Exodul 19:18 - Biblia în versuri 2014

¹⁸ Sinaiul era-nvăluit În fum, căci Domnul a venit Să stea-n mijlocul focului, Atunci, pe piscul muntelui. Fumul care se ridica, Părea a fi asemeni ca Fumul de un cuptor făcut. Întregul munte s-a zbătut Și cu putere-a tremurat.

Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

¹⁸ Muntele Sinai era acoperit în întregime cu fum, pentru că Domnul a coborât acolo în foc. Fumul se înălța ca fumul unui cuptor și tot muntele se cutremura cu putere.

Biblia în Versiune Actualizată 2018

¹⁸ Muntele Sinai era acoperit cu fum, pentru că Iahve coborâse pe el în forma (fizică a) unui foc. Fumul care se ridica, era ca cel produs de un cuptor (arzând); și tot muntele se cutremura cu mare intensitate.

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

¹⁸ Muntele Sinài era acoperit de fum, întrucât Domnul coborâse pe el în foc. Fumul se înălța ca fumul unui cuptor și tot muntele se cutremura cu putere.

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

¹⁸ Muntele Sinai era tot numai fum, pentru că Domnul Se coborâse pe el în mijlocul focului. Fumul acesta se înălța ca fumul unui cuptor, și tot muntele se cutremura cu putere.

Traducere Literală Cornilescu 1931

¹⁸ Și tot muntele Sinai fumega pentru că Domnul se pogorâse pe el în foc; și fumul lui se suia ca fumul unui cuptor și tot muntele se cutremura cu putere.

Exodul 19:18 Mawu Ofanana

Geneza 11:5

Domnul, din ceruri, a venit Și la lucrare a privit,

Geneza 15:17

Când soarele a asfințit, O beznă grea s-a-nstăpânit, Și-un fum – precum cel de cuptor – S-a repezit, fulgerător, Prin animalele-așezate, De-Avram – prin cele despicate.

Geneza 19:28

Privind înspre cetăți, în zare – Înspre Câmpia ‘ceea mare – Văzu fum, foc mistuitor – Asemeni celui de cuptor – Cum se ridică din pământ, Împrăștiindu-se în vânt.

Neemia 9:13

Când la Sinai Tu ai venit, Din înălțimea cerului, Tu ai vorbit poporului. Atuncea lui, porunci i-ai dat Și dreapta Lege i-ai lăsat. Învățături i-au mai fost date Și rânduieli ce-s minunate.

Psalmi 104:32

Către pământ, El S-a uitat Și-acesta s-a cutremurat. Munții, să fumege, au prins, Atunci când Domnul i-a atins.

Psalmi 114:4

Munții, din locul lor de veci, Sărit-au ca niște berbeci, Iar dealurile, după ei, Au țopăit ca niște miei.

Psalmi 114:7

Cutremură-te ne-ncetat Pământule, înspăimântat În fața Domnului pe care Drept Dumnezeu, Iacov Îl are,

Psalmi 144:5

Apleacă cerul, bunăoară, O, Domn al meu, și Te pogoară! Atinge munții, Te arată Și fă-i să fumege de-ndată!

Psalmi 18:9

De ceruri, El s-a apucat Și-n față Și le-a aplecat, Să poată ca să se pogoare. Un nor avuse sub picioare.

Psalmi 68:9

O ploaie-ai dat Tu, peste noi Și-astfel ai întărit apoi, Ceea ce Ți se arăta A fi drept moștenirea Ta Care, atunci, era vădită Că de puteri este sleită.

Psalmi 77:18

Tunetul Tău a izbucnit Și-apoi, într-un vârtej de vânt, S-a îndreptat către pământ. Când fulgerul a luminat, Pământul s-a cutremurat.

Psalmi 77:19

Tu Ți-ai croit un drum prin mare; Prin ape Ți-ai făcut cărare, Iar pașii nu Ți s-au văzut, Urma nu Ți s-a cunoscut.

Exodul 19:13

Pentru că nu e-ngăduit, Ca acest munte, înadins, De mâini de om, a fi atins! Oricine face-va altfel Și-atinge-va muntele-acel, Să fie omorât pe loc – Fie el om, sau dobitoc! Cu pietre, să îl omorâți, Sau cu săgeți să îl loviți. Când trâmbița are să sune, Întreg poporul să se-adune, Și doar apoi – cu tine-n frunte – Să se îndrepte către munte.”

Exodul 19:17

Moise, poporul, și-a luat Și către munte s-a-ndreptat, Șezând apoi, la poala lui, Spre-ntâmpinarea Domnului.

Exodul 20:18

Poporul, tunete-auzea Și trâmbița, când el privea La flăcările muntelui, Ce fumega în fața lui. Privind această panoramă, Poporul era plin de teamă Și se ținea la depărtare.

Exodul 24:17

Domnul. Atuncea, slava Lui Era asemeni focului; Era un foc mistuitor – În fața-ntregului popor – Pe vârful muntelui aflat.

Exodul 3:2

Un înger i s-a arătat, Trimis de Domnu-n acel loc, Stând într-o flacără de foc, Ce dintr-un rug aprins ieșea. Moise, mirat, la el privea – La rug – arzând necontenit, Fără a se fi mistuit.

Exodul 34:2

Fii gata, mâine, și-apoi hai În zori, pe muntele Sinai! Pe vârful lui, tu vei ședea, Mâine în zori, în fața Mea.

Isaia 6:4

S-au zguduit, de glasul lor – Atunci – ușorii ușilor Iar fumul care s-a făcut, Întreaga casă, a umplut.

Isaia 64:1

„O, dacă Tu ai încerca, Cerul întreg a-l despica Și de Te-ai pogorî la noi, Toți munții s-ar topi apoi, În fața Ta, ca de un foc

Ieremia 4:24

Privesc la munți-ndepărtați Și văd că sunt cutremurați! Nici dealurile nu-s cruțate, Căci sunt și ele clătinate!

Habacuc 3:6

Peste pământ, privirea-I zboară Și doar din ochi El îl măsoară. Popoarele pământului Tremură înaintea Lui. Sunt sfărâmați veșnicii munți, Iar ale dealurilor frunți Se pleacă-n fața Domnului. Cărările pașilor Lui, Veșnice-a fi se dovedesc.

Zaharia 14:5

În valea-n acest fel formată În munții Mei, veți fugi voi, Căci până la Ațel, apoi, Are să se întindă ea. Ca-n vremile lui Ozia – Cel ce în Iuda a domnit, Când de cutremur ați fugit – La fel și-atunci fugi-veți voi. Se vor sfârși toate și-apoi, Are să vină Domnul meu, Cel care-mi este Dumnezeu. Atunci când are să sosească, Toți sfinții au să-L însoțească!

Matei 24:7

Un neam va fi împotriva Altui, și ridica-se-va – Să lupte – o împărăție, În contra altei. Au să fie Cutremure pe-alocurea. Va bântui și foametea Și ciuma, pe acest pământ.

Deuteronom 33:2

Când moartea-i s-a apropiat, Moise, astfel, a cuvântat: „De pe Sinai, Domnu-a venit; Peste Seir, a răsărit; Din muntele Paranului, Venit-a strălucirea Lui – Din zecile de mii pe care Numărul sfinților le are – Purtând în dreapta Domnului, Focul nestins al legii Lui.

Deuteronom 4:36

Din cer, glasul I-ai auzit Cum te-nvăța și ai zărit, Jos – pe pământ – focul Lui, mare, Arzând înflăcărat, din care, Cuvintele Lui au ieșit Și pentru tine au vorbit.

Deuteronom 5:22

Aceste vorbe, le-a rostit Domnul, când vouă va vorbit, Pe muntele Horebului, Șezând în para focului, Fiind, de nor, înconjurat Și-n neguri dese, îmbrăcat. Voi toți, atunci, ați auzit Cuvintele ce le-a rostit – N-a fost nimic adăugat. Totul în piatră-a fost săpat, Iar tablele acele-apoi, Mi le-a dat mie, pentru voi.

Deuteronom 5:4

Din flăcări, Domnul ne-a vorbit, Pe munte. Toți L-ați auzit.

2 Tesaloniceni 1:7

Și să ne dăruiască-apoi, Pace și-odihnă, atât vouă – Cei întristați – precum și nouă, Atuncea când, din cer, de sus, Va reveni Domnul Iisus, Cu îngerii puterii Lui,

2 Tesaloniceni 1:8

În flăcările focului, Să-i pedepsească pe cei care N-au vrut să-I deie ascultare, Lui Dumnezeu – chemării Lui – Și Evangheliei Domnului Iisus Hristos. De-aceea, ei,

Evrei 12:18

Dar voi nu v-ați apropiat De-un munte-n flăcări îmbrăcat, Și nici de negură cuprins, De beznă, sau furtuni încins,

Evrei 12:26

Și cari, cu glasu-I, zguduiește Pământu-ntreg și-orice ființă. El face o făgăduință, Spunând că „Fi-va clătinat – Cer și pământ – încă odat’ De către Mine”. Astfel – iată –

2 Petru 3:10

Să știți că ziua Domnului, Este asemeni hoțului, Cari vine pe nepregătite. În acea zi, vor fi topite De o căldură-ngrozitoare – De-o arșiță dogoritoare – Acele trupuri care sânt Cerești; acest întreg pământ – Cu tot ce e pe el aflat – Va arde-n focul ațâțat. Și cerurile-au să dispară: Cu troznet mare, au să piară.

Revelația 15:8

Templul, îndată, am văzut, Cum că, de fum, a fost umplut, Din slava Dumnezeului Cel viu și a puterii Lui. Apoi, în Templu, nimenea, Să intre, nu va mai putea, Decât atunci când se sfârșesc Urgiile care lovesc Fața întregului pământ Și care, șapte-n număr, sânt.”

Revelația 9:2

Fântâna s-a deschis îndată Și, un fum negru-ngrozitor – Precum e fumul de cuptor – Spre înălțimi, s-a ridicat. Văzduhul, tot, s-a-ntunecat, Iar soarele nu s-a văzut, De fumul care s-a făcut.

Judecători 5:5

Munții și-au clătinat, de-ndată, Crestele-n fața Domnului. Sinaiul – înaintea Lui – Din temelie s-a mișcat Și piscul și l-a clătinat, Căci unul singur este Cel Cari Domn îi e, lui Israel.”