezeu, Ca să ne-nvețe calea Lui! Iată, Cuvântul Domnului, De la Ierusalim, porni-va, Iar Legea, din Sion, ieși-va!


‘Nainte dar, la Tatăl Meu, Pe-acela-l voi mărturisi, Care – la rându-i – va găsi Cu cale, a vorbi de Mine, În fața oamenilor. Cine,


Aste porunci cuprind, în sine, Pentru acel ce le-nțelege, Prorocii și întreaga Lege.”


Tot ce doriți să vi se facă, Faceți și voi, pentru că, iacă, În aste vorbe s-au închis Lege, Proroci – tot ce s-a scris.”


Așa precum El ne-a vestit, Prin sfinții Săi ce-au prorocit, Din vremea veche – mântuire


Lege, proroci, au existat Pân’ la Ioan – precum se știe. De-a Domnului Împărăție, Azi, Evanghelia ne vestește – Doar Ea ne propovăduiește. Cel care vrea – și dă năvală – Intră în Ea, fără-ndoială!


Avram i-a zis: „Asta, nu poci. Pe Moise-l au și pe proroci. Trebuie să-i asculte doar, Și vor scăpa de-acest amar.”


A început de-a povestit, De prin Scripturi, și-a tălmăcit – Chiar de la Moise începând Și până la proroci mergând – Tot ce se referea la El.


Apoi, El, ucenicilor, Le-a zis: „Iată ce vă spuneam, Pe când – cu voi – Eu mai eram: Căci ceea ce prin Psalmi s-a scris, Ceea ce-n Lege, Moise-a zis, Tot ce proroci-au prorocit De Mine, trebuie-mplinit.”


Se duse la Natanael, Zicând: „Noi L-am găsit pe-Acel, De care, Moise ne-a vorbit, În Lege, și ne-au prorocit Proroci-atuncea, când au spus, Despre-un Nazarinean – Iisus – Cari este al lui Iosif fiu! Iată, să te-nștiințez, eu viu!”


De El, prorocii ne vorbesc, Iar cei cari cred în El, găsesc, Prin al Său Nume, îndurare Și, astfel, dobândesc iertare, Pentru păcatul săvârșit.”


Iar după ce s-au isprăvit, Proroci și Lege, de citit, Fruntașii sinagogi-au pus, Oameni, să meargă, de le-au spus: „Dragi frați, de vreun cuvânt aveți, De-ndemn, pentru norod, spuneți! Acum, de sunteți pregătiți, Puteți veni ca să vorbiți.”


Atunci, unii din Farisei – Care-au crezut – s-au ridicat, Din locurile-n care-au stat, Spunându-le, celor din jur, Cum că tăierea împrejur, De Neamuri, trebuie făcută, Și-asemeni, trebuie ținută Legea lui Moise, negreșit.


Un timp. Era chiar vremea-n care S-a făcut mare tulburare, În mijlocul norodului, Asupra Căii Domnului.


Dar pentru că mulți se-arătau Necredincioși și împietriți Și pentru că au fost găsiți Că au vorbit norodului, De rău doar, Calea Domnului, Pavel, pe loc, i-a părăsit. Pe ucenici, i-a despărțit De ei și-apoi, a învățat Norodul cari s-a adunat La școala unui om, numit Traian. Acolo, a vorbit,


Iar el așa a cuvântat: „Iată că astăzi, Dumnezeu, Pe care L-au avut, mereu, Părinții noștri, te-a cules, Pe tine, căci El te-a ales, Ca să cunoști voința Lui, Să poți vedea chipul Celui Cari – veșnic – e, Neprihănit, Și să auzi dar, deslușit, Ce spune gura Domnului;


Felix știa de „Cale”. El I-a amânat, vorbind astfel: „Voi cerceta, pricina voastră, Când va veni, în fața noastră, Chiar căpitanul Lisias. Acuma, să plecați, vă las.”


Că omu-acesta, negreșit, Este o ciumă; plănuiește Rele, mereu, și-i răzvrătește Pe toți Iudeii care sânt, Azi, risipiți pe-acest pământ. De-asemeni, el e cel mai mare, Între Nazarineni – cel care,


În urmă, prinse să vorbească Pavel, și-a zis: „Nu am greșit Și nici nu am păcătuit, Eu, împotriva Legii lor – Aceea a Iudeilor – Nici împotriva Templului Și nici contra Cezarului.”


Dar, sprijinit de Dumnezeu, Rămas-am încă-n viață eu. În acest fel, necontenit, Oriunde, am mărturisit – La mare, cât și la cel mic – Făr’ a m-abate cu nimic De la ceea ce Moise-a zis Și ceea ce proroci-au scris Că se va întâmpla în lume, La timpul potrivit; și-anume


Te-ntreb Agripa, împărate: Crezi în proroci? Știu, prea-nălțate, Căci crezi, iar asta-i foarte bine.”


Acum dar, viața-mi e știută, De toți, căci fost-a petrecută, Din tinerețe, tot mereu, În mijlocul neamului meu, Chiar în Ierusalim. Aș vrea


Că am fost dat în judecată, Pentru că am nădăjduit În ceea ce-a făgăduit, Părinților noști’, Dumnezeu;


Însă, am vrea să auzim Părerea ta, pentru că știm Cum că partida ta stârnește, În orice loc unde vorbește, Numai împotrivire mare.”


I-au hotărât o zi, în care, La el, mai mulți frați au venit, Și-atuncea, Pavel le-a vestit Cuvântul Domnului; le-a dat Multe dovezi, și-a căutat Și prin proroci, să demonstreze, Prin Lege să-i încredințeze, De lucrurile cari s-au spus Pe seama Domnului Iisus.


Acela care a lucrat, Nu-i altul decât Dumnezeu. Al lui Avram a fost mereu, Al lui Isac și Iacov. El L-a proslăvit chiar pe Acel Pe care voi, cu toți, L-ați dat – Cum știți – în mâna lui Pilat. Pe robul Său, deci pe Iisus, L-a proslăvit, cum v-am mai spus, Deși v-ați lepădat de El, Cu toate că Pilat acel, Să Îi dea drumul, a-ncercat.


Pe-Acel Iisus, L-a înviat – Pe-Acel pe cari L-ați atârnat Pe lemn, și L-ați ucis apoi.


Glasul lui Dumnezeu: „Eu sânt Al lui Avram Dumnezeu Sfânt, Al lui Isac și Iacov.” El, Speriat fiind de glasu-acel, Spre rug, nici n-a mai îndrăznit, A mai privi. Domnu-a vorbit:


El a cerut, preotului Cel mare, sprijin și-ntărire, Scrisori de împuternicire Spre sinagogile aflate, Atuncea, la Damasc, ca toate Să îl ajute, să-i găsească Și-apoi să îi înlănțuiască, De câte ori e cu putință, Pe cei ce umblă în credință – Atât femei, cât și bărbați – Și să-i trimită-apoi legați, Către Ierusalim. Astfel,


Pe care Îl slujesc mereu, În al meu duh, fără-ncetare, Trudind în Evanghelia care E-a Fiului Său – cum v-am spus – A Domnului Hristos Iisus, Martor îmi e, precum că eu, În rugăciune, tot mereu, Vă pomenesc, cerând apoi,


„Acuma, însă, peste fire, Apare o neprihănire Cari, de la Dumnezeu, sosește Și, fără legi, se dobândește. Despre aceasta, negreșit, Proroci – și Lege – ne-au vorbit.


Pentru că trebuie, apoi, A fi partide, între voi, Căci doar așa, pot ca să vină Toți cei găsiți buni, la lumină.


De-a idolilor venerare, De vrajbe, certuri și mânie, Precum și de vrăjitorie, De ne-nțelegeri, dezbinări, Zavistii multe și certări Între partidele formate.


Îi mulțumesc lui Dumnezeu – Acel pe care-L slujesc eu Din moși strămoși, neîncetat Ținându-mi cugetul curat – Că zi și noapte, negreșit, În rugăciuni, te-am pomenit;


Dacă vei face o mustrare – Și-apoi a doua – de cel care Aduce dezbinări la voi, Tu depărtează-te apoi,


Ei cercetau, necontenit, Să afle timpul potrivit Și-mprejurările pe care Duhu-n vederea Sa le are – Pentru că-n ei sălășluia Al lui Hristos Duh – când vestea De suferințele pe care, Hristos, să le îndure, are, Și despre slava Sa cerească, Pe care-avea s-o dobândească, După tot ce a suferit.


Atunci, în mare grabă – eu – Jos, la pământ, m-am aruncat, Vrând, lui, să mă închin, îndat’. Dar el mi-a zis: „Să te ferești, Așa ceva, să făptuiești! Un lucru vreau, să îl știi bine: Și eu sunt slujitor, ca tine – Ca ai tăi frați – și ne-ndoios, Țin mărturia lui Hristos. Lui Dumnezeu, necontenit, Să te închini tu, negreșit! (Căci duh este – de prorocire – A lui Iisus mărturisire.)”


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa