Cu toate-acestea, iată, noi – Ca ai noști’ frați – suntem apoi. Copiii noștri – negreșit – Ca și ai lor s-au dovedit. Suntem, cu toții, la robie. La fel ajuns-au ca să fie Copiii pe care-i avem. Fără putere, noi suntem, Căci viile ce le aveam Și-ogoarele ce le lucram Nu-s ale noastre, nicidecum, Ci-s ale altora acum.”
Atunci, stăpânul robului, Să-l ia-naintea Domnului; De ușă-l va apropia Sau de-al ei stâlp, precum va vrea, Și-apoi, o sulă să găsească, Cu care să îi găurească Urechea, robului acel. De va lucra, în acest fel, Robul acela o să fie, În a sa slujbă, pe vecie.
Mai trebuie ca să se știe, Că dacă ea nu va plăcea Stăpânului ce-o va avea Drept soață, datorie are Atunci, a ei răscumpărare, Să o-nlesnească de îndată. Nu va putea fi cumpărată Femeia care nu-i plăcută, Căci ea nu poate fi vândută, Nicicum, străinului cari vine, Chiar dacă n-a putut a-și ține – Stăpânul ei – cuvântul dat.