Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Exodul 15:20 - Biblia în versuri 2014

20 A lui Aron soră, Maria, Ca să-și arate bucuria, Atunci, în mână a luat, Iute-o timpană și-a cântat. Femeile, când au zărit-o, În mare grabă-au însoțit-o. Timpane-n mâini, ele, purtând, Au mers pe urma ei, jucând.

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

20 Apoi profetesa Miriam, sora lui Aaron, a luat o tamburină în mână și toate femeile au ieșit după ea, având tamburine și dansând.

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

20 Apoi profetesa Miriam care era sora lui Aaron, a luat în mână o tamburină; și toate femeile au venit după ea având tamburine în mâini și dansând.

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

20 Míriam, profetesa, sora lui Aaròn, a luat în mână tamburina și toate femeile au ieșit după ea cu tamburine și dansuri.

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

20 Maria, prorocița, sora lui Aaron, a luat în mână un timpan și toate femeile au venit după ea cu timpane și jucând.

Onani mutuwo Koperani

Traducere Literală Cornilescu 1931

20 Și Maria, prorocița, sora lui Aaron, a luat un timpan în mâna sa și toate femeile au ieșit după ea cu timpane și cu jocuri.

Onani mutuwo Koperani




Exodul 15:20
33 Mawu Ofanana  

De ce-ai fugit, fără ca mie, Măcar, de veste să-mi fi dat? Să pleci, atunci te-aș fi lăsat, Înconjurat de veselie, De cântece de bucurie, În sunete de alăute Și de timpan. Ți-aș fi spus „Du-te Cu Dumnezeu!” Dar ai plecat


Nu spuneți lucru-acesta-n Gat, Nu răspândiți vestea, de-ndat’, Pe tot cuprinsul drumului Ce este-al Ascalonului, Să nu se bucure, de zor, Fetele Filistenilor, Să nu se laude, în jur, Căci netăiate-s împrejur.


David, apoi, a îmbrăcat Efodul cel din in lucrat, Jucând din răsputeri, mereu, Pentru-al său Domn și Dumnezeu.


Chiar când chivotul Domnului Pătrunse în cetatea lui, Mical, acasă, se găsea Și pe fereastră, ea privea. Când l-a zărit pe împărat, Lângă chivot, cum a jucat, În inimă a și simțit Cum că dispreț i-a încolțit, Față de el. David a dus


David și-ntregul Israel – Cântându-I Domnului – mergeau, Iar instrumentele erau Din lemn de chiparos făcute. Cântau cu harfe și-alăute, Cu fluiere și cu țambale Și cu timpane, pe-a lor cale.


Hilchia – preotul cel mare – Cu Ahicam – acela care Era al lui Ștefan fecior – Și cu Asaia și Acbor, La Hulda merseră, căci ea Era nevasta ce-o avea Șalum – al lui Ticva fecior, Și-al lui Harhas – cari păzitor Era atuncea așezat, Peste veșminte, la-mpărat. Ea, prorociță, se vădea Și la Ierusalim ședea.


Cu Moise. David a chemat Leviți-apoi, și i-a-ndemnat Ca dintre frații ce-i aveau – Pe cei ce cântăreți erau – Să-i pună-n semn de bucurie, Cântări să-nalțe, precum știe Și se pricepe fiecare, Cu instrumentul ce îl are. Unii, țimbale, foloseau. Alții, cu harfele, cântau, În timp ce mulți au fost văzuți, La alăute, ne-ntrecuți.


Amram, pe-Aron, l-a dobândit, Pe Moise-apoi, iar la sfârșit, Maria s-a mai întrupat. Nadab e cel ce l-a urmat Pe-Aron; Abihu este cel Care venit-a după el. Șirul acesta, Eleazar L-a încheiat, și Itamar.


De Tobia și Sambalat, Adu-Ți aminte, ne-ncetat, O Doamne, Dumnezeul meu! Adu-Ți aminte, tot mereu, De prorocița ‘ceea care, Noadia, drept nume are Și de prorocii ce-au cătat Ca să mă sperie, ne-ncetat!


Să laude, Numele Lui, Jucând în fața Domnului! Cu harfe, să Îi cântați voi Și bateți tobele apoi!


Cu instrumentele făcute Cu coarde, cu timpane-apoi, Cu jocuri și cântece noi! Laude dați-I cu cavale!


De ochiul Tău am fost văzut Și-ndată mi s-a prefăcut, În veselie, tânguirea, Căci Tu adus-ai izbăvirea. Sacul de jale mi-ai desprins Și-am fost cu bucurie-ncins,


Femeile, de peste fire, Se-adună în mare oștire Și vor aduce daruri bune, Când Domnul un cuvânt va spune.


Toți cântăreții merg în frunte, Iar lângă ei se-alăturau Cei care instrumente au, În mijlocul fecioarelor Care dau glas timpanelor.


Să-L binecuvântați, mereu – În adunări – pe Dumnezeu! Cei cari sunteți din Israel Să-L binecuvântați, pe El!


Cântări, spre ceruri, înălțați Și-apoi din tobe să sunați, Din harfele cele plăcute Și-asemenea din alăute!


Format din trestii. Sora lui – Adică a copilului – De la distanță doar, pândea, Voind să știe ce avea Să i se-ntâmple fratelui.


Plânsul este la vremea lui, Și-apoi e timpul râsului. Bocitul, altă vreme, are; Jocul, asemeni. Aruncare –


Am să te-așez din nou și – iată – Vei fi fecioara minunată A neamului lui Israel. Ai să te-mpodobești astfel – Iar – cu timpanele avute În vremile de mult trecute, Căci ai să fii iar, la mijloc, Când veselie e și joc.


Iată că Eu te-am izbăvit Din al Egiptului ținut, Unde tu, rob, ai fost făcut. Te-am scos din casa de robie, Căci libertate ți-am dat ție. ‘Naintea ta, trimis-am Eu, Atunci, pe Moise – robul Meu – Pe-Aron și pe Maria-apoi!


Moise luatu-și-a soția, Din Etiopia. Maria Și cu Aron au îndrăznit Și împotrivă-i, au vorbit, Din pricina femeii care El și-a ales-o, și-au zis: „Oare,


Domnul, prin Moise doar, vorbește? Dar cum de nu se folosește – Ca să vorbească – și de noi?” Domnul a auzit apoi, Ce-a spus Maria, negreșit, Când, cu Aron, ea a vorbit.


Era în luna-ntâi, când iată, Ajunse adunarea toată A fiilor lui Israel, Într-un pustiu. Locul acel, Țin, se numea. Când au sosit, La Cades, ei au poposit Și tabăra și-au așezat. În acel loc, s-a întâmplat Cum că Maria și-a sfârșit Călătoria – a murit Și în pustia Țin, chemată, A trebuit a fi-ngropată.


Amram, o soață, și-a luat, Cari, Iochebed, s-a fost chemat – Pe Levi, tată, l-a avut Și în Egipt, ea s-a născut. Ea, pe Aron, l-a zămislit, Pe Moise-apoi, iar la sfârșit, Din ea, o fată s-a-ntrupat Care, Maria, s-a chemat.


O prorociță se găsea, Acolo; Ana se numea, Fiind a lui Fanuel fată – Așer, de neam. Înaintată Era, în vârstă. A trăit – După ce s-a căsătorit – Doar șapte ani cu-al ei bărbat.


Acesta, patru fete-avea Și fiecare prorocea.


Orice femeie, de la voi, Dacă se roagă – sau, apoi, O prorocie, a rostit – Fiind cu capul dezvelit, Ea, negreșit, păcătuiește, Căci, pe-al ei cap, îl necinstește, Pentru că ea-i ca una care E rasă-n cap și, păr, nu are.


Femeia, datorie, are De a tăcea, în adunare, Căci n-are dreptul de vorbit, În adunări. Ea – negreșit – Supusă trebuie să fie, Așa precum, în Lege, scrie.


Iefta, după acest război, S-a-ntors la Mițpa, înapoi, Și a văzut, din depărtare, Că-i iese,în întâmpinare, Copila sa. Sărmana fată, De bucurie încărcată, Dansa în fața lui, de zor, În sunetul timpanelor. Iefta, copii, n-a mai avut, Ci fata doar i s-a născut.


Fete, din Silo, au să vie, Cari au să joace, pe câmpie, Voi veți ieși – atunci – din vii, Să vă luați – astfel – soții. Cu ele, să vă însurați Și-n Beniamin, apoi, să stați.


În acel timp, judecător, Peste Israeliți, domnea Debora, cea care avea Un mare dar de prorocie, Și-i a lui Lapidot soție.


Spre Ghibea Elohim apoi, Să vă-ndreptați, în urmă, voi. Acolo e tabăra lor, A oștii Filistenilor. Când vei intra-n cetatea ‘ceea, Ai să-ntâlnești – după aceea – O ceată de proroci venind În fața ta și prorocind. Ei vin de pe-nălțimea care E pentru jertfe. Fiecare – Cu el – timpane, va avea, Lăute – de asemenea – Cobze și fluiere. Pe dat’,


Când David s-a întors apoi, Cu ai săi oameni de război – Atuncea când i-a biruit Pe Filistenii ce-au fugit – Femeile l-au așteptat. De prin cetăți, s-au adunat Și-n fața împăratului – Precum și a oștirii lui – Ele-au jucat, cu bucurie Și-au chiuit cu veselie, În sunetul timpanelor Precum și-al alăutelor.


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa