Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Exodul 15:11 - Biblia în versuri 2014

11 Cine e – între dumnezei – Asemeni Ție, Doamne? Cine E minunat – la fel ca Tine – Precum ești Tu-n sfințenia Ta? Și cine se va arăta Ca Tine-n fapte, de bogat, Cari demne sunt de lăudat? Ca Tine, cine e, în stare, Minuni, ca să mai facă, oare?

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

11 Cine este ca Tine între dumnezei, Doamne? Cine este ca Tine, glorios în sfințenie, de temut în cântări de laudă și înfăptuitor de minuni?

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

11 Care dintre (celelalte) zei(tăți ale celorlalte popoare) este ca Tine, Doamne? Cine este atât de glorios ca Tine în sfințenie? Și cine (mai) impune (ca Tine) respectul prin faimoasele minuni (deja) făcute?

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

11 Cine este ca tine între dumnezei, Doamne? Cine este ca tine, minunat în sfințenie, înfricoșător, care săvârșești fapte minunate?

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

11 Cine este ca Tine între dumnezei, Doamne? Cine este ca Tine minunat în sfințenie, Bogat în fapte de laudă Și făcător de minuni?

Onani mutuwo Koperani

Traducere Literală Cornilescu 1931

11 Cine este ca tine, Doamne, între dumnezei? Cine este ca tine slăvit în sfințenie, înfricoșat în laude, făcător de minuni?

Onani mutuwo Koperani




Exodul 15:11
51 Mawu Ofanana  

Ce mare ești Tu, Doamne al meu! Nu este un alt Dumnezeu Care să fie ca și Tine, Și-am înțeles aceasta, bine, Când auzit-am și-am văzut Toate pe câte le-ai făcut.


Spre ceruri – și așa a spus: „Spre Tine-mi înalț ochii eu, Spre-al lui Israel Dumnezeu! Ca Tine, alții nu mai sânt, În ceruri, sus, ori pe pământ. Un legământ, Tu ai făcut Cu robii Tăi, și l-ai ținut Necontenit, cu îndurare, Față de toți aceia care, Din inimă, au arătat, Că a Ta cale, au urmat!


Căci Domnu-i mare, ne-ncetat, Și vrednic e, de lăudat. Mereu, El este de temut, Pentru ceea ce a făcut. E mai presus de toți acei Care se cheamă dumnezei;


Casa pe care, pentru El, Am s-o ridic, mare-o să fie, Căci Dumnezeu – precum se știe – Este mai mare decât cei Care se cheamă dumnezei.


Pe traptă, Solomon s-a pus Și-apoi, în acest fel, a spus: „Spre Tine-mi înalț ochii eu, Spre-al lui Israel Dumnezeu! Ca Tine, alții nu mai sânt, În ceruri sus, ori pe pământ. Un legământ Tu ai făcut Cu robii Tăi și l-ai ținut Necontenit, cu îndurare, Față de toți aceia care, Din inimă au arătat, Că a Ta cale au urmat!


Dar cine e acela care, Se-aseamănă cu Domnul, oare, Ca locuința să-și fi pus Spre a ședea atât de sus?


De a Ta frică, bunăoară, Întregul trup mi se-nfioară, Iar carnea-mi este-nspăimântată De a Ta dreaptă judecată.


Să-L lăudați pe Dumnezeu, Pentru că numai El, mereu, Se-arată-a fi singurul cari Înfăptuiește minuni mari, Iar îndurarea Domnului Ține în veacul veacului!


Domnul doar drept S-a arătat Și milostiv, neîncetat.


Cei ce se tem de Dumnezeu Să-L laude, neîncetat! Cei cari din Iacov v-ați săltat, Necontenit slavă să-I dați! În față-I, vă cutremurați, Semințe-ale lui Israel,


Atuncea, ale mele oase Au să întrebe, bucuroase: „O Doamne, spune oare cine Mai poate fi la fel ca Tine, Să-l scape pe nenorocit, De unul care s-a vădit A fi mai tare decât el? Cine mai poate face-astfel? Cine mai poate-aduce oare – Pentru un om sărac – scăpare? Și cine oare-l izbăvește De-acela cari îl jefuiește?”


Pământul l-ai cutremurat Și-n urmă Tu l-ai despicat. Acum se clatină. Privește! Drege-i spărtura și-l oprește!


Lucrările lui Dumnezeu, Grăbiți-vă ca să veniți Cu toții, ca să le priviți! Vai, cât este de-nfricoșat, Când El Se află aplecat Lucrând asupra tuturor Feciorilor oamenilor!


Dar tot voi lăuda, mereu, Lucrările Domnului meu, Căci iau aminte, bunăoară, La ceea ce, odinioară, El a făcut. Sunt cunoscute Minunile, de El făcute.


Numai Tu Doamne Te vădești Cum că minuni înfăptuiești. Printre popoare, ne-ncetat, Putere Tu ai arătat.


Tu Ți-ai croit un drum prin mare; Prin ape Ți-ai făcut cărare, Iar pașii nu Ți s-au văzut, Urma nu Ți s-a cunoscut.


Numai Tu Doamne Te vădești Nemărginit și săvârșești Mari lucruri, pentru că mereu, Doar Tu ești singur Dumnezeu.


Nu este nimeni, între cei Care se cheamă dumnezei, Asemeni Domnului Cel Sfânt. Iată că pe acest pământ, Nici o lucrare nu se-arată Că poate fi asemănată Cu ale Tale lucruri mari.


Căci Dumnezeu – cum e știut – Este mereu al nostru scut, Iar Împărat ne e Acel Cari Sfânt îi e, lui Israel.


Dar cine oare, seamă ține – Așa după cum se cuvine – Vreodată, de a Ta mânie Și de nespusa ei tărie? Sau cine ia în seamă, oare, A Ta urgie arzătoare – Așa după cum se cuvine – Ca să se teamă-apoi, de Tine?


Știu că, asemeni Domnului, Nu mai există dumnezei. El e mai mare decât ei! În tot ceea ce au lucrat, Trufie ei au arătat. Dar Domnul fost-a mai presus!”


De-aceea, ia aminte bine: Să nu ai, afară de Mine, Alți dumnezei, cumva, vreodată.


Îmi voi întinde, peste el, Brațul, și voi lovi astfel, Egiptul, cu minuni pe care Am să le fac, fără-ncetare, Până când o să fiți lăsați, Din acea țară, să plecați.


„Mâine” – răspunse el îndată. „Așa va fi – cum vrei – căci iată, Ai să cunoști că nimenea N-a fost și nu-i asemenea Cu Domnul, Dumnezeul nostru” –


Atunci, Aron mâna și-a-ntins, Iar al Egiptului cuprins, De broaște s-a acoperit.


Dacă n-asculți de vorba Mea, Îți voi trimite – vei vedea! – În contra ta, de astă dată, Toate urgiile de-ndată, Și voi ținti inima ta. Acestea se vor îndrepta Către întregul tău popor, Către oricare slujitor Din slujba ta, ca să știi bine, Că nu e nimenea ca Mine, Pe al pământului cuprins.


Așa că, dați-vă din drum! Plecați de pe cărare-acum! În pace, ne lăsați cu Cel Cari Sfânt Îi, e lui Israel!”


Cu cine vreți, pe Dumnezeu, Să Îl asemănați, mereu? Cu cine, oare, încercați, Pe El, să Îl asemănați?


„Cu cine, oare, căutați, Pe Mine să M-asemănați, Să fie pe potriva Mea Și să îi fiu asemenea?” – A întrebat Cel Sfânt, apoi.


„De lucrurile petrecute În vremile de mult trecute, Voi să vă amintiți, mereu. Eu singur, doar, sunt Dumnezeu. Un altul, în afara Mea, Nu se mai află nimenea.


Căci Cel Prea-Nalt – cari locuiește În veșnicii și se vădește Că al Său Nume este sfânt, Mereu – a spus acest cuvânt: „În locuri ‘nalte, Mă găsesc Și în sfințenie locuiesc. Dar sunt cu cel ce e zdrobit, Cu omul care e smerit, Căci cercetez inimi zdrobite Și-nviorez duhuri smerite.


Unul, la altul, au strigat Și au rostit acest cuvânt: „Domnul oștirilor e sfânt! E sfânt! E sfânt! Mărirea Lui Umple fața pământului!”


