Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Exodul 32:32 - Biblia în versuri 2014

32 Păcatul lui e foarte mare! Dacă voiești, îi dă iertare! De nu Te învoiești, mai bine, Te rog, ca să mă ștergi, pe mine, Din cartea Ta, din al Tău scris!”

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

32 Dar acum, dacă dorești, iartă-i păcatul! Dacă nu, Te rog, șterge-mă din Cartea Ta, pe care ai scris-o.

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

32 Dar acum Te rog să le ierți păcatul! Dacă nu, șterge-mă din cartea pe care ai scris-o!”

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

32 Iartă-le acum păcatul! Dacă nu, șterge-mă din cartea ta pe care ai scris-o!”.

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

32 Iartă-le acum păcatul! Dacă nu, atunci șterge-mă din cartea Ta pe care ai scris-o!”

Onani mutuwo Koperani

Traducere Literală Cornilescu 1931

32 Și acum dacă le vei ierta păcatul,… iar dacă nu, șterge‐mă, te rog, din cartea ta pe care ai scris‐o.

Onani mutuwo Koperani




Exodul 32:32
26 Mawu Ofanana  

Când împăratu-a auzit, De-un tremur fost-a zguduit. Tăcut, apoi s-a-ndepărtat Și în odaie a urcat. Odaia-n care el s-a dus Era de-asupra porții, sus. Tristețe multă l-a umplut Și-apoi să plângă a-nceput. Urcând pe scări, zicea mereu: „Oh, Absalom! Oh, fiul meu! Mai bine eu aș fi murit, Numai ca tu să fi trăit! Oh, Absalom! Oh, fiul meu! De ce, oare, n-am murit eu?”


Pe când încă un chip n-aveam, Pentru că doar un plod eram, A Ta privire m-a văzut Și-n a Ta carte ai trecut Zilele care rânduite Mi-au fost, pentru a fi trăite.


Tu numeri pașii vieții mele, Căci eu, un călător doar, sânt, Cari pribegește pe pământ. Adună lacrimile mele, Într-un burduf. Nu-s scrise ele, În cartea Ta? Iată, toți cei


Din cartea vieții, șterși să fie, Iar Dumnezeu să nu-i mai scrie Cu oamenii cari sunt vădiți Precum că sunt neprihăniți!


Mă lasă! Vezi-ți de-al tău drum! Mânia Mea e mare-acum Și gata e ca să se-aprindă În contra lui și să-i cuprindă Pe toți, ca să îi mistuiască. Pe tine-o să te ocolească, Pentru că Eu gândesc că-i bine Să scot un mare neam, din tine.”


Cel ce-n Sion va fi aflat Sau în Ierusalim lăsat, Are a se numi drept „sfânt”, Printre toți cei de pe pământ.


„Iată că brațul Meu cel tare Va fi-mpotriva celor care, Minciuni doar, știu să prorocească Și știu ca să împărtășească Numai vedenii născocite, Ce sunt înșelăciuni vădite. Ei nu vor rămânea, mereu, Cu cei cari sunt popor al Meu. Ei n-au să fie scriși, astfel, În cărțile lui Israel Și n-au să intre-n țara lui, Cu oamenii poporului. În acest fel, veți ști că Eu Sunt Domn precum și Dumnezeu.


„În vremea ‘ceea, va apare Al vostru voievod, cel care, Drept Mihail, este chemat. Atunci, el se va fi-nălțat, Căci el, pentru al tău popor, Se-arată-a fi ocrotitor. Va fi un timp de strâmtorare. Necazul fi-va foarte mare, Precum n-a mai fost de când sânt Neamuri aflate pe pământ. Dar mântuit are să fie Poporul tău, când o să vie Vremea aceea. Negreșit, Are să fie mântuit Atunci, numai acela care, În carte, scris, numele-și are.


Lăcustele de cari vorbesc Distrus-au, cu desăvârșire, Iarba, de pe întreaga fire. Când am văzut aceasta, eu Am zis: „O, Dumnezeul meu, Îndură-Te și dă iertare! Cum să stea Iacov în picioare? Când el, așa de slab, se-arată!”


Atunci, cei care-au arătat Teamă de Domnul, au venit Și între ei au povestit, Căci deseori se adunau Și unul altuia-și vorbeau. Domnul, la ale lor cuvinte, Îndată a luat aminte Și-a poruncit ca să se scrie O carte care-apoi să fie Un semn de amintire pus Și-n fața Domnului adus, Pentru toți oamenii din lume Care se tem de al Lui Nume.


„Iată că oamenii acei Se dovedesc a fi ai Mei. Ei au să-Mi fie – bunăoară – La fel precum e o comoară, În ziua ‘ceea cari anume Am pregătit-o pentru lume. Milă, de ei, voi avea Eu, Așa cum milă, tot mereu, Părintele îi dăruiește Fiului său, cari îl slujește.


Nu Te purta așa cu mine, Ci mai degrabă, Te rog eu – Dacă mai am, la Dumnezeu, Vreo trecere și vrednic sânt – Ca să mă iei de pe pământ. Omoară-mă, și-am mulțumirea Că nu-mi mai văd nenorocirea.”


Domnul s-a pogorât în nor Și-apoi, în fața tuturor, Cu Moise, El de vorbă-a stat. Din duhul, peste el aflat, Luă o parte și a pus Peste cei care i-a adus Moise, acolo. Șaptezeci, Au fost bătrâni-aceia. Deci, După ce duhul i-a umplut, Îndată ei au început Să prorocească. La sfârșit, Ei – însă – n-au mai prorocit.


Fărădelegea arătată De-acest popor, de astă dată – Doamne – Te rog a o ierta, După marea-ndurare-a Ta, Așa precum Tu ai iertat De-atunci chiar, de când au plecat Din al Egiptului ținut Și pân’ aici, tot ce-a făcut.”


Totuși, să nu vă bucurați Că orice duh vă e supus, Ci pentru că acolo, sus, În cer, numele voastre-s scrise.”


„Nu știu ce fac, o Sfinte Tată” – Zicea Iisus – „Te rog, îi iartă!” Ale Lui haine-au împărțit, Așa cum sorți-au stabilit.


Aproape că aș fi dorit, Ca anatema, să fiu eu – Departe de Hristos, mereu – Doar pentru frații mei firești Și pentru rudele trupești.


Atunci când o să ai odihnă – Când Dumnezeu îți va da tihnă – După ce ai să-i nimicești Pe-ai tăi vrăjmași și-ai să primești Țara promisă-n stăpânire Ca să îți fie moștenire, Lui Amalec nu-i da uitare, Ci șterge-i neamul, de sub soare.”


Cel cari, astfel, va cugeta, Iertare nu va căpăta Nicicând, din partea Domnului. Atuncea, gelozia Lui Și cu mânia Sa-nfocată Se vor aprinde dintr-odată, În contra omului acel Și au să cadă, peste el, Toate blestemurile zise, Care în astă carte-s scrise. Domnul va șterge al său nume, În felu-acesta, de pe lume.


Mă lasă dar acum, să merg Să-i nimicesc și să le șterg Și numele ce l-au avut, Sub ceruri, pentru ce-au făcut. Apoi, gândesc că este bine, Un mare neam, să fac, din tine – Mai mare decât neamul lor, Decât este acest popor.”


Pe tine-apoi, pe cari, mereu – La jug – tovarăș, te am eu, Te rog să dai ajutorare, Femeilor acelea, care, Cu mine-alături, au trudit, Când, Evanghelia, am vestit, Cu Clement și cu toți cei care Mi-au fost tovarăși, în lucrare, Având, în felu-acesta, parte De-ași scrie, în a vieții carte, Numele lor. Dragii mei frați,


Fiara a fost, dar nu mai este. Vreau însă, să îți dau de veste, Că din Adânc ea va apare, Ca să se ducă la pierzare. Locuitorii care sânt Pe fața-ntregului pământ – Cari, numele, nu și-au avut, Înscrise, de la început, În cartea vieții – au să fie Mirați atunci când au să știe Că fiara nu mai e și-apoi, Că o să vină înapoi.


Nimic din ce este-ntinat, În ea, nu va mai fi intrat. Nimeni – care, în spurcăciuni Trăiește numai, și-n minciuni – Nu poate ca să intre-n ea. Voie să intre, vor avea Cei însemnați numai, pe care – Mielul – în cartea vieți-i are.”


Iar dacă scoate-va ceva, Din astă carte, cineva, Și Dumnezeu – la rândul Lui – Are să-i scoată omului, Partea, de la al vieții pom, Precum și dreptu-acelui om, De la cetatea minunată, Sfântă, în carte, arătată.”


Iată răsplata ce-o primește Acela care biruiește: În haine albe, o să fie El, îmbrăcat, pentru vecie. Din cartea vieții, n-am să șterg Numele Său, ci am să merg Ca să-l mărturisesc, mereu, Apoi, față de Tatăl Meu Și față de-un întreg popor, Cari este al îngerilor.”


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa