31 Să îl omoare, au voit, Dar vestea, iute, s-a lățit Și, pretutindeni, a pătruns, Astfel încât ea a ajuns La căpitanul oastei, care Aflat-a despre tulburare.
Zvonul îndată s-a lățit, Încât el fost-a auzit Și la Adonia în casă, De toți cei cari, la el la masă, În timpu-acela, se găseau Și fără grijă petreceau. Când trâmbițe a auzit, Ioab a întrebat, uimit: „Ce vuiete îndepărtate Se-aud, acuma, din cetate? Nu auziți voi, cum răsună? Ce se întâmplă? Nu-i a bună!”
Au hotărât a face toate, Chiar după Paște. „Nu se poate” – Și-au zis – „acum, să-L arestăm, Căci trebuie ca să păstrăm Calmul, în timpul Paștelor, Spre liniștea noroadelor. Să treacă praznicul, și-apoi, Vom pune mâna, pe El, noi!”
Au hotărât a face toate, Chiar după Paști, căci „nu se poate”, Și-au zis – „în al praznicului Timp, să-L luăm. Norodului, Trebuie să-i asigurăm Liniștea-n sărbători. Lăsăm Să treacă praznicul, și-apoi, Vom pune mâna pe El, noi!”
Din sinagogi, fără vreo vină Veți fi goniți; ba o să vină Vremea, când crede-va oricine, Că dacă vă ucide-i bine, Că el, o slujbă, a adus, Lui Dumnezeu, când v-a răpus.
Iudeii care n-au crezut, De pizmă-ndată, s-au umplut; În jurul lor, au adunat Mulți oameni și-au întărâtat Cetatea. Toți, la unison, Asupra casei lui Iason, Cu furie, s-au aruncat Și să îi prindă-au încercat, Pe Pavel și pe Sila; dar, Truda lor fost-a în zadar.
Toți, pân-aici, l-au ascultat, Însă, apoi, și-au ridicat Glasul, strigând: „Nevrednici sânt, Astfel de oameni, pe pământ! La moarte, să îl osândească! Nu-i vrednic ca să mai trăiască!”
Felix știa de „Cale”. El I-a amânat, vorbind astfel: „Voi cerceta, pricina voastră, Când va veni, în fața noastră, Chiar căpitanul Lisias. Acuma, să plecați, vă las.”
În zori, Agripa a venit, De Berenice, însoțit; Cu multă fală, a intrat, În locul pentru ascultat. Cu ei, și căpitani s-au dus, Și oamenii cei mai de sus, Aflați atuncea, în cetate. Când fost-au pregătite toate, Festus, soldaților, le-a spus Ca Pavel să fie adus.