Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Exodul 23:31 - Biblia în versuri 2014

31 Hotarele îți voi întinde Și a ta țară va cuprinde Ținuturile care sânt Al Filistenilor pământ – Marea cea Roșie va sta, Ca pavăză, în coasta ta. Hotarul se va-ntinde-n lat, De la pustiu, la Eufrat. Popoarele cari sunt aflate Acolo, ție-ți vor fi date. Pe oamenii ce-ai să-i găsești Acolo, să îi izgonești.

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

31 Îți voi stabili granițele de la Marea Roșie până la Marea Filistenilor și de la deșert până la râu, căci Eu îi voi da în mâinile tale pe locuitorii țării, și tu îi vei alunga dinaintea ta.

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

31 Îți voi extinde teritoriul care va fi de la Marea Roșie până la Marea Filistenilor și de la deșert până la râu; pentru că Eu îi voi face pe locuitorii țării să ajungă prizonierii tăi. Și îi voi alunga din fața ta.

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

31 Voi fixa hotarele tale de la Marea Roșie până la Marea Filistenilor și de la pustiu până la Râu. Căci voi da în mâinile voastre pe locuitorii țării și-i vei izgoni dinaintea ta.

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

31 Îți voi întinde hotarele de la Marea Roșie până la marea filistenilor și de la pustie până la râu (Eufrat). Căci voi da în mâinile voastre pe locuitorii țării și-i vei izgoni dinaintea ta.

Onani mutuwo Koperani

Traducere Literală Cornilescu 1931

31 Și‐ți voi pune hotarele de la Marea‐Roșie până la Marea‐Filistenilor și de la pustie până la Râu; căci voi da pe locuitorii țării în mâinile tale și‐i vei alunga dinaintea ta.

Onani mutuwo Koperani




Exodul 23:31
37 Mawu Ofanana  

Un legământ a încheiat Domnul, cu-Avram, și-a cuvântat: „Dau țara, seminției tale. Ea se întinde de din vale De Nilul Egiptenilor, Și-atinge unda apelor Marelui fluviu Eufrat. Pământu-acesta minunat, Îl dau pentru al tău popor.


Acestea, toate, s-a văzut Precum că parte au făcut Din neamurile despre care Domnul spusese: „Fiecare, Seama, mereu, să ia la ele Și-astfel, cu neamurile-acele, Nimeni să nu se însoțească, Ci Israel să se ferească De ale lor femei apoi. De ele, nu v-atingeți voi Și nici femeile acele Să nu intre la voi, căci ele, De Mine, vă vor depărta Și-alți dumnezei veți căuta. Astfel, va merge-al Meu popor, Urmând pe dumnezeii lor.” De-aceste neamuri s-a lipit Și Solomon, căci a iubit Femeile neamurilor, Cari l-au târât pe calea lor.


Dar un proroc al Domnului, În fața împăratului Lui Israel, grabnic, s-a dus Și-aste cuvinte, i le-a spus: „Vezi tu, mulțimea adunată? În a ta mână va fi dată! Vei ști atunci, că numai Eu – Cu-adevărat – sunt Dumnezeu.”


Împărățiile aflate Chiar lângă Râu, au fost luate De Solomon în stăpânire. El cârmuia întreaga fire, Pân’ la hotarul cel pe care Neamul de Filisteni îl are Și până la acel ținut Pe cari Egiptul l-a avut. Oamenii care locuiau Acolo, daruri, aduceau Pentru-mpărat. Cât a trăit Acesta, ei s-au socotit Supuși ai săi, neîncetat.


Pe-atuncea, Solomon ședea Ca împărat și stăpânea Peste ținuturi mari, bogate, Cari dincoace, erau aflate, De Râu – din Tifsah începând Și pân’ la Gaza, ajungând; Toți cei care le cârmuiau, Supuși lui Solomon erau, Astfel fiind pace în țară Și-n țările ce-o înconjoară.


Un praznic, Solomon a dat Atuncea, iar cu el a stat Întreg poporul, negreșit. Și mulți străini au mai venit La praznicul dat de-mpărat. Mai mulți erau de la Hamat Precum și dimprejurul lui. Din părțile Egiptului – De la pârâu-acela care Curge prin ale lui hotare – Veniră mulți, la masa lui, Și-au stat în fața Domnului, Căci șapte zile a ținut Ospățul care s-a făcut. Apoi, el a continuat Și încă șapte, a durat. În ăst fel, praznicul ținut, De paișpe zile s-a făcut.


Împărățiile aflate Chiar lângă Râu, au fost luate De Solomon în stăpânire. El cârmuia întreaga fire, Pân’ la hotarul cel pe care Neamul de Filisteni îl are Și până la acel ținut Pe cari Egiptul l-a avut.


El are ca să stăpânească, Atuncea, și o să domnească De la o mare începând, La altă mare ajungând Și de la malul Râului, La capătul pământului.


Domnul, lui Moise, i-a vorbit: „Să nu te temi, căci negreșit, Îi dau în mâna ta: pe el Și tot poporul lui astfel. Cu ei, fă precum cu Sihon – Cari locuit-a la Hesbon – Când, peste Amoriți, ședea Și, peste ei, împărățea.


„Copiilor lui Israel, Ai să le spui, în acest fel: „Tot Canaanul – precum știți – Drept moștenire, îl primiți. Iată acum, hotarul lui – Al țării Canaanului:


Întoarceți-vă, acum, voi. La muntele-Amoriților, Să plece dar, al Meu popor, Și-n toate-mprejurimile. Să împânziți câmpiile, Să vă urcați pe munte-apoi, Să coborâți, în vale, voi; Spre miazăzi, să vă-ndreptați Și pe al mării mal să stați. Să intre dar, al vost’ popor, În țara Canaaniților, Iar din Liban, veți merge voi, Până la Eufrat apoi.


Priviți dar, cu luare-aminte: Țara vă este înainte. Trebuie numai să intrați Și-n stăpânire s-o luați, Pentru că Domnul a promis, Părinților voștri și-a zis, Atuncea când El a jurat, Că ăst ținut trebuie dat, Pentru Avram, Isac și-apoi Iacov, precum și pentru voi Care sunteți sămânța lor, Alcătuind acest popor.”


Oriunde veți păși apoi, Locul acela o să fie Al vostru dar. De la pustie, Pân’ la Liban și, socotit Apoi din Eufrat pornit, Până la marea de apus, Va fi hotarul vostru pus.


Căci Domnu-n mână ni l-a dat, Cu toți cei care l-au urmat – Cu fiii și poporul lui.


Din Aroerul așezat Pe malul râului chemat Arnon, de la cetatea care, În vale, locul său și-l are Și pân’ la Galaad apoi, Nici o cetate – pentru noi – N-a fost prea tare, căci – mereu – În mâna noastră, Dumnezeu, Pe toate-acestea, le-a lăsat.


Dar în cetățile pe care Poporul astei țări le are – Țară pe cari, în stăpânire, Domnul ți-o dă, ca moștenire – Nu vei lăsa nici o suflare De viață-ntre-ale lor hotare.


Domnul mi-a spus: „Să nu ai teamă Căci Eu ți-i dau – de bună seamă – Pe toți aceștia-n mâna ta. Cu ei, trebuie-a te purta Precum făcut-ai cu Sihon, Cel care fost-a la Hesbon, Și-mpărățea peste-Amoriți. Deci trebuiesc toți, nimiciți.”


Acum, Domnul îl izgonește Pe-al tău vrăjmaș – cari locuiește În țara ‘ceea minunată – Spre a-mplini ce-a spus odată.


Să știi că Dumnezeu va sta, El Însuși, înaintea ta. Va fi un foc mistuitor Care, pe-al lui Anac popor, În fața ta, o să-l smerească Și are să îl izgonească, Iar tu-l vei pierde, negreșit, Așa cum Domnul a vorbit.


Ținutul vostru o să fie De la Liban, de la pustie, Până la râul Eufrat. Pe-al său cuprins, va fi aflat Și al Hetiților ținut. El se va-ntinde, ne-ntrerupt, Și o să fie-n asfințit, De malul mării, mărginit.


Ca să nu pierdeți timpul. Voi Să nu cumva să vă opriți, Ci mergeți să îi urmăriți Pe-ai voști’ vrăjmași. Să țineți minte: Să-i bateți și pe dinainte, Să-i bateți și pe dinapoi! Să nu-i lăsați să intre-apoi Cumva-n cetăți, căci Domnul vrea, În mâna voastră să îi dea.”


Domnul, atuncea, i-a vorbit, Lui Iosua: „Să nu ai teamă, Căci am să-i dau, de bună seamă, Pe împărați, în mâna ta Și împotrivă nu-ți vor sta.”


Pe cei ce-n munte-au locuit – Pe cei ce-n el s-au pripășit – Din Misrefot-Maim pornind Și-n urmă la Liban ieșind – Urmează să îi nimicesc. Aceștia toți alcătuiesc Poporul Sidoniților. Voi izgoni acest popor Din fața fiilor ce-i are A lui Israel adunare. Deci nici o grijă să nu ai, Ci tu va trebui să-i dai Țara aceasta-n stăpânire. Vei face a ei împărțire, Prin sorți, precum ți-am poruncit.


Lui Iosua, cei doi i-au zis: „Am fost, așa cum ne-ai trimis, Și-ntr-adevăr, noi am văzut Precum că Domnul a făcut Ca astă țară minunată, În mână, să ne fie dată, Căci toți locuitorii țării – Cât vezi cu ochi-n largul zării – Cuprinși de spaimă-au tremurat, În fața noastră, ne-ncetat.”


Domnul, apoi, le-a dat odihnă În țară, și au stat în tihnă, Făcând așa precum promise Când cu ai lor părinți vorbise. Nici un vrăjmaș n-a cutezat, Atuncea, să-i fi înfruntat, Căci Dumnezeu i-a sprijinit Și pe vrăjmași i-a nimicit.


Atenți să mă priviți acum: Iată-mă, gata sunt de drum. Pe el – ca tot ce-i pământesc – Sunt pregătit ca să pășesc. Din inimile voastre, voi – Din sufletul vostru apoi – Să recunoașteți, într-un glas, Cum că nimic nu a rămas – Din vorbele ce le-a rostit Al vostru Domn – neîmplinit. De-aceea, astăzi, pot a spune Că toate vorbele Lui bune S-au împlinit, față de voi.


Peste Iordan, voi ați trecut, La Ierihon. Cum v-au văzut, Locuitorii s-au unit Și-n contra voastră au pornit. Atuncea, Eu, pe Amoriți, Pe Fereziți și Canaaniți, Cu tot neamul Hetiților, Cu cel al Ghirgasiților, Cu tot poporul Iebusit Și cu întreg neamul Hevit, În mâna voastră i-am lăsat.


În fața voastră au plecat Viespile bondărești, pe care Vi le-am trimis spre-ajutorare, Iar împărații Amoriți Au fost, atuncea, izgoniți. N-au fost, de arcuri, alungați, De sabia ce o purtați La cingătoare, ci știți bine Că fost-au izgoniți de Mine.


Toate popoarele-ntâlnite, De Domnul fost-au izgonite. Apoi, poporul Amorit Care în țară-a locuit, A fost, în urmă, alungat Și-n locul lui, ne-am așezat. Domnul e-al nostru Dumnezeu, Și Lui o să-I slujim mereu!”


În urmă, pe al vost popor, În țara Amoriților, L-am dus – dincolo de Iordan – Așa precum aveam în plan. Cu Amoriții v-ați luptat, Dar ați văzut că i-am lăsat În mâna voastră. I-ați lovit, Puternic, și i-ați nimicit. În stăpânire ați luat, Pământul lor, în lung și-n lat.


Domnul, la Iosua, S-a dus Atuncea și astfel, i-a spus: „Întinde sulița ce-o ai În mână, spre cetatea Ai!” Iosua-ndată a făcut Așa precum i s-a cerut.


Din locul vost’ de pândă-apoi, În mare grabă să ieșiți, Cetatea, să o cuceriți, Pentru că Domnul, iată, vrea, În mâna voastră să o dea.


A lui Israel adunare A zis atunci: „Nu cumva, oare, În al nost’ mijloc locuiți Și din acest motiv veniți, Să faceți legământ, cu noi?”


Iuda, în țară, s-a suit, Iar Dumnezeu i-a dăruit În mâna lui, pe Canaaniți Și-asemenea pe Fereziți. Și zece mii de inși apoi, Au fost uciși, în ăst război, În locul care e chemat Bezec. Acolo, l-au aflat


Dar Dumnezeu ne-a ajutat Și pe Sihon El l-a lăsat În mâinile lui Israel, Cari a ajuns stăpân astfel, Pe-al Amoriților ținut – Pe-acest pământ ce l-au avut În țara-n care ne găsim, În care, astăzi, locuim.


David, din nou, L-a întrebat Pe Domnul, care-a cuvântat: „Te scoală și – de bună seamă – La Cheila du-te, fără teamă! Pe Filisteni, acuma, vreau, În mâna ta, ca să îi dau!”


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa