26 Moise răspunse-n acest fel: „Locul nu este potrivit Să facem cum ai poruncit, Căci urâciune-s pentru voi, Ceea ce vom aduce noi, Ca jertfă, pentru Dumnezeu. Și-atuncea dar, mă întreb eu, Pentru ceea ce noi jertfim, Oare, uciși, nu o să fim? Căci înc-odată vreau ați spune, Că pentru voi sunt urâciune Jertfele noastre. După mine,
26 Dar Moise a răspuns: ‒ Nu este bine să facem astfel, căci pentru egipteni este o urâciune să aducem jertfe Domnului, Dumnezeul nostru. Dacă aducem înaintea ochilor egiptenilor jertfe care pentru ei sunt o urâciune, nu ne vor omorî ei cu pietre?
26 Moise i-a răspuns: „Nu este bine să procedăm astfel; pentru că sacrificiile din animale pe care le oferim Dumnezeul nostru care se numește Iahve, sunt considerate de egipteni ca fiind ceva oribil. Dacă ne vor vedea egiptenii oferind (lui Iahve) aceste sacrificii din animale – faptă care pentru ei reprezintă ceva urât –, oare nu ne vor omorî cu pietre?
26 Moise a răspuns: „Nu este deloc potrivit să facem așa, căci am aduce Domnului Dumnezeului nostru jertfe care sunt o urâciune pentru egipteni. Și dacă am aduce sub ochii lor jertfe care sunt o urâciune pentru egipteni, nu ne vor ucide ei oare cu pietre?
26 Și Moise a zis: Nu se cuvine să facem așa; căci am jertfi Domnului Dumnezeului nostru urâciunea egiptenilor; iată, vom jertfi urâciunea egiptenilor înaintea ochilor lor și nu ne vor ucide ei oare cu pietre?
Ei, între timp, s-au rânduit: Iosif, pe frați, i-a așezat De-o parte. Cei care-au luat Parte la masă – egipteni – S-au separat de-acești meseni; În vremea ‘ceea, pentru ei, Masa alături de evrei, Părea a fi o urâciune. Iosif vru, scaunul, a-și pune Față în față cu acei Cari frați îi sunt – cu-acei evrei.
Atunci astfel să îi vorbiți: „De vite, noi ne-am ocupat, Din moși strămoși, neîncetat.” Dacă-n acest fel cuvântați, Voi, în Gosen, aveți să stați. Orice păstor e așezat Acolo. E considerat O urâciune-a fi păstor, În ochii Egiptenilor.”
Fost-au, atuncea, pângărite Și înălțimile zidite De către Solomon, aflate Foarte aproape de cetate, Pe muntele Pierzării, care, Ierusalimu-n față-l are. Ele avut-au drept menire Spre a fi locul de cinstire A Astarteei, cea pe care, Neamul de Sidoniți o are, A lui Chemoș cari s-a vădit A fi de Moabiți cinstit Și-a lui Milcom, zeul celor Cari sunt ai lui Amon popor.
După ce lucrul s-a sfârșit, Toți căpitanii au venit, La mine și au cuvântat: „Ascultă dar, ce s-a-ntâmplat: Întreg poporul Israel – Și preoți și Leviți cu el – Să știi că nu s-au despărțit De oamenii ce-au locuit În aste țări, ci au făcut Doar urâciuni, cum au văzut La neamul Canaaniților, Precum și al Hetiților. Făcut-au ca și Fereziții, Ca Iebusiții și-Amoniții, Ca neamul Moabiților, Sau cel al Amoriților. Ceea ce în Egipt văzură, Să știi dar, că și ei făcură.
Ei au s-asculte și-mpreună Cu toți bătrânii ce se-adună, La Faraon o să plecați Și astfel o să cuvântați: „Cel cari i-e Domn ăstui popor – E Dumnezeu Evreilor – Cu noi, acum, S-a întâlnit. De-aceea iată, am venit La tine, ca să te rugăm Să ne îngădui să plecăm, Cale de trei zile-n pustie, Unde vor trebui să fie Aduse jertfe, Domnului.”
Chemă pe Moise și Aron, Le-a spus: „Rugați, pe Dumnezeu, Să ia, de pe poporul meu, Aceste broaște, căci voiesc, Pe-al Său popor, să-l slobozesc, Să meargă după voia Lui, S-aducă jertfe Domnului.”
Nici unul nu pătrunde-n sine, Spre a pricepe, și nu vine Să spună – pricepând apoi – „În foc, o parte, am ars noi: Pâine am copt, carne-am prăjit Și foamea noi ne-am potolit. Puțin mai e din lemnu-acel. Facem o scârbă-acum, din el? Un idol să întruchipăm Și-n fața lui să ne-nchinăm? Să ne-nchinăm ‘naintea lui, Adică-n fața lemnului?”