Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Fapte 13:46 - Biblia în versuri 2014

46 Dar Pavel și Barnaba-au stat, În fața lor, și-au cuvântat, Cu îndrăzneală: „Iată, noi, Cuvântul Domnului, la voi – Întâi de toate – L-am vestit. Dar pentru că nu L-ați primit – Și singuri dar, vă judecați Nevrednici ca să căpătați Veșnica viață – vă lăsăm Și, către Neamuri, ne-nturnăm.

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

46 Însă Pavel și Barnabas au vorbit cu îndrăzneală și au zis: „Cuvântul lui Dumnezeu trebuia să vă fie spus mai întâi vouă, dar, fiindcă voi îl respingeți și vă judecați astfel ca fiind nedemni de viața veșnică, iată că ne întoarcem spre neevrei.

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

46 Dar Pavel și cu Barnaba le-au zis curajoși: „Cuvântul lui Dumnezeu trebuia predicat întâi vouă. Dar pentru că nu îl acceptați și nici nu vă considerați demni de viața eternă, să știți că ne întoarcem spre celelalte națiuni.

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

46 Atunci Paul și Barnàba au zis cu îndrăzneală: „Vouă trebuia să vă fie vestit mai întâi cuvântul lui Dumnezeu. Dar pentru că voi îl respingeți și nu vă judecați vrednici de viața veșnică, iată că ne întoarcem spre păgâni!

Onani mutuwo Koperani

Română Noul Testament Interconfesional 2009

46 Plini de îndrăzneală, Pavel şi Barnaba le-au răspuns: „Vouă trebuia să vă vestim mai întâi cuvântul lui Dumnezeu dar, pentru că îl respingeţi şi vă arătaţi singuri nevrednici de viaţa veşnică, iată, ne întoarcem spre neamuri.

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

46 Dar Pavel și Barnaba le-au zis cu îndrăzneală: „Cuvântul lui Dumnezeu trebuia vestit mai întâi vouă, dar, fiindcă voi nu-l primiți și singuri vă judecați nevrednici de viața veșnică, iată că ne întoarcem spre neamuri.

Onani mutuwo Koperani




Fapte 13:46
37 Mawu Ofanana  

Cel rău fuge, necontenit, Chiar dacă nu e urmărit; Neprihănitul, tot mereu, Are-ndrăzneala unui leu.


Iată – într-adevăr – apoi, La Mine, neamuri, chema-voi, Pe care nu le-ai cunoscut, De care – știre – n-ai avut. Popoare, voi chema apoi, Care nu vă cunosc pe voi. La tine, alerga-vor ele, Pentru că neamurile-acele Veni-vor, pentru Dumnezeu, Pentru Cel cari ți-e Domn, mereu. Ele-au să vine pentru Cel Cari Sfânt îi e, lui Israel, Pentru Cel care Se vădește, Pe tine, că te proslăvește.”


Fie că ei vor asculta, Fie că nu, vorbirea ta – Căci sunt o casă răzvrătită, Din îndărătnici întocmită – Vor ști cu toți că-n acel loc, De-acum, se află un proroc.


Mergeți, mai bine, la acel Pierdut, din a lui Israel Casă, iar unde poposiți,


Ei au răspuns: „S-a-nfuriat: Pe ticăloși, el i-a tăiat, Iar via o dădu altui, Care, la vremea rodului, Îi va da dreptul cuvenit.”


De-aceea, a Lui Dumnezeu Împărăție – vă spun Eu – Că, de la voi, va fi luată Și altui neam îi va fi dată. De-acel neam fi-va prețuită, Căci va da roada cuvenită.


Aceștia fi-vor pedepsiți În veci, iar cei neprihăniți, Din viața lor vremelnică, Vor trece-n viața veșnică.”


El va vesti, neamurilor, Iertare a păcatelor, În al Său Nume – prin credință – Dată în dar, prin pocăință, De la Ierusalim plecând Și-ntreaga lume cuprinzând.


L-ai Săi, cu drag, El a venit, Însă, ai Lui nu L-au primit.


La ce cunoașteți, v-ați rugat Cu toții; noi ne-am închinat, La ceea ce am cunoscut. Dar este bine de știut Un lucru, pentru orișicine, Și-anume: mântuirea vine, De la Iudei. Însă-n curând


Din Perga, și drumu-și urmară Până în Antiohia, Aflată în Pisidia. Acolo-n ziua de Sabat, În sinagogă, au intrat,


Deci, fraților – care, de neam, Sunteți din fiii lui Avram – Precum și voi care, mereu, Teamă aveți, de Dumnezeu, Am să vă dau, acum, o veste: Cuvântul mântuiri-aceste, Vouă v-a fost trimis! Noi știm


În Salamina – la Iudei – Cuvântul Domnului, prin ei, În sinagogă, S-a vestit. Cât timp au propovăduit, Acest Cuvânt, Iudeilor, Ioan le fuse slujitor.


Dar pentru că mulți se-arătau Necredincioși și împietriți Și pentru că au fost găsiți Că au vorbit norodului, De rău doar, Calea Domnului, Pavel, pe loc, i-a părăsit. Pe ucenici, i-a despărțit De ei și-apoi, a învățat Norodul cari s-a adunat La școala unui om, numit Traian. Acolo, a vorbit,


„Du-te degrabă”, Domnu-a spus, Căci, printre Neamuri, vei fi dus.”


Ci început-am să vorbesc, Celor cari, în Damasc, erau Și-apoi celor ce se aflau Chiar la Ierusalim. M-am dus Și prin Iudeea și am spus, În urmă, și Neamurilor. Deci, eu vorbit-am, tuturor. La pocăință-am îndemnat Și, tuturor, le-am arătat Că trebuie, la Dumnezeu, Să se întoarcă și, mereu, Să facă fapte-orice ființă, Cari vrednice-s de pocăință.


Acum dar, voi așa să știți: Că mântuirea arătată, De Dumnezeu, e ascultată De către Neamuri.” A sfârșit


Domnul, pe Robul Său, Iisus, Trimisu-L-a – precum a spus – Întâi la voi, ca să lucreze Și să vă binecuvinteze; Să vă întoarceți înapoi De la fărădelegi apoi.”


Auzind astfel de vorbire Și îndrăzneala arătată De Petru și Ioan, mirată, Rămase-ntreaga adunare, Căci îi știa pe fiecare, Dintre cei doi, că nu aveau Carte defel și că erau Oameni de rând. Din tot ce-au spus, Au înțeles căci cu Iisus Oameni-aceia au umblat.


Ștefan continuă a zice: „Sunteți, cu toți, tari la cerbice Și, împrejur, nu v-ați tăiat, La inimi și urechi! Ați stat, Întotdeauna, împietriți Și, tot mereu, vă-mpotriviți Duhului Sfânt. Cum ați văzut, Pe-ai voști’ părinți că au făcut, La fel faceți și voi, acum, Pășind mereu, pe al lor drum!


Și – plin de simțăminte noi – În sinagogi, el a vestit, La toți, și-a propovăduit Despre Iisus, spunând mereu, Că Îi e Fiu, lui Dumnezeu.


„Căci vreau ca să se știe bine, Că mie nu îmi e rușine De Evanghelia lui Hristos! Ea nu-i un lucru rușinos, Ci o putere e, mereu, Cari este de la Dumnezeu Și care vine, peste fire, Ca să aducă mântuire Peste acela care crede. Întâi – așa precum se vede – Ea este a Iudeului Și-apoi este a Grecului.


Pace și slavă, cinste mare, Veni-va, peste fiecare Dintre acei ce se vădesc Că, binele, îl săvârșesc: Întâi, peste Iudeu și-apoi Și peste Grec, mai înapoi.


La gelozie – ne-ncetat – Aceștia M-au întărâtat, Prin tot ce nu e Dumnezeu. Prin idolii deșerți, mereu, Au vrut a Mă întărâta. De-acum, și Eu voi căuta Să-i întărât la gelozie Și să stârnesc a lor mânie, Printr-un popor cari nu-i popor Și printr-un neam neștiutor.


În felu-acesta, mai mulți frați – De al meu lanț, îmbărbătați – Au arătat, fără-ndoială, O foarte mare îndrăzneală, Vestind acest Cuvânt, mereu, Cari este de la Dumnezeu.


Puterea focului aprins; De sabie, ei au scăpat, De multe boli s-au vindecat, Viteji luptat-au în război Și au gonit vrăjmași-apoi.


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa