14 Însă dacă, cu viclenie Și răutate a lucrat Acela care a umblat – Pe altul, ca să îl omoare – Pentru acela nu-i scăpare. Chiar dacă acel om, cumva, L-al Meu altar afla-se-va, Să-l smulgeți de lângă altar Și să-l ucideți pe tâlhar.”
14 Dar, dacă lucrează cineva cu răutate împotriva aproapelui său, folosindu-se de viclenie ca să-l omoare, chiar și de la altarul Meu să-l smulgi, ca să fie omorât.
Abner se-ntoarse înapoi Și spre Hebron a mers apoi. Când în cetate a intrat, Ioab, deoparte, l-a chemat, Dorind ca să-i vorbească-n taină. Când a venit, el – de sub haină – Și-a scos, îndată, sabia Și-n pântec l-a lovit, cu ea, Încât Abner s-a prăbușit, Jos, la pământ, și a murit. Ioab l-a răzbunat, astfel, Pe frate’ său, pe Asael.
Dar preotul, porunci, a dat Atunci, cetei sutașilor Aflată-n fruntea oștilor: „S-o scoateți, imediat, afară, Iar cei ce-o vor urma, să piară!” Căci preotul le poruncise – Mai înainte – și le zise: „Să n-o ucidă cineva, În Casa Domnului, cumva!”
Păzește, de asemenea, Pe robul Tău, de boala rea Cari numai din mândrie vine Și n-o lăsa ca peste mine Să poată pune stăpânire! Atuncea, în neprihănire, Am să trăiesc neîncetat, Fiind mereu nevinovat, Căci n-o să am păcate cari Să se vădească a fi mari.
Dacă un om, se nimerește, Cum că pe altul, îl lovește, Cu o unealtă-n fier lucrată, Iar cel lovit moare de-ndată, Acela care l-a lovit E ucigaș și, pedepsit, Cu moartea, trebuie să fie.
Când vorbele prorocului, Spuse-n Numele Domnului, Nu se-mplinesc, voi, negreșit, Veți ști că Domnul n-a vorbit. Prorocu-acel, fără-ndoială, Vorbit-a doar din îndrăzneală. Față de el, de bună seamă, Să nu aveți dar, nici o teamă.”
Și, mai cu seamă, pe cei care, Împinși de pofta lor cea mare Și necurată, dovedesc Că trupul altuia poftesc, Disprețuind, prin a lor fire, Tot ce se cheamă stăpânire. Ca niște îndrăzneți aflați – Ca niște încăpățânați – Fără vreo teamă, dovedesc Că, tot mereu, disprețuiesc Dregătoriile, pe când,