27 Aș zice că e mult mai bine, Să ne îngădui să plecăm Și, un loc bun, să căutăm. Trei zile trebuie să ție, A noastră cale, în pustie. Acolo, vom aduce noi, Jertfe lui Dumnezeu apoi, Precum, de El, vom fi-nvățați.”
27 Trebuie să facem o călătorie de trei zile în deșert; și acolo să oferim sacrificii din animale Dumnezeului nostru care se numește Iahve. Vrem să procedăm așa cum ne-a poruncit El!”
A lăsa turmele la voi. Ci ele vor pleca cu noi, Căci nici o unghie nu poate Rămâne-aici. Vor pleca toate. Din ele doar, lua-vom noi, Jertfe care vor fi apoi, Aduse Domnului, căci știm Cum trebuie să Îi slujim. Și doar la locul potrivit Afla-vom ce e nimerit, Din rândul turmei, să luăm, Și Domnului să-I închinăm.”
Domnul a spus: „Eu, ne-ncetat, Cu tine sunt. Îți va fi dat Un semn, cum că Eu te-am trimis, Ca să-mplinești tot ce ți-am zis. Iată ce semn îți voi da Eu: După ce scoți, poporul Meu, Din țara Egiptenilor, Aduce-vei acel popor, Aici. Pe munte-o să suiți, Căci trebuie să Îi slujiți Lui Dumnezeu, în acest loc – Aici unde văzut-ai foc.”
Ei au s-asculte și-mpreună Cu toți bătrânii ce se-adună, La Faraon o să plecați Și astfel o să cuvântați: „Cel cari i-e Domn ăstui popor – E Dumnezeu Evreilor – Cu noi, acum, S-a întâlnit. De-aceea iată, am venit La tine, ca să te rugăm Să ne îngădui să plecăm, Cale de trei zile-n pustie, Unde vor trebui să fie Aduse jertfe, Domnului.”
Ia seama la ce-ți poruncesc! Ia seama la ce îți vorbesc! Din față-ți fi-vor izgoniți Hetiți, Heviți și Iebusiți. Am să-i alung, din fața ta, Pe Canaaniți. Nu îți vor sta Ție-mpotrivă, Amoriții Și n-au să-ți stea nici Fereziții.
Moise și-Aron, apoi, s-au dus La Faraon, și-astfel i-au spus: „Domnul, Cel care e – mereu – Al lui Israel Dumnezeu, Ție-mpărate, îți vorbește: „Acuma dar, îngăduiește, Să plece-al Meu popor. Să fie Lăsat, să meargă în pustie, Unde voiesc să pregătească Un praznic și să prăznuiască În cinstea Mea, cum se cuvine.”
Cei doi, atunci, iar au vorbit: „Domnul Evreilor e Cel Cari ni S-a arătat, iar El, Aici la tine, ne-a trimis, Și ce să-ți spunem, El ne-a zis. Deci dă-ne voie, chiar acum, Să mergem, căci avem lung drum: Acesta trebuie să fie, Cale de trei zile-n pustie, Ca jertfe să-I putem aduce, Lui Dumnezeu; să nu ne-apuce, Cumva, mânia Domnului, Și-n urmă – în furia Lui – Cu ciumă, să ne pedepsească Și sabia să ne lovească.”
Dintre ai lui Aron copii, În față, au ieșit doi fii: Nadab era unul din ei, Iar celălalt, Abihu. Ei Cădelnițele și-au luat, Tămâie-n ele au turnat, Iar după-aceea, foc au pus. Un foc străin ei au adus Astfel, ‘naintea Domnului Și-au încălcat porunca Lui, Căci El, așa ceva, n-a zis.
Că toți trebuie învățați De a păzi ce-am poruncit, Și de-a-mplini ce-i de-mplinit. Să nu vă temeți în nevoi! În toate zilele-s cu voi: Acum, în anii care vin, Și până la sfârșit. Amin.”