15 Pavel. De-aceea, acum, voi – Și-ntreg Soborul, mai apoi – Pe căpitan, să-l înștiințați, Cum că voiți să-l cercetați, Pe acest om, amănunțit. Rugați-l, mâine, negreșit, Să îl aducă, pân’ la voi, Și-atunci, îl vom ucide noi.”
15 Acum, deci, voi, împreună cu Sinedriul, trimiteți-i vorbă tribunului să-l aducă la voi ca și cum ar urma să cercetați mai amănunțit lucrurile privitoare la el. Și înainte să ajungă el, noi suntem gata să-l omorâm“.
15 Acum, planul trebuie să funcționeze astfel: împreună cu Sanhedrinul, veți ruga pe comandantul garnizoanei să îl aducă mâine între voi, cu pretextul că doriți să îi analizați mai atent concepțiile. Noi vom fi pregătiți atunci să îl omorâm înainte să ajungă el acolo.”
15 Așadar, voi, împreună cu Sinédriul, înduplecați-l pe tribun ca să-l aducă la voi ca și cum ați avea de gând să cercetați mai cu strictețe cazul lui! Noi suntem gata să-l ucidem înainte de a ajunge”.
15 Acum, voi şi sinedriul, anunţaţi-l pe comandant să-l coboare mâine aici, ca să cercetăm mai amănunţit ce e cu el; noi vom fi gata să-l ucidem, înainte să ajungă aici.”
15 Acum dar, voi, împreună cu soborul, dați de știre căpitanului și rugați-l să-l aducă mâine jos, înaintea voastră, ca și cum ați vrea să-i cercetați pricina mai cu de-amănuntul, și până să ajungă el, noi suntem gata să-l omorâm.”
Atuncea, Ionadab i-a zis: „Frate, trezește-te din vis, Și nu te necăji mereu, Căci ce să faci, te învăț eu! Ăst lucru nu-i așa de grav. Du-te în pat. Te fă bolnav, Și-atunci când vei vedea că vine Al tău părinte, pe la tine, Să-i spui așa: „Tată, aș vrea Ca să o lași, pe sora mea, Să vină-ncoace, cu mâncare. Mă chinuie-o durere mare Și simt, în suflet, mult amar. Trimite-mi-o dar, pe Tamar, Să pregătească – numai ea – Toată mâncarea-n fața mea.”
Ei, lucruri rele, au urzit În contra ta, necontenit, Și numai sfaturi rele-au dat, Căci împotrivă doar, ți-au stat. Zadarnic au să se trudească, Pentru că n-au să izbutească Precum au plănuit, a sta În față-ți, spre a te-nfrunta.
Picioarele lor se zoresc Spre răutăți și se grăbesc Să verse sânge ne-ntinat, Iar gândul lor s-a arătat A fi, mereu, nelegiuit. Pe al lor drum, s-au însoțit Prăpădul și cu nimicirea.
În zori, fiindcă a voit A ști de ce e-nvinuit, De-acei Iudei, l-a dezlegat Și-n urmă, el porunci a dat Grabnic a se-ntruni cu toți – Soborul și marii preoți. Apoi, pe Pavel, l-au adus Și, înaintea lor, l-au pus.
Țintă, privit-a, spre Sobor Pavel și zise: „Fraților! În fața Domnului, mereu, Până în ziua asta, eu Am viețuit, neîncetat, Păstrându-mi cugetul curat…”
Pavel, apoi, ca unul care Știa cum că, în adunare, O parte erau Saduchei, Iar altă parte Farisei, Strigă deodată-n plin Sobor: „Eu, Fariseu sunt, fraților!” Deci, ascultați ce vă spun eu, Care sunt fiu de Fariseu! Din pricina nădejdii mele, Mi se trag mie-aceste rele. Nădejdea noastră, fraților, E-n învierea morților. Eu, pentru ea, ajuns-am, iată, Ca să fiu dat în judecată.”
Ca să le fie acordat Un mic hatâr: oști să se ducă Și, la Ierusalim, s-aducă Pe Pavel cel întemnițat. În ăst fel, ei au încercat A-ntinde-o cursă, căci acum, Voiau a-l omorî pe drum.