Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Exodul 18:21 - Biblia în versuri 2014

21 Alege, din popor, îndată, Oameni destoinici cari arată Că-s temători de Dumnezeu Și-s de încredere, mereu. Să fie oamenii acei, Dușmani ai lăcomiei. Ei, De tine puși apoi, să fie, Peste popor, capi peste-o mie; Capi peste-o sută să așezi, Și tot așa ai să urmezi Ca să pui capi peste cinzeci Și peste zece-n urmă. Deci,

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

21 Alege din tot poporul bărbați capabili, care se tem de Dumnezeu, bărbați de încredere, care urăsc câștigul nedrept, și numește-i conducători peste o mie, peste o sută, peste cincizeci și peste zece oameni.

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

21 Caută în popor oameni competenți, care se tem de Dumnezeu, demni de încredere și care urăsc câștigul necinstit. Pune-i să fie conducători pentru mie de oameni, pentru o sută de oameni, pentru cincizeci de oameni și pentru zece oameni.

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

21 Alege din tot poporul oameni destoinici, temători de Dumnezeu, oameni de încredere, care urăsc lăcomia! Pune-i căpetenii peste o mie, căpetenii peste o sută, căpetenii peste cincizeci și căpetenii peste zece!

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

21 Alege din tot poporul oameni destoinici, temători de Dumnezeu, oameni de încredere, vrăjmași ai lăcomiei; pune-i peste popor drept căpetenii peste o mie, căpetenii peste o sută, căpetenii peste cincizeci și căpetenii peste zece.

Onani mutuwo Koperani

Traducere Literală Cornilescu 1931

21 Și alege din tot poporul oameni destoinici, temători de Dumnezeu, oameni ai adevărului, care să urască un câștig necinstit și pune‐i peste ei mai mari peste o mie, mai mari peste o sută, mai mari peste cincizeci și mai mari peste zece.

Onani mutuwo Koperani




Exodul 18:21
49 Mawu Ofanana  

„Să nu pui mâna pe băiat, Căci știu acum, cu-adevărat, Că tu te temi de Dumnezeu Și că ai să-L asculți mereu. Pe al tău fiu – văzut-am bine – Nu l-ai cruțat tu, pentru Mine.”


A treia zi, Iosif s-a dus La ei și-a zis: „Precum v-am spus, Să faceți, de vreți să scăpați!


Acum dar, unde-au să voiască, Să îi așezi, căci țara mea, Deschisă ți-e, iar eu aș vrea, Ca în ținutul cel mai bun, Să îi așez pe-ai tăi. Îți spun, Că locul cel mai potrivit E în Gosen. M-am mai gândit, Că, dacă, printre frații tăi, Sunt oameni pricepuți, tu să-i Așezi în fruntea turmelor, Care le am, dacă ei vor.”


David, apoi, și-a numărat Poporul și a așezat Conducători peste o mie Și peste sute, puși, să fie.


Iată că Domnul, Cel pe care Neamul lui Israel Îl are, Prin mine, azi, a glăsuit. Stânca lui Iacov mi-a vorbit: „Acela cari împărățește Și cari, dreptate, împărțește, Frică având de Dumnezeu,


De-l înștiințez pe împărat Și-n urmă, tu vei fi luat, De Duhul Domnului și dus Altundeva, ce va fi spus, Atuncea, împăratul meu? Chiar viața mi-o voi pierde eu. Nu-l știu pe împăratul, oare? Ahab are să mă omoare! Din tinerețea mea, mereu, Eu m-am temut de Dumnezeu.


Ahab ceru să vină-ndat’, Obadia, cel așezat Mai mare, peste casa lui, Și om al împăratului. – Obadia, de la-nceput, Teamă de Domnul a avut.


Tu, Ezra, ai să rânduiești – Cu-nțelepciunea ce-o vădești Din partea Celui cari, mereu, E-adevăratul Dumnezeu – În urmă, niște dregători. Vei pune și judecători, Cari dincolo de Râu, să fie. Aceștia trebuie să știe Să judece poporu-n toate Și să-mpărțească-apoi dreptate, Cum cere Legea Domnului. Fă cunoscută Legea Lui, La toți cei care se vădesc Că-n neștiință se găsesc.


„Nu-i bine dar, ce-ați făcut voi! Nu trebuia ca să umblați, În frica Domnului, dragi frați, Pentru a nu ajunge iară, A fi, la neamuri, de ocară?


Apoi, slujbași trimis-am eu, După Hanani – frate’ meu – Și după cel ce s-a chemat Hanania cari așezat Fusese căpetenie mare, Peste Ierusalim, căci are Teamă de-al nostru Dumnezeu Și credincios este, mereu, Încât pe mulți îi întrecea Prin faptele ce le făcea.


În țara Uț a locuit Un om cari Iov a fost numit. El era om neîntinat; Își păstra sufletul curat, De rău, ferindu-se mereu, Căci se temea de Dumnezeu.


Sărmanilor și cercetată A omului străin pricină, Era mereu. Pentru-a sa vină,


Dacă cumva, nesocoteam Al slugii drept – căci am putut –


Doamne, cine-o să reușească, În al Tău cort să locuiască? Cine – din cei de pe pământ – Va sta pe muntele Tău sfânt?


El nu-și dă banii cu dobândă Și nici nu o să stea la pândă Ca să ia mită, ne-ncetat, Contra celui nevinovat. Cel care-așa purtări arată, N-o să se clatine vreodată.


Moise – pe Iosua – îndată, La sine, grabnic, l-a chemat Și-n acest fel a cuvântat: „Să îți alegi niște bărbați Și-apoi, să ieși ca să te bați Cu Amalec și oastea lui. Mâine, pe vârful dealului, În zori de zi, voi merge eu. Cu mine, al lui Dumnezeu Toiag, atunci, îl voi avea Și n-am să-l las din mâna mea.”


Făcu precum îi spuse el, Și a ales, din Israel, Oameni destoinici ca să fie Capi în popor, peste o mie. Peste o sută i-a mai pus, Peste cincizeci, cum i s-a spus, Și peste zece la sfârșit.


Când e răscoală într-o țară, Mulți capi, acolo, au s-apară; Cu omul care-i încercat – Și priceput s-a arătat – Domnia însă dăinuiește.


Acuma însă, stai și-ascultă Care-i sfârșitul tuturor, Cel al învățătorilor: Tu, teme-te de Dumnezeu! Păzește-I Legile, mereu! Să nu ieși din porunca Lui! Îndatorirea omului, Aceasta este; căci odată,


În locul lui are să fie – Atunci – un scaun de domnie. Acesta se va vădi tare, Căci e-ntărit prin îndurare. În a lui David casă, iată Că un judecător se-arată, Cari plin e de credincioșie. Prieten el are să fie Al dreptului și-o să se-arate, De râvnă plin, pentru dreptate.


„Acela cari știe, din fire, Să umble în neprihănire, Cari fără vicleșug vorbește, Acela cari nesocotește Orice câștig ce, ne-ndoios, Numai prin stoarcere e scos, Cel care știe, mai apoi, Să-și tragă mâna înapoi, Să nu ia mită niciodată, Cel cu urechea astupată Să n-audă cuvinte scoase De gurile cele setoase De sânge, cel ce înțelege Că trebuie ochii să-și lege Ca astfel răul să nu-l vadă,


Dreptatea, nimănui nu-i place, Iar judecăți drepte nu face Niciunul. Ei se bizuiesc Pe lucruri ce se dovedesc A fi deșarte. Nu sunt buni, Căci spun mereu numai minciuni. Răul îl nasc ei, peste fire, Și zămislesc nelegiuire.


„Ierusalimu-l cercetați: Uitați-vă și căutați Ca să aflați dacă, cumva, Se mai găsește cineva Cari binele să-l făptuiască Și cari să se călăuzească După ce e adevărat, Și-atuncea, Eu voi fi cruțat Ierusalimul, de îndată.


Care – când dă cu împrumut – Dobândă nu a mai cerut, Nici camătă nu a luat; Acela care-a arătat Că-și trage mâna înapoi De la nelegiuiri și-apoi, În pricinile-nfățișate Judecă doar după dreptate;


În tine se fac daruri care Sunt pentru-a sângelui vărsare. Iei camătă și te grăbești, Aproapele, să-ți jefuiești. Însă de Mine, uiți mereu” – Spusese Domnul Dumnezeu.


„Așa a zis Acel pe care Drept Domn al ei, oștirea-L are: „Faceți cu-adevărat dreptate! Purtați-vă cu bunătate Și să arete fiecare, Aproapelui său, îndurare!


Iată dar, ce anume-apoi – De-acum – aveți a face voi: În ale voastre porți, când stați, În adevăr să judecați. Doar adevărul, fiecare Să-l spună-aproapelui ce-l are. Să faceți toate-acestea voi, Doar în vederea păci-apoi.


Aceștia sunt aceia care Aleși au fost, de adunare, Mai mari, în seminția lor – În casele părinților – Drept căpetenii în ăst fel, Ai miilor lui Israel.


Câte-un bărbat, cu voi, să fie, Din fiecare seminție, Cari la ai lor părinți, în casă, Sunt căpetenii. Ei să iasă, Cu voi alături, în popor.


Dacă o trâmbiță doar are Ca să răsune, au să vie Cei ce-s mai mari peste o mie, Din miile lui Israel. Poporul, să-l înveți astfel:


În acest fel, El le-a vorbit: „Într-o cetate, a trăit, Odată, un judecător. Omul nu era temător, De Dumnezeu. De nimenea, Pic de rușine, nu avea.


Judecătorul, din cetate, Mult timp, nu i-a făcut dreptate. Totuși, în urmă, și-a zis: „Eu, Măcar că n-am, de Dumnezeu, Teamă, și nici nu am rușine De oameni, dar pentru că-mi vine


Nu am râvnit nici la arginți Și nici la aurul cuiva. La haine, sau la altceva, Nicicând, eu nu am jinduit.


Alegeți dar, șapte bărbați Din rândul vost’ – bine văzuți De toți – de Duhul Sfânt umpluți, Precum și de înțelepciune, Și pe aceștia îi veți pune Să facă astă slujbă-apoi. Așa e bine, pentru voi.


Bătrânii au să hotărască Și-n urmă, au să-l pedepsească, Pe al ei soț doar, negreșit.


Să nu fie vreun băutor, Nici bătăuș, sau doritor De un câștig mârșav, ci blând Să se arate, orișicând; Să nu fie un iubitor De bani, sau un gâlcevitor.


Cu zece căpetenii, el Plecase-atunci, în Israel, Căci trebuit-a ca să vie, Din fiecare seminție, Câte un om, dintre cei care, Capi, peste mii, poporu-i are.


Puși căpetenii peste-o mie Și peste cincizeci. În ăst fel, Pământul ce îl are el, De-ai voștri fii va fi arat. Tot ei îl vor fi secerat Și tot ei face-vor apoi, Arme și care de război.


Fiii lui Samuel făceau Doar lucruri rele. Nu călcau Pe urmele tatălui lor. Lacomi fiind, de la popor, Necontenit, mită luau, Și-apoi dreptatea o călcau.


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa