„Pe toți prorocii cei pe care Idolul vostru – Baal – îi are Să puneți mâna, de îndat’!” – Ilie-n urmă a strigat Poporului. „Prindeți-i dar! Unul să nu scape, măcar!” Toți au fost prinși, precum a spus, Și-apoi poporul i-a adus În fața lui. El i-a luat, I-a dus și i-a înjunghiat Lângă un râu, Chison, numit, Și-astfel prorocii au pierit.
De adus jertfe, Iehu-a spus Către acei pe cari i-a pus De pază: „Grabnic, năvăliți În templu și să îi loviți Pe cei pe care îi aflați Acolo! Să nu îi cruțați! Să nu vă scape nimenea!” Alergători, și-asemenea Și căpetenii se aflau Între cei care îl slujeau Pe Iehu. Ei s-au repezit Îndată-n templu și-au lovit Pe toți cei care se aflau Acolo și lui Baal slujeau. Nu a fost nimenea ferit, Căci prin odăi au scotocit Și toate fost-au cercetate, Pân’ la odaia cea din spate.
Iar dacă întâmpla-se-va Că nu-L va căta cineva, Pe Dumnezeu, omul acel Ucis avea să fie el, Chiar dacă mic s-a dovedit, Ori dacă mare s-a vădit, Fie femeie sau bărbat.
Pe cel străin, să te păzești, Ca – în vreun fel – să-l asuprești, Atuncea când va fi la tine. Ce simte el, voi toți știți bine, Căci în țara Egiptului, Și voi ați fost, asemeni lui.”
Vei ști, când vei ajunge jos, Cât de curând au părăsit Calea pe cari le-am poruncit Să o urmeze, ne-ncetat. Vițel de aur și-au turnat, Căruia jertfe i-au adus Și-aste cuvinte și le-au spus: „Israele, acest vițel, E dumnezeul tău; e cel Cari din Egipt te-a izbăvit!”
Să nu faci nici un legământ Cu cei ce-n țară locuiesc, Ca nu cumva, când ei curvesc Și jertfe-aduc idolilor, Să vă poftească la a lor Masă, ca să mâncați apoi, Din ale lor jertfe, și voi.
Vorbit-am cu al lor popor Și-atunci cerut-am tuturor Ca urâciunile pe care Le avusese fiecare, Să fie aruncate-afară. De-asemenea, le-am mai zis iară: „Cu idoli, să nu vă spurcați, Ci grabnic să îi lepădați! Lăsați idolii cei pe care Țara Egiptului îi are! De-acum, Eu o să fiu, mereu, Al vostru Domn și Dumnezeu!”
Să nu-și aducă jertfa lor, Ca să o dea idolilor Cu care, încă, mai curvesc, Pentru că Eu le dăruiesc O lege care vreau să fie Ținută, pentru veșnicie, De oamenii ăstui popor, Precum și de urmașii lor.
„De voi, am să M-apropii – iată – Căci vă voi face judecată. Mă voi apropia de voi Și-am să mărturisesc apoi, Contra descântătorilor, În contra preacurvarilor, În contra celor cari strâmb jură, În contra celor care fură Din truda simbriașului Căci opresc partea omului, În contra celor ce vădesc Că pe orfan îl asupresc, Pe văduvă și pe toți cei Cari sunt străini față de ei. Mărturisesc – de bună seamă – Și-n contra celor ce n-au teamă De Mine” – zice Cel pe care, Drept Domn al ei, oștirea-L are.
Domnul, din cer, i-a auzit – Pe ai Săi oameni – ce-au vorbit Și-a dat astfel, în mâna lor, Tot neamul Canaaniților. Israelul i-a spulberat, Iar locu-acel a fost chemat Horma, și-nseamnă-n tălmăcire A fi „Deplină nimicire”.
Prorocul cari o să-ndrăznească, În al Meu Nume, să rostească Doar un cuvânt nepotrivit, Pe care nu l-am poruncit – Sau va vorbi într-un alt nume, Al altor dumnezei din lume – Prorocu-acela, negreșit, Cu moartea, fi-va pedepsit.”