Însă Acela care – iată – Parte-a lui Iacov Se arată, Nu este-asemenea cu cei Care se cheamă dumnezei, Căci totul e-ntocmit de El Și-ntreg poporul Israel E moștenirea Lui, în lume. Domnul oștirii e-al Său Nume.”


De lângă malurile care Străjuiesc, pline de-ngâmfare, Iordanul, iată, a pornit Vrăjmașul care s-a suit – Precum un leu – și e pe cale, Asupra locuinței tale, Să năvălească de îndată. Fac dar, Edomul – dintr-odată – Să fugă și-l așez pe cel Ce l-am ales Eu, peste el. Căci cine, oare, va putea, Ca să Îmi fie-asemenea? Cine e cel ce-o să-ndrăznească, Mie să Mi se-mpotrivească?”


„Tu, fiilor lui Israel, Să le vorbești, în acest fel: „Fiți sfinți, precum sfânt sunt și Eu, Eu Domnul, al vost’ Dumnezeu.


Dar care Dumnezeu, sau cine Se mai aseamănă cu Tine, Nelegiuirile iertând Și cu privirea-apoi trecând Păcatele cele pe care Le-au săvârșit, fără-ncetare, Cei care sunt o rămășiță De-a moștenirii Tale viță? Iată dar că a Lui mânie Nu o să țină pe vecie, Căci o plăcere mult mai mare, Găsește El, în îndurare!


Teamă, s-aveți de-Acel care, Când a ucis, putere are, Trupu-n gheenă, să îl piardă Și-n al ei foc, totul, să ardă. Așadar, grijă să aveți: De El, mereu, să vă temeți!


Pentru că Domnul Dumnezeu, ‘Naintea voastră, e mereu Și El se va lupta apoi – În țara ‘ceea – pentru voi – Așa cum bine ați văzut, Prin tot ceea ce a făcut, De când a fost al vost’ popor, În țara Egiptenilor.


„Stăpâne Doamne! Ai făcut Așa încât eu am văzut Mărirea și puterea-Ți mare, Căci mă întreb: cine e oare, Un dumnezeu în cer aflat – Sau pe pământ – asemănat Cu Tine, ca să fi putut A face ceea ce-ai făcut, Și o putere-a arăta La fel ca și puterea Ta?


Asemeni Domnului pe care Neamul lui Israel Îl are, Nu este nimenea, la fel. Pășește, peste ceruri, El – Călcând pe nori, cu măreție – În ajutor, ca să îi vie.


A fost vreun dumnezeu să poată, Pe-un neam, de la alt neam să-l scoată Prin încercări și semne mari, Prin lupte-apoi – cu brațe tari – Și prin minuni înfricoșate, Așa cum numai Domnul poate, Așa precum El a făcut În al Egiptului ținut?


Când aste lucruri le-au văzut, Oameni-ndat’ au început, Balaurului, să se-nchine, Pentru că ei văzut-au bine Că fiarei, el, puteri, i-a dat. Fiarei, apoi, s-au închinat Și-au zis așa: „Cine-i sub soare, La fel precum e fiara, oare? Cine-mpotriva ei, va sta, Putând, cu ea, a se lupta?”


Nu va avea teamă, de Tine? Și cine are să-ndrăznească, Numele Tău, să nu-L slăvească? Tu Doamne, numai Tu ești Sfânt, Iar Neamurile, câte sânt În lume, vor veni, la Tine, În fața Ta să se închine, Căci judecățile făcute, De către Tine, sunt știute De toți – că fost-au arătate – Și le-au văzut că-s minunate!”


Șase aripe se aflau, Pe o făptură, și aveau – Ochi, împrejur – nenumărați. Aceștia fost-au așezați Și înăuntru și afară, În timp ce unii se aflară Puși înainte, iar apoi, Alții erau puși înapoi. Noapte și zi, fără-ncetare, Făpturile strigat-au tare: „E Sfânt, e Sfânt, e Sfânt, mereu, Și-Atotputernic, Dumnezeu, Cel ce era, Cel care este, Cel care vine!” Când aceste


Nimeni nu este, pe pământ La fel cu e Domnul, de sfânt. Alt Dumnezeu – la fel ca Tine – N-a fost și nu va fi, știu bine. Nu-i stâncă, precum e, mereu, Al nostru Domn și Dumnezeu.


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa