12 Domnul, lui Moise-i zise-apoi: „Vino pe munte, înapoi. Acolo, să M-aștepți pe Mine. Eu pregăti-voi, pentru tine – Pe tablele de piatră-nscris – Cuvintele pe cari le-am zis. Astfel, cu tine, vei avea Poruncile și Legea Mea. Ai să le dai poporului, Pentru învățătura lui.”
12 Domnul i-a zis lui Moise: „Suie-te la Mine pe munte și rămâi acolo. Îți voi da niște table de piatră cu Legea și poruncile pe care le-am scris spre învățătura lor“.
12 Iahve i-a zis lui Moise: „Urcă la Mine pe munte și așteaptă acolo. Îți voi da niște table de piatră cu legea și poruncile pe care le-am scris pentru ei, ca să le învețe.”
12 Domnul i-a spus lui Moise: „Urcă la mine pe munte și rămâi acolo! Eu îți voi da niște table de piatră cu legea și poruncile pe care le-am scris ca să-i înveți pe ei”.
12 Domnul a zis lui Moise: „Suie-te la Mine pe munte și rămâi acolo. Eu îți voi da niște table de piatră cu Legea și poruncile pe care le-am scris pentru învățătura lor.”
12 Și Domnul a zis lui Moise: Suie‐te la mine pe munte și fii acolo și‐ți voi da tablele de piatră și legea și porunca pe care am scris‐o pentru învățătura lor.
Domnul i-a zis, prorocului: „Te-așază-n fața Domnului, Pe munte, sus!” El a făcut Așa precum i s-a cerut. Ilie-n peșteră ședea Atuncea când, pe lângă ea, Trecut-a Domnul. La-nceput, Un vânt puternic a trecut. Acel vânt, munți, a despicat Și stâncile le-a sfărâmat. Dar în acel puternic vânt Nu se aflase Cel Prea Sfânt. În urma vântului cel tare, Pornit-a un cutremur mare. Nici în cutremurul iscat, Nu era Cel Prea Sfânt, aflat.
Când la Sinai Tu ai venit, Din înălțimea cerului, Tu ai vorbit poporului. Atuncea lui, porunci i-ai dat Și dreapta Lege i-ai lăsat. Învățături i-au mai fost date Și rânduieli ce-s minunate.
Doar Moise, singur, va putea, De Domnul, a se-apropia. Ceilalți să stea la depărtare. Restul poporului nu are Voie să urce, ci va sta Deoparte și va aștepta.”
Domnul, cu Moise, când vorbea, Pe muntele Sinai ședea. Când a sfârșit de cuvântat, Table de piatră, El i-a dat, Lui Moise. Două au fost ele. S-a scris, pe tablele acele, Cu degetul lui Dumnezeu, Pentru ca astfel, tot mereu, Bine păstrate, să se ție, Spre a servi drept mărturie.
În acest timp, poporul sta În tabără și-l aștepta Pe Moise, plin de nerăbdare. Văzând că el nu mai apare – Deși era demult plecat – Către Aron, a cuvântat: „Haide și fă un dumnezeu, Să meargă-n față-ne, mereu, Căci Moise, cari pe-al nost’ popor, Din țara Egiptenilor, L-a scos, iată, a dispărut Și nu mai știm ce s-a făcut!”
Domnul, lui Moise, i-a vorbit Și iată ce i-a poruncit: „Mai taie două table, iară – Din piatră – ca și prima oară. Eu am să scriu apoi, pe ele, Cuvintele scrise pe cele Pe care-ntâi le-ai căpătat Și pe cari tu le-ai sfărâmat.
În urmă, zis-a Domnul Sfânt: „Iată dar, noul legământ, Pe care-l fac cu Israel: „Voi pune Legea Mea, în el, Și o va ști al său popor, Căci scrisă-i ea-n inima lor. Ei toți vor fi poporul Meu, Iar Eu le voi fi Dumnezeu.
Acela care îndrăznește Și numai o poruncă strică – Doar una, chiar de-i cea mai mică – Și-apoi greșit va da povețe Celor ce-s dornici să învețe, În ceruri, mic va fi chemat. Dar Eu vă spun adevărat, Că-n ceruri sunt chemați drept mari, Acei ce le-au păzit și cari, Pe alții, drept i-au învățat Și la veghere-au îndemnat.
De-aceea, zic – dragii mei frați – Ca voi, cu toți, să v-arătați Drept o epistolă, pe care, Domnul Iisus Hristos o are, Scrisă de noi, fără-ndoială – Cei ce-L slujim – fără cerneală, Ci doar prin Duhul dat, mereu, De către viul Dumnezeu, Și nu pe table, ce-s vădite A fi din pietre-alcătuite, Ci scrise sunt, pe table, care Inimi de carne-s, fiecare.
„Acuma, dacă slova care – S-aducă moartea – e în stare, A fost, în piatră-adânc, săpată, Fiind de slavă-ncununată – Încât, fiii lui Israel Nu au putut privi, defel, La Moise, pentru că avea O față, care strălucea Cu o lucire trecătoare –
În vremea ‘ceea, mi-a vorbit Domnul, și El mi-a poruncit, Prin ceea ce mi-a spus atunci, Să vă învăț legi și porunci, Pe cari, în țara ce-o primiți, Voi trebuie să le-mpliniți.
Aceste vorbe, le-a rostit Domnul, când vouă va vorbit, Pe muntele Horebului, Șezând în para focului, Fiind, de nor, înconjurat Și-n neguri dese, îmbrăcat. Voi toți, atunci, ați auzit Cuvintele ce le-a rostit – N-a fost nimic adăugat. Totul în piatră-a fost săpat, Iar tablele acele-apoi, Mi le-a dat mie, pentru voi.
Dar tu rămâi, aici, cu Mine, Căci Eu am să le dau – prin tine – Porunci și rânduieli și legi. Tu trebuie să le-nțelegi Și să-i înveți să le-mplinească, În țara ce au s-o primească.”
Aici fusese așezat Altarul, care-a fost lucrat Din aur și s-a folosit Pentru tămâie. Negreșit, Alăturea altarului, Chivotul legământului Era, de-asemeni, așezat – Și el, în aur, ferecat. Un vas de aur s-a adus – Cu mană – și-n chivot s-a pus. Toiagul lui Aron – la fel – Acolo a fost pus și el; Toiagul cari înfăptuise Minuni, atuncea înfrunzise. Tot în chivot, s-a mai aflat Și legământul încheiat De Dumnezeu – precum a zis – În tablele de piatră scris.