32 Pe patru stâlpi să o așezi, Iar stâlpi-aceia să-i lucrezi Doar din salcâm. Când îi sfârșești, Cu aur, să îi poleiești Și tot din aur, să lucrezi Niște cârlige. Să-i așezi Să steie pe niște picioare, Cari din argint sunt, fiecare.
Covoare-albastre, verzi și albe, Cu frânghiile de in dalbe, Cu funiile înroșite Cari sunt din purpură-mpletite, Erau legate între ele Și strânse în niște inele Făcute din argint, cu care Fost-au fixate fiecare, Pe stâlpi de marmură. Aduse Erau și multe paturi, puse Anume, așezate-n șir Pe o podeală de porfir, Din plăci de marmură tăiată Și-n pietre negre ferecată. Din aur și argint lucrate Au fost acele paturi, toate.
„Apoi, vei face o perdea – Culoare-albastră va avea Și-ai să adaugi purpuriu, Iar la sfârșit cărămiziu. Din in subțire, împletit, S-o faci. Să aibă, zugrăvit, Pe fețe, heruvimi. Să fie Lucrată dar, cu măiestrie.
De copci, trebuie atârnat Apoi, perdeaua. Așezat, În dosul ei, are să fie Chivotul pentru mărturie. Perdeaua va avea menire Pentru a face despărțire, Acolo, între Locul sfânt, Și între cel chemat „prea sfânt”.
Cinci stâlpi vei face, la sfârșit, Pentru perdea, iar lemnul lor Va fi cel al salcâmilor. În aur să îi învelești Și-apoi, pe ei, să țintuiești Cârlige, cari vor fi lucrate Din aur. Trebuiesc turnate Și cinci picioare de aramă, Pentru-acești stâlpi, de bună seamă.”
Cinci stâlpi făcut-au, la sfârșit, Pentru perdea, iar vârful lor – Cel de deasupra stâlpilor – Cârligele de agățat, Și bețele pentru legat, Cu aur fost-au poleite, De-ndată ce au fost sfârșite. Au mai făcut – de bună seamă – Și cinci picioare de aramă.