34 Domnul, lui Moise, i-a vorbit Și iată ce i-a poruncit: „Stacte vor trebui luate Și mirodenii adunate Și onice mirositoare; Halvan mai strânge, după care Tămâie să aduci – curată – Care va trebui luată Tot în aceeași cantitate.
34 Domnul i-a zis lui Moise: „Ia niște mirodenii plăcut mirositoare, precum stactele, onicele și galbanul. Combină câte o parte din fiecare mirodenie cu tămâie curată
34 Iahve i-a zis lui Moise: „Ia niște arome care să miroase frumos: stactele, onicele și galbanul. Să amesteci câte o parte din fiecare cu rășină curată.
34 Și Domnul a zis lui Moise: Ia mirodenii mirositoare: stacte și onice și galban, mirodenii mirositoare și tămâie curată; să fie în greutate deopotrivă.
O încăpere-a gătit el, Pentru-a sa rudă-n locu-acel, În care daruri se puneau, Cari de mâncare se vădeau. De-asemenea, în ea s-a pus Tămâia care s-a adus, Unelte și – fără-ndoială – Acea întreagă zeciuială Cari din ulei fusese dată, Din grâu și must și – totodată – Partea ce fost-a rânduită A fi la preoți dăruită, La ușieri, Leviților, Precum și cântăreților.
Și untdelemn ce-i folosit Doar pentru sfeșnic. Negreșit, Și mirodenii trebuiesc – Din cele ce se folosesc Pentru al ungerii ulei. De-asemeni, trebuie să iei Tămâie-apoi, mirositoare;
„Pe ai tăi oameni, îi vei pune Ca mirodenii să adune. Apoi, din smirna de la ei, Cinci sute sicli ai să iei. Smirna va fi foarte curată. Din scorțișoara adunată, Doar jumătate să iei – deci, Doar două sute și cincizeci De sicli vei lua din ea; Din trestie – asemenea – Să iei aceiași cantitate. Iar cele două, adunate – Deci trestie și scorțișoare – Trebuie-a fi mirositoare.
Acela care, dintre voi, Are să facă – mai apoi – Un untdelemn ce-i întocmit Ca și acesta, nimicit, Din neamul său, are să fie – Lucrul acesta să se știe!”
Uleiul ce îl folosești La ungere; tămâia care Trebuie-a fi mirositoare Și e pentru locașul sfânt. Aceste toate câte sânt, Ei le vor face, negreșit, Așa precum ți-am poruncit.”
A fi făcute. Un altar, Pentru tămâie, faceți, iar Apoi, pentru mutarea lui, Drugi să-i ciopliți, altarului. Tămâi mirositoare dar, Veți face, pentru-acest altar Și-apoi perdeaua cortului, Care-o să fie ușa lui.
Urmând al Domnului îndemn, El a făcut și untdelemn, După un meșteșug pe care, Doar cel ce face mir îl are. Uleiul, astfel pregătit, La ungeri sfinte-i folosit; Și la tămâi mirositoare Își află întrebuințare.
„Dar ce se vede? Ce să fie Ceea ce urcă din pustie, Asemeni unor stâlpi de fum Și se îndreaptă-ncoace acum, Având aburi de mir în jur Și de tămâie împrejur, De toate-aromele-nțesat Și de miresme-nconjurat Asemenea celor pe care Doar cel ce vinde mir le are?”
Jertfe, din oi, n-a adus el. Arderi de tot n-am căpătat, Cu care cinste să-Mi fi dat. Dar Iacove, Eu – negreșit – Pe tine nu te-am chinuit Cu darurile-acelea care Se dovedeau pentru mâncare, Daruri pe care trebuia Să le aduci în fața Mea. Cu jertfe de tămâie-apoi, Eu nu v-am chinuit pe voi.
Vițelul său, Aron să ia Cădelnița. Să pună-n ea Cărbuni aprinși – adică jar – De pe al Domnului altar. Loc, trebuie să-i mai rămâie, Să pună doi pumni de tămâie – Tămâia cea mirositoare, Mărunt pisată – după care, Va duce tot ce va avea, În partea de după perdea. Astă perdea are menire, În cort, de-a face despărțire.
„Dacă-I aduce cineva, Lui Dumnezeu, un dar, cumva, Și-acesta e o jertfă care Luată este din mâncare, Darul cu care o să vină Va fi din floarea de făină. Iată cum fi-va pregătită: Cu untdelemn va fi stropită, Apoi tămâie-adăugată.
Peste aceste boabe noi, Ulei vei pune, mai apoi, Ce cu tămâie-i presărat. Darul, în ăst fel preparat, Vreau ca să știe fiecare, Că este un dar de mâncare.
Pe fiecare șir apoi, Tămâie să mai puneți voi. Ea trebuie a fi curată Și, peste pâine, așezată – Pentru aducere aminte, A tot ce-a fost mai înainte – Asemenea darului care Este drept jertfă de mâncare Adusă-n fața Domnului Și arsă-n para focului.
Când oamenii nu vor putea, Nici turturele ca să dea – Și nici doi pui de porumbei – Pentru păcat, s-aducă ei, Câte o efă, fiecare, Cari e din a făinii floare. Ca pe un dar de ispășire Voi socoti a ei menire. Ulei nu trebuie turnat Și nici tămâie-adăugat, Căci daru-acesta – negreșit – Ca ispășire-i socotit.
Al lui Aron fiu, Eleazar Să privegheze așadar, Uleiul ce se folosește La sfeșnic. El mai trebuiește De a veghea, cu grijă mare, Tămâia cea mirositoare, Pâinea de punere-nainte Și-uleiul pentru ungeri sfinte. Să aibă grija cortului, Cu tot ce-i aparține lui – Deci cu locașul Meu cel sfânt Și sculele cari, în el, sânt.”
Steaua, iar magii au intrat Și Pruncului s-au închinat. Apoi, ei – față de Maria – Au scos de la chimir tămâia, Smirna și aurul avut, Și-un dar, Pruncului, I-au făcut.