22 A săptămânilor serbare, Voiesc s-o țină, fiecare. O altă sărbătoare-apoi, Pe care-o veți mai ține voi, E-a roadelor pământului, La seceratul grâului; Iar sărbătoarea roadelor S-o țineți la culesul lor, Deci la sfârșitul anului.
22 Să respecți Sărbătoarea Săptămânilor, a primelor fructe din perioada când se seceră grâul. Să respecți și Sărbătoarea Culesului (recoltelor), la sfârșitul anului.
Jertfele fost-au dăruite După cum fost-au rânduite De către Moise: se dădeau Jertfe cari zilnice erau, Jertfe, apoi, pentru Sabat, Jertfe care s-au așezat La lună nouă, jertfe care Se aduceau de sărbătoare – De trei ori, într-un an, la rând – De fiecare dată când E praznicul azimilor, Sau cel al săptămânilor, Precum și-atuncea când apare A corturilor sărbătoare.
Urmează altă sărbătoare – A secerișului – în care Va trebui să prăznuiești Recolta ce o dobândești Întâi, din lucrul câmpului, Din roadele pământului. Deci sărbătoarea roadelor – Adică a strângerii lor – Să știi că se sărbătorește Atunci când anul se sfârșește – Când strânge-vei rodul bogat, Pe care câmpul ți l-a dat.
Din ceea ce-ntâi a rodit Pământul, este-ngăduit Ca să aducă fiecare, Câte o jertfă de mâncare. Din ele, nu va fi făcut Un dar, de un miros plăcut, Și nu veți arde acest dar – Adus din roade – pe altar.
„Copiilor lui Israel, Să le vorbești, în acest fel: „A cincisprezecea zi, când vine – Din luna-a șaptea – se va ține, Din nou, o sărbătoare mare, În cinstea Domnului, și care „A corturilor”, e chemată. O săptămână încheiată, Această sărbătoare ține.
„În prima zi, voiesc apoi – A luni-a șaptea – pentru voi, Să fie-o sărbătoare mare. Veți ține-o sfântă adunare Și nimenea nu va putea, Lucrări de slugă-a face-n ea.