Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Exodul 30:10 - Biblia în versuri 2014

10 Pentru-a altarului sfințire, Aron va face ispășire, Pe coarnele altarului. Va folosi, în slujba lui, Sângele jertfei ce s-a dat Ca ispășire de păcat. Printre ai voști’ urmași, mereu, Lucru prea sfânt – de Dumnezeu – Aceasta e considerată, Făcându-se – pe an – o dată.”

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

10 Doar o dată pe an, Aaron va face ispășire pe coarnele altarului. Această ispășire anuală va trebui făcută cu sângele jertfei pentru ispășirea păcatului. De asemenea, ea va trebui făcută de-a lungul generațiilor voastre. Acesta este un lucru preasfânt înaintea Domnului“.

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

10 Aaron va face achitarea (pentru păcate) pe «coarnele» acestui altar doar o dată pe an. Această achitare se va face cu sângele animalului sacrificat pentru iertarea păcatului. Așa să procedați din generație în generație. Acesta este un lucru foarte sfânt înaintea lui Iahve!”

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

10 Aaròn va face o dată pe an purificarea pe coarnele lui: cu sângele jertfei pentru păcat, în Ziua Ispășirii, o dată pe an, îl va purifica din generație în generație. Acesta va fi un lucru preasfânt înaintea Domnului”.

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

10 Numai o dată pe fiecare an, Aaron va face ispășire pe coarnele altarului. Ispășirea aceasta o va face o dată pe an cu sângele dobitocului adus ca jertfă pentru ispășirea păcatului, printre urmașii voștri. Acesta va fi un lucru preasfânt înaintea Domnului.”

Onani mutuwo Koperani

Traducere Literală Cornilescu 1931

10 Și Aaron va face ispășire pe coarnele lui odată pe an. Va face ispășire pe el odată pe an în neamurile voastre cu sângele jertfei pentru păcat pentru ispășire; este preasfânt pentru Domnul.

Onani mutuwo Koperani




Exodul 30:10
18 Mawu Ofanana  

Adonia, când i-a văzut, Pe loc, de spaimă, s-a umplut, Gândindu-se cu-nfrigurare, Că Solomon o să-l omoare. Îndată, la altar, s-a dus Și mâinile, el și le-a pus, Pe coarnele altarului, Șezând astfel, în fața lui.


Aron și fiii săi erau Cei care, jertfe, aduceau. Tot ei sunt cei care-au făcut Și slujbele ce s-au cerut În Locul care e prea sfânt. În seama lor, de-asemeni, sânt Și ispășirile cerute În Israel a fi făcute, Precum spusese Dumnezeu, Prim Moise, robul Său, mereu.


Domnul, lui Moise, i-a vorbit:


Să nu aduceți așadar, Altă tămâie pe altar, Și nici arderi de tot, pe el. De-asemeni, pe altaru-acel, Să n-aduci jertfă de mâncare, Și nimenea voie nu are Să toarne peste el, vreodată, Jertfa de băutură, dată.


Aron deci, prin a sa menire, Să facă astfel, ispășire, Pentru locașul Meu cel sfânt Și pentru toate câte sânt Necurății, în rândul lor – Acela al copiilor Lui Israel – pentru oricare, A legilor Mele, călcare, Prin care au păcătuit. La fel, trebuie împlinit Și pentru cortul ce-i chemat „Al întâlnirii”, cort aflat În mijlocul poporului, În mijlocu-ntinării lui.


Când se va-ntoarce înapoi – Afară deci – Aron, apoi, Va merge la altarul Lui, Aflat în fața Domnului, Să facă, prin a sa menire – Și pentru-acesta – ispășire. Din sângele vițelului, Precum și din al țapului, Să ia apoi, să ungă dar, Coarnele-aflate pe altar.


„Pe al tău frate, să-l previi, Căci trebuie Aron să știe – Când, în al Meu cort, o să vie – Că nu tot timpul va putea Să treacă, de acea perdea, Care-nlăuntru e aflată Și care este așezată Ca să acopere privirii, Acel capac al ispășirii Cari, pe chivot, trebuie pus. În acest fel îi vei fi spus Tu, lui Aron, ca să nu piară, Când, în lăcaș, intra-va iară. Peste capac, un nor va sta, În care Mă voi arăta.


„A zecea zi când va cădea În an, în luna a șaptea, Va fi, pentru întreaga fire, O zi dată spre ispășire. Aatfel, o sfântă adunare Veți avea voi și fiecare Atuncea, trebuie să știți Ca sufletul să vi-l smeriți Și jertfe să-I dați Domnului, Arse de para focului.


După aceea, ca să ungă Și coarnele altarului, Aflat în cortul Domnului. Cu sângele rămas, apoi, Se va întoarce înapoi, Către a cortului intrare, Mergând înspre altarul care, La arderea de tot, servește. Aici, sângele trebuiește, În urmă, a fi lepădat. Deci el va trebui vărsat, La poalele altarului.


Apoi, în urmă, ca să ungă – Cu sângele vițelului – Și coarnele altarului Pentru tămâi mirositoare, Al cărui loc de așezare Este-n lăuntru cortului, Pus înaintea Domnului. Cu sângele rămas, apoi Se va întoarce înapoi, Către a cortului intrare, Mergând înspre altarul care, La arderea de tot, servește. Aici, sângele trebuiește A fi, în urmă, lepădat. Deci el va trebui vărsat, La poalele altarului.


El – care este oglindirea Slavei, precum și-ntipărirea Ființei Lui, Cel care poate A ține lucrurile toate, Aflate-n cer și pe pământ, Cu-a Lui putere, din Cuvânt – O curăție a făcut, Pentru păcate, și-a șezut În locurile prea înalte, Unde urma ca să se salte, La a Măririi dreaptă stând,


N-a trebuit ca să se ducă Și-apoi, pe Sine, să Se-aducă Drept jertfă, pentru fiecare, De multe ori, ca și cel care Ca preot mare a intrat În Locul cel „prea sfânt” chemat – Odată-n an – având, cu el, Sânge de țap, ori de vițel – Deci sânge cari nu e al lui, Ci e a animalului Ce, înadins, a fost jertfit –


În cea de-a doua, voie are – Să intre – doar preotul mare, O dată-n an, și nu oricum, Ci sânge-având, cu el acum, Ca să-l aducă, negreșit, Pentru păcatul săvârșit De sine însuși, după care, Pentru întreaga adunare – Pentru păcatele găsite Din neștiință-nfăptuite.


Din trâmbița ce o avea, Când îngerul al șaselea, A răsunat, am auzit, Îndat’, un glas ce a ieșit Din cele patru coarne care Sunt pe altaru-acela mare, Făcut din aur; el, mereu, În față-I stă, lui Dumnezeu.


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa