Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Fapte 20:28 - Biblia în versuri 2014

28 Acuma dar, dragii mei frați, Asupra voastră, să vegheați Și-asupra turmei, peste care, Sunteți episcopi, fiecare, Puși chiar de Duhul Sfânt. Să știți Cum trebuie să păstoriți Biserica lui Dumnezeu, Ce-a câștigat-o El, cu greu, Cu al Său sânge. Știu prea bine,

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

28 Fiți atenți deci la voi înșivă și la toată turma peste care Duhul Sfânt v-a desemnat episcopi ca să păstoriți Biserica lui Dumnezeu, pe care El a câștigat-o prin propriul Său sânge.

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

28 Fiți atenți la comportamentul vostru și aveți grijă de toți cei care fac parte din comunitatea lui Isus, câștigată cu sângele Său. Voi ați fost puși de Spiritul Sfânt ca supraveghetori ai acestei turme; și trebuie deci să o păstoriți.

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

28 Vegheați asupra voastră și asupra întregii turme peste care Duhul Sfânt v-a pus supraveghetori ca să păstoriți Biserica lui Dumnezeu pe care și-a dobândit-o prin sângele propriului Fiu!

Onani mutuwo Koperani

Română Noul Testament Interconfesional 2009

28 Fiţi atenţi la voi înşivă şi la toată turma peste care v-a aşezat Duhul Sfânt păzitori, ca să păstoriţi Biserica lui Dumnezeu pe care şi-a câştigat-o cu însuşi sângele Său.

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

28 Luați seama dar la voi înșivă și la toată turma peste care v-a pus Duhul Sfânt episcopi, ca să păstoriți Biserica Domnului, pe care a câștigat-o cu însuși sângele Său.

Onani mutuwo Koperani




Fapte 20:28
61 Mawu Ofanana  

Arată-Te-ngăduitor Și-aminte ia, la ăst popor, Pe care Tu l-ai câștigat, Pe care l-ai răscumpărat – După cum ai găsit cu cale – Ca semn al seminției Tale Și-al moștenirii Tale-apoi! Doamne să-Ți amintești de noi, De muntele Sionului, Unde-a fost Casa Domnului.


Buzele celui ne-ntinat, Pe mulți oameni i-a-nviorat; Dar cel nebun morți-i sortit, Căci minte nu a dovedit.


El Își va paște a Lui turmă, Ca un Păstor adevărat. În brațe, îi va fi luat, Pe miei; la sân, El îi așează, Iar oile ce alăptează Sunt, cu blândețe, ocrotite, De El fiind călăuzite.”


Poporu-apoi și-a amintit De zilele-n care-a trăit Moise, zicând: „Unde-i Cel care Și-a scos al Său popor din mare, Și cel care, peste popor, Fusese pus a fi păstor? Unde-i Cel care, pe pământ, Trimis-a Duhul Său Cel Sfânt Din cer, peste al său popor, Să șeadă în mijlocul lor?


Iar dacă voi vedea că încă N-am să fiu ascultat de voi, Pe-ascuns eu am să plâng apoi, Căci sunteți plini doar de mândrie Și pentru că în grea robie – Smulsă fiind din țara Lui – Va merge turma Domnului.


„Ridică-ți ochii și privește! Spre miazănoapte, te rotește! Unde îți este turma dată, Da care mândră-ai fost, odată?


Păstori, după inima Mea, În vremea ‘ceea, veți avea, Căci peste voi, Eu îi voi pune. Pricepere și-nțelepciune, Am să le dau și-au să vădească Precum că știu să păstorească.


Voi neamuri toate și-ascultați Cuvântul Domnului, să-l știți Ca în ostroave să-l rostiți! Să spuneți dar, în acest fel: „Acela cari, pe Israel, L-a risipit, o să-l adune Și-l va păzi pe-a Sa pășune, La fel precum cel ce-i păstor Veghează-asupra turmelor.


Dar voi, grăsimea, o mâncați Și-apoi cu lâna vă-mbrăcați. Ce e mai gras, tăiați apoi, Dar nu pașteți turma de oi.


„Eu vă sunt Dumnezeu și-apoi, Voi sunteți ale Mele oi” – A zis Acela cari, mereu, E Domn, precum și Dumnezeu.


Puterea cârmuirii Lui Va fi puterea Domnului, Puterea Celui cari, mereu, Îi este Domn și Dumnezeu. În liniște-au să locuiască, Căci El o să Se proslăvească Până la marginile care Acest pământ întins le are.


Paște-Ți poporul Tău cel drag! Ți-l paște, cu al Tău toiag, Căci a Ta turmă se arată Și moștenire, totodată. Șade-n pădurea din Carmel Și singur e poporu-acel. Pe culmile Basanului Și ale Galaadului, Să pască, precum a făcut În vremile care-au trecut.”


Așa a zis Cel cari, mereu, Îmi este Domn și Dumnezeu: „Să paști oile de tăiat!”


Îți spun: tu, Petru, ești numit” – „Piatră” înseamnă, tălmăcit. „Pe piatra ta, va fi zidită A Mea Biserică. Zdrobită, Acuma sau în viitor, De locuința morților, Ea nu va fi! N-o va înfrânge, Pentru că ea, moartea va-nvinge!


„Tu, Betleeme, ne-nsemnat Nu ești, în țara lui Iuda! O căpetenie vei da! Păstor are să fie El, Poporului Meu, Israel!”


În mâinile oamenilor, Voi veți ajunge. Să luați, Seama, la voi și să vegheați, Căci veți fi duși în judecată, Și-n sinagogi au să vă bată. Duși fi-veți, fără nici o vină – Ci numai din a Mea pricină – În fața dregătorilor Și chiar a împăraților, Să le slujiți de mărturie.


De-aceea, zic Eu: turmă mică, Tu, niciodată, să n-ai frică, Fiindcă ești a Tatălui Și-ți dă Împărăția Lui.


La voi înșivă să vegheați Și, ne-ncetat, seama luați, Să țineți inimile treze, Să nu vi se îngreuneze De mult prea multă îmbuibare, De băutură și mâncare, De grijile vieții aceste, Ca nu cumva, fără de veste, Să vină acea zi apoi, Să năvălească peste voi.


Pe când, cu posturi, ei slujeau Lui Dumnezeu și se rugau, Duhul Cel Sfânt zise: „Aveți, Deoparte, Mie, să-Mi puneți Pe Saul și Barnaba, care Chemați sunt, pentru-a Mea lucrare.”


Pentru Biserici, rânduiră Prezbiteri. Apoi, s-au rugat, Au ținut post și i-au lăsat În grija Domnului, în care Se încrezuse fiecare.


Când, încă, la Milet, a stat, Pavel, prezbiteri, a chemat, De la Efes. Ei au venit,


Că au să vină, după mine, Aici, la voi, lupi răpitori, Care vor fi necruțători,


La fiecare dintre voi, C-o sărutare sfântă-apoi, Să vă transmiteți „sănătate”. Eu, din Bisericile-aflate În Domnul nost’ Hristos Iisus, Astă urare, v-am adus. Să spuneți dar, la orice frate, Din partea noastră, „sănătate”!”


Către Biserica pe care, Chiar în Corint, Domnul o are, Către cei care-au fost sortiți Să fie, în Hristos, sfințiți – Chemați, de Dumnezeu, să vie, Ca prin Iisus, sfințiți, să fie – Și către cei cari, ne-ncetat – În orice loc s-ar fi aflat – Caută a chema, anume, Al lui Iisus Hristos Sfânt Nume, Cari Domn ne este tuturor – Nouă și-asemenea, și lor:


Să nu fiți, prin a voastră fire, Prilejul de păcătuire, Aflat în calea Grecilor, Precum și a Iudeilor, Sau a Bisericii, pe care, Al nostru Dumnezeu o are.


Dar oare, case, nu aveți, Ca să mâncați, ori ca să beți? Sau arătați dispreț, mereu, Bisericii lui Dumnezeu? Ori vreți să-i rușinați dar, voi, Pe cei cari n-au nimic, apoi? Și-atunci, ce vreți ca să mai zic? Nu pot să vă mai spun nimic! Ori laudele-mi așteptați? Dar nu puteți fi lăudați, Pentru că, din astă privință, Mie îmi e, cu neputință.


Căci eu sunt cel mai ne-nsemnat Cari, printre-apostoli, sunt aflat. Nu-s vrednic să mă fi numit Apostol, căci am prigonit, Biserica lui Dumnezeu.


Căci cu un preț, dragii mei frați, Ați fost, acuma, cumpărați. În al vost’ trup și duh, mereu, Să-L proslăviți pe Dumnezeu, Căci duhul și cu trupul sânt Ale lui Dumnezeu Cel Sfânt.”


Ați auzit, cu-adevărat, De felu-n care m-am purtat Eu, altă dată, când urmam Religia ce o aveam, Adică a Iudeilor. Voi știți, prea bine, fraților, Precum că, prigonit-am eu, Biserica lui Dumnezeu, Făcând prăpăd, neîncetat.


Fiindcă Duhu-acesta Sfânt Ne e arvună, pe pământ, A moștenirii viitoare, E prețul de răscumpărare, Al celor cari sunt câștigați De Dumnezeu și sunt luați Spre lauda și slava Lui.


Răscumpărare-avem, în El, Prin al Său sânge, și iertate Sunt, ale noastre, mari păcate, Prin bogățiile pe care, Harul cel minunat le are,


Prin El – să știți dragii mei frați – Unii, apostoli, sunt lăsați, Alții proroci, alții păstori, Evangheliști și-nvățători,


„Pavel și Timotei, pe care, Drept robi, Iisus Hristos îi are – Având alăturea de ei, Episcopi și pe toți acei Care, acum, diaconi sânt – Către întreg poporul sfânt, Pe cari, Hristos l-a câștigat Și este, în Filipi, aflat:


Prin Fiul Său, primit-am noi, Răscumpărare, mai apoi, Căci El – prin sângele vărsat – Păcatele ni le-a iertat.


Către Arhip – dragii mei frați – În acest fel, să cuvântați: „Ia seama, slujba dată ție, Din partea Domnului, să fie Bine-mplinită, negreșit, În tot ceea ce ai primit!”


„Iată, eu, de părere, sânt Că este drept acel cuvânt, Care a zis: „Cel ce râvnește A fi episcop, își dorește Un lucru bun”. Însă, să știe,


Că el va trebui să fie Fără prihană, cumpătat, Doar c-o femeie, cununat, Cu-nțelepciune, silitor, Mereu – de oaspeți – primitor, Necontenit a fi în stare De-ai învăța, pe fiecare.


Căci dacă cineva nu știe, Ca de a lui casă să ție Și, bine, să o cârmuiască, Cum va putea să îngrijească De-acea Biserică, pe care, Al nostru Dumnezeu o are?


Nepăsător, tu nu te ține, De darul ce-i aflat în tine Și care, dat îți este ție – După cum știi – prin prorocie, Când a prezbiterilor ceată, Stând laolaltă adunată, A socotit că este bine Să-și pună mâinile, pe tine.


Atent să fii, la a ta cale, Și-asupra-nvățăturii tale, Pe care-acuma, tu o ai Și pe cari, altora, o dai. În aste lucruri, tot mereu, Să stăruiești dar, dragul meu, Căci numai astfel – negreșit – Tu vei ajunge mântuit, Iar mântuire-or căpăta Și cei ce te vor asculta.”


Prezbiterii cari se vădesc Precum că bine cârmuiesc, Cu îndoită cinste – voi – Să îi învredniciți apoi, Dar, mai ales, pe cei ce sânt Puși să vorbească, din Cuvânt – Adică propovăduiesc Și-nvățături, vă dăruiesc;


Episcopul – cari, negreșit, Drept econom e socotit, Că este pentru Dumnezeu – Neprihănit va fi, mereu. Să nu fie-ncăpățânat, Să nu fie, la vin, dedat, Nici bătăuș, nici mâncător, Nici lacom și nici doritor De vreun câștig mârșav; ci el Va trebui să fie-altfel;


Pe Sine însuși, El S-a dat, Ca să ne scape de păcat; Plătit-a o răscumpărare Și-astfel, pe noi – pe fiecare – Din lanțul de fărădelege, A reușit să ne dezlege, Vrând un norod să-și curățească, Pe care să îl pregătească A fi al Lui, râvnă având, În lucruri bune, orișicând.


Seamă luați, bine, mereu: Din harul de la Dumnezeu, Să nu se-abată nimenea, Ca nu cumva lăstari să dea Vreo rădăcină cari s-adune, În ea, multă amărăciune, Ce va aduce tulburare Și întristări, la fiecare, Și-apoi, de ea – mulți dintre frați – Să se trezească, întinați.


De-ai voști’ mai mari, să ascultați: Supunere să le-arătați, Căci priveghează peste voi, La sufletele voastre apoi, Ca unii cari – fără-ndoială – De ele, da-vor socoteală. În acest fel, să vă purtați, Cu-aceștia dar, dragii mei frați, Căci vreau ca lucrul lor să fie Făcut, mereu, cu bucurie, Fără suspine, căci apoi, Nici un folos n-ați avea voi.


Așa precum sunt niște oi Ce s-au pierdut, ați fost și voi. Dar v-ați întors către Păstorul, Episcopul – Priveghetorul – Acela care se-ngrijește Și, sufletele, vă păzește.”


Voi, însă, sunteți socotiți, Drept o aleasă seminție, O-mpărătească preoție; Sunteți un neam de oameni, sfânt, Poporul cari, de pe pământ, Chiar Dumnezeu l-a câștigat, Să fie-al Lui, neîncetat. Mereu, voi trebuie să știți, Ca lumi-ntregi să îi vestiți, De lucrurile minunate, Pe care, să le facă, poate, Acela care v-a chemat, Din hăul cel întunecat – Din bezna cea de spaime plină – La minunata Sa lumină;


Dacă umblăm însă-n lumină – Căci El, lumină, e, deplină – Avem cu toții, părtășie, Unii cu alții și, se știe, Că sângele ce l-a vărsat Hristos – al Său Fiu – ne-a spălat De ale noastre mari păcate, Care, astfel, au fost iertate.


Un cântec nou, cu toți cântau, Și-n cântec, astfel glăsuiau: „Tu singur doar, ai fost găsit, Cartea s-o iei, și-nvrednicit Să rupi pecețile pe care, Aceasta, peste ea, le are; Căci Tu ai fost înjunghiat Și astfel, ai răscumpărat, Cu al Tău sânge – cu mult greu – Mulți oameni, pentru Dumnezeu, Căci, către El, aveau să vie, Din orișicare seminție, Din orișicare limbă-anume, Din orișice norod, din lume.


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa