Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Exodul 30:1 - Biblia în versuri 2014

1 „Un alt altar, să faceți voi, Unde să ardeți mai apoi, Tămâie. Ca să îl ciopliți, Lemn de salcâm să folosiți.

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

1 Să faci apoi un altar din lemn de salcâm pe care să arzi tămâie.

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

1 Să faci apoi un altar din lemn de salcâm. Pe el se va arde tămâie.

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

1 Să faci apoi un altar pentru arderea incensului: să-l faci din lemn de salcâm!

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

1 Să faci apoi un altar pentru arderea tămâii, și anume să-l faci din lemn de salcâm.

Onani mutuwo Koperani

Traducere Literală Cornilescu 1931

1 Și să faci un altar pentru arderea tămâiei; să‐l faci din lemn de salcâm.

Onani mutuwo Koperani




Exodul 30:1
21 Mawu Ofanana  

Tot interiorul Locului, Cu aur, fost-a căptușit. În înălțime s-a vădit Că douăzeci de coți avea; Locul prea sfânt se dovedea De douăzeci coți – lungime – Și-alți douăzeci de coți lățime. Locul prea sfânt, în fața lui, Avea altarul Domnului, Din lemn de cedru-nchipuit Și-n aur – tot – acoperit.


Cu aur – când a fost sfârșită – Casa fusese căptușită. De-asemenea, altarul care, Locul prea sfânt în față-l are, În aur fost-a îmbrăcat.


În urmă, Solomon a dat Poruncă, de a fi lucrat Altarul Casei Domnului Și masa pentru pâinea Lui. Masa și-altarul s-a turnat, Din aurul cel mai curat.


I-a dat chipul altarului – Precum și greutatea lui – Care, din aur, se vădea Și la tămâie folosea. I-a dat și chipul cel pe care Carul cu heruvimi îl are. Din aur, el era făcut, Iar heruvimii au avut Aripi întinse și-nveleau Chivotul peste cari ședeau.


Aron și fiii săi erau Cei care, jertfe, aduceau. Tot ei sunt cei care-au făcut Și slujbele ce s-au cerut În Locul care e prea sfânt. În seama lor, de-asemeni, sânt Și ispășirile cerute În Israel a fi făcute, Precum spusese Dumnezeu, Prim Moise, robul Său, mereu.


Când Ozia ajunse mare – Când s-a simțit destul de tare – Inima lui s-a înălțat Și spre pieire l-a-ndreptat. Față de Domnul, s-a vădit Precum că a păcătuit, Intrând în Templul Domnului Și aducând, pe-altarul Lui, Tămâie, deși nu avea


Pentru-a altarului sfințire, Aron va face ispășire, Pe coarnele altarului. Va folosi, în slujba lui, Sângele jertfei ce s-a dat Ca ispășire de păcat. Printre ai voști’ urmași, mereu, Lucru prea sfânt – de Dumnezeu – Aceasta e considerată, Făcându-se – pe an – o dată.”


Un cot să aibă în lungime, Și-un cot să aibă în lățime. În înălțime, să socoți Să fie însă, de doi coți. În patru colțuri, el să fie, Iar coarnele ce au să vie Cioplite, pe altaru-acel, Dintr-o bucată sunt, cu el.


Masa, uneltele din jur; Și sfeșnicul de aur pur, Cu tot tacâmul ce se cere; Altarul pentru tămâiere,


A fi făcute. Un altar, Pentru tămâie, faceți, iar Apoi, pentru mutarea lui, Drugi să-i ciopliți, altarului. Tămâi mirositoare dar, Veți face, pentru-acest altar Și-apoi perdeaua cortului, Care-o să fie ușa lui.


Altarul, ce era turnat Din aur, fost-a-nfățișat, Cu untdelemnul folosit La ungere și, negreșit, Tămâia cea mirositoare; Au mai adus perdeaua care, La cort, drept ușă, folosea.


Ai să aduci și-acel altar, Pentru tămâie. Îl pui dar, În cort, pentru că locul lui Este-n fața chivotului.


Cari drept altar a semănat, Numai din lemn fiind lucrat. Trei coți, altarul, am văzut Că-n înălțime, a avut. Doi coți, avut-a în lungime Și încă doi coți în lățime. Omul acela m-a privit Și-n felu-acesta mi-a vorbit: „Aceasta-i masa Domnului, Aflată înaintea Lui!”


După aceea, ca să ungă Și coarnele altarului, Aflat în cortul Domnului. Cu sângele rămas, apoi, Se va întoarce înapoi, Către a cortului intrare, Mergând înspre altarul care, La arderea de tot, servește. Aici, sângele trebuiește, În urmă, a fi lepădat. Deci el va trebui vărsat, La poalele altarului.


Apoi, în urmă, ca să ungă – Cu sângele vițelului – Și coarnele altarului Pentru tămâi mirositoare, Al cărui loc de așezare Este-n lăuntru cortului, Pus înaintea Domnului. Cu sângele rămas, apoi Se va întoarce înapoi, Către a cortului intrare, Mergând înspre altarul care, La arderea de tot, servește. Aici, sângele trebuiește A fi, în urmă, lepădat. Deci el va trebui vărsat, La poalele altarului.


În grija lor, s-a-ncredințat Chivotul, masa și-au urmat Sfeșnicu-apoi, altarele, Iar la sfârșit uneltele Aflate-n slujba cortului, Perdeaua dinlăuntrul lui Și tot ce mai ținea de ea – Adică de acea perdea.


Altarul care-i întocmit Din aur, trebuie-nvelit Cu un covor albastru; iar Peste acesta, pe altar, Să pună o învelitoare, Din piele de vițel de mare. Drugii, apoi, vor fi aduși, Căci la altar, trebuiesc puși.


Aici fusese așezat Altarul, care-a fost lucrat Din aur și s-a folosit Pentru tămâie. Negreșit, Alăturea altarului, Chivotul legământului Era, de-asemeni, așezat – Și el, în aur, ferecat. Un vas de aur s-a adus – Cu mană – și-n chivot s-a pus. Toiagul lui Aron – la fel – Acolo a fost pus și el; Toiagul cari înfăptuise Minuni, atuncea înfrunzise. Tot în chivot, s-a mai aflat Și legământul încheiat De Dumnezeu – precum a zis – În tablele de piatră scris.


Alt înger mi s-a arătat Și, spre altar, s-a îndreptat. Cădelnița ce o avea, A fi de aur, se vădea. În fața lui, când a sosit, Tămâie multă a primit, Ca s-o aducă pe altar, Și să-nsoțească acel dar, Cu rugile cari, ne-ncetat, De la cei sfinți s-au înălțat. Toate aceste-au fost aduse Și, pe altar, au fost depuse. În fața jilțului cel mare, Altarul, al său loc, și-l are – Iar după cum am observat – Din aur, el este lucrat.


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa