Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Exodul 15:25 - Biblia în versuri 2014

25 Moise, la Domnul, a strigat, Iar Dumnezeu i-a arătat Un lemn. Atunci, Moise s-a dus Și lemnu-acela l-a adus Și-apoi, în apă, l-a zvârlit, Iar apele s-au îndulcit. Legi și porunci, Domnul a dat, La tot poporul adunat În locu-acela, după care Și-a pus, poporul, la-ncercare.

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

25 El a strigat către Domnul, și Domnul i-a arătat un copac. Moise a aruncat copacul în apă, și apa s-a făcut dulce. Acolo i-a dat Domnul hotărâri și porunci și acolo l-a pus la încercare.

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

25 El a strigat spre Iahve care i-a arătat o bucată de lemn. Moise a aruncat lemnul în apă; și atunci aceasta s-a făcut dulce. Acolo, Iahve le-a dat (evreilor) legi și porunci; și i-a testat.

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

25 [Moise] a strigat către Domnul și Domnul i-a arătat un lemn. El l-a aruncat în apă și apa s-a îndulcit. Acolo i-a dat o hotărâre și o judecată și acolo l-a pus la încercare.

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

25 Moise a strigat către Domnul, și Domnul i-a arătat un lemn, pe care l-a aruncat în apă. Și apa s-a făcut dulce. Acolo a dat Domnul poporului legi și porunci și acolo l-a pus la încercare.

Onani mutuwo Koperani

Traducere Literală Cornilescu 1931

25 Și el a strigat către Domnul și Domnul i‐a arătat un lemn și l‐a aruncat în ape și apele s‐au făcut dulci. Acolo i‐a dat un așezământ și o judecată și acolo i‐a încercat.

Onani mutuwo Koperani




Exodul 15:25
26 Mawu Ofanana  

Când Elisei a căpătat Vasul cu sare, s-a-ndreptat Către al apelor izvor. A aruncat, în unda lor, Sarea care fusese-n el Și-a glăsuit în acest fel: „Așa vorbește Domnul: „Iată, Această apă-i vindecată. Moartea, din ea, n-o să mai vie; Sterpe câmpii, n-au să mai fie.”


Atuncea Elisei a spus: „Luați făină!” Ei au pus, Făină-n oală, de îndată, Iar ciorba putea fi mâncată. Din ceea ce-a fost rău în ea, Acum nimic nu mai avea.


Prorocul s-a-ndreptat spre el Și l-a-ntrebat pe omu-acel: „Arată-mi, unde a picat?” Omul, atunci, i-a arătat Locul cu pricina. Apoi, Prorocul s-a întors ‘napoi, Un lemn – în grabă – a tăiat, Pe care-n râu l-a aruncat, Spre locul unde a știut Cum că securea s-a pierdut. Îndată, fierul a ieșit La suprafață și-a plutit, Pe unda apei. Elisei


Mă cheamă dar, când te găsești În strâmtorare. Atunci Eu Te izbăvesc, iar tu, mereu, Ai să Mă proslăvești pe Mine, Căci iarăși îți va merge bine!


Domnul ne-a încercat, pe noi, Căci prin cuptor de foc, apoi, Ca pe argint, El ne-a trecut.


Când de necazuri apăsat, Tu – către Mine – ai strigat, Îndată Eu te-am izbăvit. Răspunsul meu, tu l-ai primit Din locul tainic, cel pe care Numai al Meu tunet îl are. La apele ce s-au chemat „Meriba”, Eu te-am încercat.


Mă va striga, și-am să-i răspund! Voi fi cu el în strâmtorare! La al său glas, n-am să M-ascund, Ci îi voi da ajutorare. Din toate am să-l izbăvesc, Iar mila Mea o să-l ajungă! În veci, am să îl proslăvesc


Moise și-Aron se dovedeau Precum că preoți Îi erau, Iar Samuel – neîncetat – Sfântul Său Nume, L-a chemat. Oameni-aceștia I-au vorbit Iar El, mereu, i-a auzit, Căci ale lor rugi au ajuns, În fața Lui, de au pătruns.


A Israelului suflare, De spaimă-a fost cuprinsă-ndată, Când a văzut oștirea toată, A Egiptenilor, condusă De Faraon, că este pusă A-l urmări pe Israel Și că se-apropie de el. Atuncea, tot acel popor Strigat-a după ajutor, La Dumnezeu. Ei l-au chemat


Domnul, lui Moise, i-a vorbit: „Pâine voi face – negreșit – Din cer, să ploaie, în pustie. Poporul va putea să vie, Să strângă pâine. Fiecare, Atât doar, cât nevoie are Pentru o zi, pâine s-adune. La încercare îi voi pune, În acest fel, și voi vedea, De merg sau nu, în legea Mea.


Moise, la Domnul, a strigat Și-n disperare a-ntrebat: „Cu ăst popor, ce mă fac oare? Îndată o să mă omoare, Cu pietrele pustiului.”


Moise a zis poporului: „Nu vă speriați de-al Domnului, Puternic glas, căci a venit, Aici, pentru că a găsit Cu cale ca pe fiecare, Azi, să vă pună la-ncercare, Și-n fața ochilor, mereu, S-aveți frica de Dumnezeu; În acest fel, să vă păziți Ca să nu mai păcătuiți.”


Tava, argintul, limpezește; Cuptorul, aur, lămurește; Dar Cel ce-ncearcă, tot mereu Inima, este Dumnezeu.


„Domnul mi-a zis, în acest fel: „Chiar Moise și cu Samuel, Dacă în fața Mea ar sta, Eu nici atunci n-aș arăta Că aș fi binevoitor Față de-acest întreg popor. Să-l izgonești! Ducă-se-ndat’, Că Eu, de el, M-am săturat!


„De-aceea, Domnul oștilor A spus astfel: „Într-un cuptor, Iată că am să îi topesc, Căci să-i încerc, Eu Mă gândesc. Cum aș putea să Mă port Eu, Cu fiica poporului Meu?


Eu, mulți copaci, am observat, Pe malurile râului, Pe ambele părți ale lui.


După aceea, mi-a vorbit: „Află dar că spre răsărit Curge această apă care Trece prin câmp și-ajunge-n mare, Iar ale mării ape, toate, De astă apă-s vindecate.


A crucii propovăduire Pare a fi o nebunie, Pentru cei care au să fie, Pe a pierzaniei cărare; Dar pentru noi – pentru cei care Am rupt-o cu năravul firii Și stăm pe calea mântuirii – Ea este și va fi mereu, Puterea, de la Dumnezeu.


Să n-ascultați de el apoi; Pentru că Domnul Dumnezeu O să vă-ncerce, tot mereu, Să se convingă dacă știți, Din inimă, să Îl iubiți Și din tot sufletul, mereu.


Să nu uitați, de Domnul care, Mană, v-a dat, pentru mâncare – Pe care voi nu ați știut-o Și-ai voști’ părinți n-au cunoscut-o – Să vă smerească-n acest fel Și să vă-ncerce. Apoi, El – Așa după cum ați văzut – La toți, doar bine, v-a făcut.


Să v-amintiți, neîncetat, De drumul pe cari l-ați urmat, Cum Domnul v-a călăuzit Când prin pustiu ați rătăcit Ani patruzeci, cum v-a-ncercat, Cum v-a smerit, cum a cătat Ca să cunoască-a voastră fire Și-a inimii voastre pornire, Să vadă dacă reușiți, Poruncile-I, să le păziți.


Astfel, prin ele, negreșit, Am să îl pun, fără-ncetare, Pe Israel, la încercare, Căci vreau să știu dacă urmează – Sau dacă se îndepărtează – De calea Mea. Voi ști astfel, Dacă se va purta la fel, Precum părinții s-au purtat Când, calea Mea, au căutat.”


Iată ce neamuri a lăsat Domnul, pentru a fi-ncercat Poporul care nu știuse Ce lupte grele au fost duse Atuncea când s-a cucerit


De-aceste neamuri, S-a slujit Domnul atunci, căci a voit Ca să îl pună la-ncercare, Pe Israel, fără-ncetare, Prin ele, pentru a vedea Dacă poporul va ținea Poruncile care-au fost date Prin Moise-n vremuri depărtate, De către El, părinților Ce i-a avut acest popor.


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa