4 Voi face, după planul Meu, Și împietri-voi așadar, Lui Faraon, inima, iar. El are să vă urmărească, Făcând atunci să se zărească Slava și măreția Mea, Ce în Egipt se va vedea; Toți cei de pe acest pământ, Vor ști că doar Eu, Domnul sânt.” Tot Israelul a făcut Așa precum i s-a cerut.
4 Eu îi voi împietri inima lui Faraon și el îi va urmări. Însă voi fi glorificat prin Faraon și prin toată armata lui. Egiptenii vor ști astfel că Eu sunt Domnul“. Și ei au făcut întocmai.
4 Eu voi împietri inima faraonului. Atunci el îi va urmări. Dar din tot ce se va întâmpla cu faraonul și cu armata lui, Eu voi obține glorie. Și egiptenii vor recunoaște astfel că Eu sunt Iahve!” Evreii au făcut exact cum li se spusese.
4 Eu voi împietri inima lui Faraón și vă va urmări; voi fi glorificat în Faraón și în toată oștirea lui și vor cunoaște egipténii că eu sunt Domnul”. Și au făcut așa.
4 Eu voi împietri inima lui Faraon, și-i va urmări, dar Faraon și toată oastea lui vor face să se arate slava Mea, și egiptenii vor ști că Eu sunt Domnul.” Copiii lui Israel au făcut așa.
4 Și voi învârtoșa inima lui Faraon și vă va urmări și voi fi slăvit în Faraon și în toată oștirea lui și egiptenii vor cunoaște că eu sunt Domnul. Și au făcut așa.
Minuni și semne-ai săvârșit, În contra Faraonului, Precum și a poporului Pe care el îl stăpânea Și-a țării pe care-o avea, Căci i-ai știut pe fiecare, Cu cât de multă îngâmfare – Față de-ai noștri – s-au purtat, Când în Egipt ei s-au aflat. Prin tot ceea cei ai făcut Atunci, ei, slava, Ți-au văzut. Și astăzi ea este văzută Și tuturor li-e cunoscută.
Fiului tău, să îi vorbești Și-asemeni, să-i mărturisești Și fiului fiului tău – Precum i-ai spus tatălui său – Tot ceea ce s-a petrecut, Cum M-am purtat și ce-am făcut Eu, în Egipt. Astfel, mereu, Veți ști cum că Domnul sunt Eu.”
Dar după voia Domnului, Inima Faraonului – Din nou acum – s-a împietrit Și astfel, nu s-a învoit Să-i lase – precum a promis – Să plece și de-aceea-a zis
Apoi, fiii lui Israel Plecară din locul acel, Făcând așa cum a dorit Domnul, Cel care le-a vorbit Prin Moise și Aron atunci, Când le dădea aste porunci.
Oștirile Egiptului L-au urmărit, pe Israel, Intrând în mare, după el, Cu Faraon – în frunte stând – Cu cai și călăreți călcând Pe a lui urmă. Multe care De luptă au intrat în mare.
El a făcut de le-a sărit Roțile carelor, de-ndată, Fiindu-le îngreunată Înaintarea, în ăst fel. Atunci, au zis: „De Israel, Noi trebuie ca să fugim Acum, și să ne-adăpostim, Căci iată, Dumnezeu e Cel Care se luptă pentru el, În contra noastră. Să fugim, Căci altfel, toți o să pierim!”
Apoi, de știre, i s-a dat Celui ce fost-a împărat Peste Egipt, că Israel Fuge din țară. Atunci, el – Și slujitori-i, negreșit – Inima, iar, și-au împietrit, Zicându-și: „Oare, ce-am făcut, Încât, din țară, am putut, Pe Israel, să îl lăsăm Să plece și să îl scăpăm Din mâini, să nu ne mai slujească?”
Știu că, asemeni Domnului, Nu mai există dumnezei. El e mai mare decât ei! În tot ceea ce au lucrat, Trufie ei au arătat. Dar Domnul fost-a mai presus!”
Vă iau, să fiți poporul Meu, Și veți cunoaște că Eu sânt Domnul! Sunt Dumnezeul Sfânt, Sunt Cel care vă slobozesc, Căci din Egipt vă izbăvesc, Din greul ce v-a apăsat Prin munca grea, ce vi s-a dat.
Așa vorbește Dumnezeu: „Astăzi vei ști că Domn sunt Eu! Toiagul, am să-l repezesc Și-n apa râului lovesc Apoi, cu el. În sânge, ea Se va preface. Vei vedea!
Când mâna am să Mi-o întind, Peste Egipt, și am să-l prind, Pe al lui Israel popor Ca să îl scot din țara lor, Toți Egiptenii au să știe Că Eu sunt Domnul, pe vecie.”
Numai că, în vedere, Eu Avut-am doar Numele Meu Și de aceea M-am oprit, Ca să nu fie pângărit Numele Meu, în fața lor – Adică a neamurilor – Unde era poporul Meu, La cari Mă arătasem Eu.
Spune așa: „Cel cari, mereu, E Domn, precum și Dumnezeu A zis astfel: „Ia seama bine! Mare necaz am Eu pe tine, Sidonule! Dar, negreșit, Eu voi ajunge proslăvit În al tău mijloc – să se știe Că Eu sunt Domnul, pe vecie – Atunci când am să-Mi împlinesc Cuvintele ce le rostesc Și-atuncea când sfințenia Mea, În tine, Mi se va vedea.
„Când prefăcut are să fie Întreg Egiptul în pustie, Când țara fi-va cotropită Iar avuția-i jefuită, Și-atunci când am să îi lovesc Pe toți cei care-o locuiesc, Au să-nțeleagă și-au să știe Că Eu sunt Domnul, pe vecie.
Către al Meu popor, apoi, Spre Israel, veți merge voi, Ca și un nor ce se lățește Și țara o învăluiește. Iată, în zilele acele, Te-aduc asupra țării Mele, Pe tine, Gog! Mă fac știut De neamuri. Fi-voi cunoscut De către toți, căci – negreșit – Sub ochii lor, voi fi sfințit!”
Atunci, cu toții vor vedea Mărimea și sfințenia Mea. Atuncea, Eu voi fi știut, Căci Mă voi face cunoscut Acolo-n fața tuturor Popoarelor neamurilor. Popoarele de pe pământ Afla-vor că Eu, Domnul, sânt.”
Întreg poporul va ieși Să îi îngroape pe morți și Vestea se va fi răspândit Atunci când fi-voi proslăvit” – Zice Acel care, mereu, E Domn, precum și Dumnezeu.
Către Aron – fratele lui – Moise a zis: „Al Domnului Cuvânt, acum, s-a împlinit, Căci El a spus: „Voi fi sfințit De către-acela care vine Să se apropie de Mine Și proslăvit am să fiu Eu, În fața la poporul Meu.” Aron, când aste le-a văzut, N-a zis nimic, doar a tăcut.
Așa precum fusese zis Și cum e, în Scriptură, scris, Că „Dumnezeu le-a dăruit Un duh care i-a adormit; Apoi, și ochi, El le-a mai dat, Ca să nu vadă niciodat’; Urechi, de-asemeni, au primit, Cu care nu au auzit.”
Scriptura, astfel, i-a vorbit Lui Faraon: „Te-am rânduit Și, înadins, te-am înălțat Pe scaunul de împărat, Ca să-Mi arăt puterea-n tine, Ca toți să se teamă de Mine Și astfel, Numele-Mi Cel Sfânt, Vestit să fie pe pământ”.
Faptele-așa s-au petrecut, Pentru că Domnul a făcut Ca toate neamurile care Erau în țara ‘ceea mare, În inimă să se-mpietrească Și-apoi ele să se unească Să-i țină piept lui Israel. Ajuns-au nimicite-astfel, Așa cum Domnu-a poruncit, Când El, lui Moise, i-a vorbit.
Spre malul râului Chison, În urmă, să vă îndreptați Și tabăra să v-așezați. Eu, pe Sisera, către voi, Îl voi împinge mai apoi, Cu toate carele pe care Oștirea lui Iabin le are. În felu-acesta, iată, vreau, În mâna voastră, să îi dau.”