Exodul 17:7 - Biblia în versuri 20147 El, „Masa”, locului, i-a spus Și-apoi, „Meriba”, cari tradus Se tălmăcește prin „Ispită Și ceartă”, căci a fost pornită Mare gâlceavă, în popor, Și-au ispitit pe Domnul lor Când întrebat-au fiecare: „Cu noi, o fi Dumnezeu, oare?” Onani mutuwoMabaibulo enansoNoua Traducere Românească7 El a pus acelui loc numele „Masa și Meriba“, pentru că acolo fiii lui Israel s-au certat și L-au ispitit pe Domnul, zicând: „Este oare Domnul cu noi sau nu?“. Onani mutuwoBiblia în Versiune Actualizată 20187 El a numit acel loc „Masa și Meriba”; pentru că acolo israelienii s-au certat și L-au testat pe Iahve, zicând: „Oare acționează Iahve pentru noi, sau împotriva noastră?” Onani mutuwoVersiunea Biblia Romano-Catolică 20207 El a dat locului numele de „Mássa și Meríba” din cauza certei fiilor lui Israél și pentru că l-au pus la încercare pe Domnul, zicând: „Este oare Domnul în mijlocul nostru sau nu este?”. Onani mutuwoBiblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu7 El a numit locul acela Masa și Meriba (Ispită și ceartă), căci copiii lui Israel se certaseră și ispitiseră pe Domnul, zicând: „Este oare Domnul în mijlocul nostru sau nu este?” Onani mutuwoTraducere Literală Cornilescu 19317 Și a pus numele locului Masa și Meriba din pricina certei copiilor lui Israel și pentru că ispitiseră pe Domnul zicând: Este Domnul între noi sau nu? Onani mutuwo |
Și-apoi, Domnului, I-a vorbit: „De trecere am dobândit, Doamne, în fața Ta apoi, Te rog, să mergi și Tu cu noi. Acest popor, e-adevărat Că este încăpățânat, Dar iartă-ne, căci am greșit! Fărădelegi ce-am săvârșit, Păcatele ce le-am avut Și tot ceea ce am făcut, Te rugăm, Doamne-a ne ierta Și ia-ne-n stăpânirea Ta!”
Toți căpitanii – acei cari, Peste cetate sunt mai mari – Știu ca să judece doar dacă, Daruri, au ca să li se facă. Preoții știu să dea povețe Poporului și să-l învețe, Numai atuncea când, o plată, Urmează să le fie dată. Prorocii lui au dovedit Că pentru bani au prorocit. Și iată-i că mai îndrăznesc, Pe Domnul, de se bizuiesc, Zicând: „Dar nu e Dumnezeu, În al nost’ mijloc, tot mereu? Tocmai de-aceea, mai apoi – Nicicând – atinși nu vom fi noi, De valul de nenorocire Ce se abate peste fire!”
Căci ați făcut un lucru rău, Atunci când v-ați împotrivit Poruncilor ce le-ați primit – Când în pustia Țin erați – Unde cu toții vă certați. Acolo, voi nu M-ați sfințit, Așa cum ar fi trebuit, În fața-ntregului popor, Strâns, cu prilejul apelor.” (Acestea sunt apele care Au provocat o ceartă mare, La Cades – după cum se știe – Chiar în a Ținului pustie.)
Când acea zi are să vie, Mă voi aprinde de mânie Și fi-voi împotriva lor. Voi părăsi acest popor Și-am să-Mi ascund Fața, de el. Atunci, întregul Israel Are să fie bântuit De multe rele și lovit De mari necazuri. Atunci are Să se întrebe fiecare: „Necazul care m-a ajuns Și răul care m-a pătruns Pot ca să fie-ntâmplătoare? Nu se întâmplă totul, oare, Din pricină că Dumnezeu Nu șade în mijlocul meu?”